Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Monografii: Obiceiuri de nuntă la Macea

Monografii: Obiceiuri de nuntă la Macea

La Macea, pregătirile de nuntă începeau cu îmbrăcarea miresei de mire, cu ce-și dorește ea mai scump. La fel proceda și ea cu mirele. Tinerii propuneau apoi chemătorii, câte un băiat din fiecare parte. Acestora, fetele le „gată” căciulile sau clopurile cu firuri, panglici colorate, legate la spate, lung atârnate pe spate și pe piept. Chemătorii se numeau „pălăscași” și, cu câte o săptămână înainte de nuntă, știau pe cine trebuie să poftească. Ei se deplasau cu cai împănați cu prime și cu lipidee de lână, țesute în casă, viu colorate, predominând roșul. Se mai foloseau și bicicletele, la fel…
Citește mai mult
Monografii: Salutul la Miniş

Monografii: Salutul la Miniş

Lumea satului reprezintă ceva cu totul deosebit, un mediu autarhic, dar prietenos, în care oamenii se cunosc şi se respectă între ei. Cel mai elocvent mijloc de exprimare a respectului îl reprezintă salutul, care are forme şi nuanţe diferite în funcţie de momentul zilei, de cei care se adresează şi cei cărora li se adresează, de raporturile dintre generaţii şi, în special, în strânsă legătură cu calendarul şi sărbătorile religioase. Pe lângă elementele şi formele de salut unanim cunoscute şi folosite există şi particularităţi de la o regiune la alta şi chiar de la o localitate la alta. Localitatea Miniş…
Citește mai mult
Monografii: Casa din pământ bătut de la Covăsînţ

Monografii: Casa din pământ bătut de la Covăsînţ

Materia primă pentru casele din pământ bătut din Covăsînţ a fost lutul (pământul galben) extras, acolo unde nu se putea folosi pământul de la locul de construcţie, din gropi special săpate la marginea satului, numite gropoaie. Săpatul şi transportul pământului se făcea cu căruţa, de către cel care urma să-şi ridice casa, uneori ajutat de rude sau vecini. Exploatarea lutului era considerată prielnică în lunile martie-aprilie, când, după topirea zăpezilor, acesta era afânat şi uşor de săpat. Pământul era descărcat în gospodărie, în jurul viitoarelor ziduri, la îndemâna lucrătorilor. Pentru a fi compact, fără goluri, se mărunţea cu sapa, se…
Citește mai mult
Monografii: Grădinile de zarzavaturi ale Aradului

Monografii: Grădinile de zarzavaturi ale Aradului

Este de presupus, că aprovizionarea oraşului cu legume şi fructe era făcută din satele din jur. În preajma Primului Război Mondial şi în anii imediat următori, cultura zarzavaturilor era practicată pe suprafeţe mici şi doar în grădinile de lângă casă. În general exista o opoziţie făţişă din partea sătenilor ca legumele să fie cultivate pe scară largă, afară, în câmp, în gospodării comunale sau specializate. Rezultatele erau considerate bune, mai ales în grădinile şcolare, pe loturile primite prin Reforma Agrară, conduse de învăţători, sub supravegherea şefilor Ocoalelor agricole. Şi acestea, adesea, stăteau necultivate, neîngrădite şi invadate de buruieni. În general,…
Citește mai mult
Monografii: Hora şi jocul popular în Sânicolaul Mic

Monografii: Hora şi jocul popular în Sânicolaul Mic

Cu multă vreme în urmă, tineretul se bucura de faptul că, duminică de duminică, după masă, la sala culturală era horă. La horă participau, de regulă, tineri de la 17 ani în sus. Organizarea jocului era un drept consfinţit al tinerilor băieţi din contingentul care urma să fie chemat la verificare, apoi la recrutare. Acest drept tinerii îl îndeplineau şi îl respectau până la încorporare, apoi lăsau această preocupare în grija contingentului care urma. De regulă, jocul se organiza la sala culturală, care era aproape de biserică, adică în fostele clădiri ale baronesei Kolb. Tot în aceste săli se mai…
Citește mai mult
Monografii: Jocul de duminică (Hora ţărănească) pe Valea Petrişului

Monografii: Jocul de duminică (Hora ţărănească) pe Valea Petrişului

Jocul era una din cele mai îndrăgite activităţi la care participa întreaga suflare a satelor de pe Valea Petrișului. În horă se prindeau toţi tinerii, iar oamenii mai în vârstă asistau de pe margini lăudând fiecare modul în care odrasla lui juca. În horă nu aveau voie să participe tinerii care aveau mai puțin de 14 ani. La Corbeşti, jocul începea duminică după –masa şi se desfăşura în intervalul orar 14.00 - 19.00. De fapt, în toate localităţile Văii Petriş, acest interval orar era respectat de toată lumea. Feciorii ar mai fi stat, dar mamele îşi urmăreau cu străşnicie fetele…
Citește mai mult
Monografii: Albinăritul în cartierul Gai

Monografii: Albinăritul în cartierul Gai

Albinăritul are vechi tradiţii în cartierul Gai, în 1888 existând aici chiar o Asociaţie a Apicultorilor, condusă de preşedintele Milig Joszef din care mai făceau parte: Preisinger Joszef, Somogyi Agoston, Csik Janos, Zaray Odon, Szilagyi Gyorgy, Schrodt Gyorgy, Wlacsil Karoly. Este cunoscut faptul că în Gai exista multă miere, aproape că nu era sălaş fără stupi de albine. De aceea, limita gospodăriei, care cu prindea locuinţa şi acareturile, era înconjurată de câteva rânduri de salcâmi. Mierea se mai scotea din florile de trifoi, floarea soarelui sau din cele de câmp. În perioada 20 - 30 iulie 1892, la invitaţia episcopului…
Citește mai mult

Monografii: Porecle la Miniş

Cu foarte mici excepţii, fiecare familie din Miniş a avut câte o poreclă (cognomen) care o individualiza în rândul comunităţii şi de multe ori o şi caracteriza. Dacă ai fi venit la Miniş ca şi străin, şi ai fi cerut o informaţie despre o familie după numele ei, ai fi avut surpriza să nu ţi se răspundă imediat, dacă ai fi folosit porecla, primeai un răspuns prompt. Aşadar, oamenii se cunoşteau între ei din generaţie în generaţie după poreclă, pe care o foloseau frecvent între ei în viaţa cotidiană, numele de familie folosindu-se mai mult în relaţiile oficiale şi în…
Citește mai mult

Monografii: Meşteşugurile din Moneasa

Ocupaţiile tradiţionale legate de agricultură, minerit, exploatarea forestieră, etc., au fost completate la Moneasa cu alte îndeletniciri, încă din veacul al XIX-lea fiind amintiţi meşteşugarii. Potrivit conscripţiei din 1828, în localitatea Moneasa au fost semnalaţi doi meşteşugari breslaşi. Activităţile cu profil comercial au fost completate de locuitorii care au prestat servicii la Băi. A existat şi o categorie socială de mici proprietari. Afacerile lor s-au orientat spre necesităţile locului. Spre exemplu, Drăghici Pavel s-a ocupat de producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, deschizându-şi un birt. Consiliul comunal Moneasa a aprobat cererea lui Kaufman Iuliu de a obţine „brevet de băuturi” spirtoase.…
Citește mai mult

Monografii: Şezătorile la Mişca

La şezătorile din Mişca erau munci de întrajutorare între mai multe fete însoţite şi feciori ce ajutau şi ei cu ce puteau. Muncile desfăşurate în cadrul şezătorilor erau pregătitul iţelor, torsul cânepii, pregătitul ţevilor cu socala, ştricălitul, croşetatul, depănarea jirebiilor, pregătirea mânjelii (apretarea cu o pastă fluidă rezultată din tărâţe şi fãină de mălai). De regulă, feciorii soseau mai târziu şi fetele îi pofteau cu următoarele strigături în funcţie de fizionomia feciorului: „Măi bădiţă păr sucit, Stai la noi dac-ai venit, Ia-ţi un scăunel de fag Şi te aşează und’ ţi-e drag”, sau cu următorul îndemn: „Ia-ţi un scăunel de…
Citește mai mult
No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.