Ziarul electronic al arădenilor

Tag: miniş

Monografii: Costumul popular la Miniş

Monografii: Costumul popular la Miniş

Actualitati
Costumul popular femeiesc Ţinuta de zi a femeii în sezonul cald era compusă din: cot de stambă pe cap, cămaşă cu toledo la decolteu, poale cu jură în cruciuliţă şi rochie. Peste rochie se purta cătrânţă de stambă, iar în picioare şlarfi din piele sau sandale. În sezonul rece, ţinuta de zi se completa cu un cot de diftin, cămeşă de flăner, zobon (vestă), sfetăr (pulover) şi rochie groasă de diftin sau barchet. În picioare se purtau bocanci din piele şi ghete din piele cu tureacul sus, cu ţinte şi copcii. Ţinuta de sărbătoare a femeii din primăvară şi până în toamnă era mult mai bogată şi mai diversă, după starea materială a fiecărei familii. Pe cap se purta cotul de mătase cu pană de pliş, cot din cârtiţă cu fir pe margine, cot de mătase cu fir auriu sau cotul peşcănesc. La gât se pur
Monografii. Meşteşugari şi comercianţi la Miniş

Monografii. Meşteşugari şi comercianţi la Miniş

Actualitati
Se poate spune că Minişul a avut o tradiţie în domeniul serviciilor, aşa cum reiese din documente, încă din secolul al XVIII-lea, când au fost menţionaţi primii meşteşugari şi comercianţi. Pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale cetăţenilor au existat mai multe magazine, toate amplasate în vadurile comerciale de pe şoseaua ce străbătea satul de la un capăt la altul. Mai răzbat şi astăzi, pe ici pe colo, numele vechilor firme: „La Schreiber”, „La Megyeşu”, „La Terezia”, „La Pintăriţa”, „La Fischer”. Alături de acestea a funcţionat ceva mai târziu cooperativa sătenilor „Minişana”, care avea şi regim de birt. Un alt birt funcţiona la Brad Todor, dar în general ele nu aveau trecere la Miniş, unde ţuica şi vinul se puteau procura la tot pasul. Cele două măcelării din sat, ale familiilor Ma
Monografii: Culesul strugurilor la Miniș

Monografii: Culesul strugurilor la Miniș

Actualitati
Minişenii iubeau via, pentru ei fiecare butuc însemna individualitate, el fiind condus în fiecare an în alt fel, fără a fi exploatat la maximum, fapt care explică longevitatea plantaţiilor din zonă. Ţăranul fruntaş Rusanda Dumitru – „Ciocanu“ - reprezintă personajul colectiv care a sintetizat perfect, într-un dialog cu autorul, relaţia succesului dintre vie şi viticultor: „dacă vrei să ai struguri, la vie trebuie să-i spuni în fiecare zî - Bună gimineaţa! O asemenea relaţie vie, de ataşament şi de dragoste, nu găseai oricând şi oriunde, ci poate doar în Miniş. După 1 iulie, viile rămâneau în exclusivitate în grija paznicilor, a cioşilor, care închideau văile de acces spre deal. Excepţie făcea doar drumul ce ducea spre pădure, dintre „Dealul Poştei şi „Dealul Curţii, unde se putea trece
Monografii: Şcoala de Viticultură din Miniş

Monografii: Şcoala de Viticultură din Miniş

Actualitati
Viaţa economico-socială a comunei promontoriale Miniş, bazată în mod tradiţional pe viticultură, a cunoscut o schimbare substanţială o dată cu înfiinţarea, în anul 1881, a Şcolii de Vinţăleri. Iniţiativa a aparţinut sătenilor speriaţi de perspectiva extinderii filoxerei în întreaga podgorie, cu efectele ei catastrofale; se mai avea în vedere ca pe lângă funcţia de combatere a filoxerei şcoala să formeze specialişti (vinţăleri) în viticultură, în prepararea vinurilor, tot mai prezente pe pieţele naţională şi internaţională. În Miniş exista încă din anul 1835 o vie model pe lângă pivniţa castelului, unde localnicii, dar şi alţi viticultori din podgorie, şi-au însuşit cunoştinţe utile de vinificaţie. Această oportunitate a stat la originea demersurilor făcute în presa arădeană de către viti
Monografii: Salutul la Miniş

Monografii: Salutul la Miniş

Actualitati
Lumea satului reprezintă ceva cu totul deosebit, un mediu autarhic, dar prietenos, în care oamenii se cunosc şi se respectă între ei. Cel mai elocvent mijloc de exprimare a respectului îl reprezintă salutul, care are forme şi nuanţe diferite în funcţie de momentul zilei, de cei care se adresează şi cei cărora li se adresează, de raporturile dintre generaţii şi, în special, în strânsă legătură cu calendarul şi sărbătorile religioase. Pe lângă elementele şi formele de salut unanim cunoscute şi folosite există şi particularităţi de la o regiune la alta şi chiar de la o localitate la alta. Localitatea Miniş a cunoscut de-a lungul vremurilor o diversificare şi schimbare semnificativă a formulelor de salut şi de răspuns la salut, care se poate explica şi justifica prin modificarea mentalului
Monografii: Porecle la Miniş

Monografii: Porecle la Miniş

Actualitati
Cu foarte mici excepţii, fiecare familie din Miniş a avut câte o poreclă (cognomen) care o individualiza în rândul comunităţii şi de multe ori o şi caracteriza. Dacă ai fi venit la Miniş ca şi străin, şi ai fi cerut o informaţie despre o familie după numele ei, ai fi avut surpriza să nu ţi se răspundă imediat, dacă ai fi folosit porecla, primeai un răspuns prompt. Aşadar, oamenii se cunoşteau între ei din generaţie în generaţie după poreclă, pe care o foloseau frecvent între ei în viaţa cotidiană, numele de familie folosindu-se mai mult în relaţiile oficiale şi în scripte. Din investigaţiile făcute cu martori şi din documentele de arhivă am identificat peste 300 de porecle, multe dintre ele fiind încă uzuale, altele pierzându-se în decursul timpului o dată cu dispariţia unor familii. A

Monografii: Jocul la Miniş

Actualitati
La Miniş, jocul era una din cele mai îndrăgite activităţi culturale, la care participau toţi tinerii necăsătoriţi ce au depăşit vârsta de 14 ani. El avea loc cu regularitate duminica după - masa, de la ora 14.00, la ora 19.00, şi în cursul săptămânii în timpul sărbătorilor creştine. În perioada anotimpului cald, jocul avea loc la umbra teiului din faţa casei parohiale, iar iarna în spaţiile improvizate amintite mai sus. Nici măcar în perioada Postului Paştelor jocul nu era întrerupt, el având loc în faţa casei lui Lazăr a lui „Dudaş” şi mai ales în capătul Păulişului Nou, „la nemţi”, care sărbătoreau Paştele catolic în altă dată. Muzica era tocmită dinainte de către feciori şi era plătită prin chetă de la participanţi, câte 20 de lei de persoană. La jocul de la Miniş cântau în general

Monografii: Fanfara din Miniş

Actualitati
Constituirea fanfarei tineretului din Miniş a fost de departe activitatea culturală cu cel mai mare ecou în rândurile sătenilor, cât şi a Podgoriei Aradului. La iniţiativa învăţătorului Dimitrie Vlad, în septembrie 1937, s-au pus bazele formaţiei instrumentale compusă din 24 de membri, toţi începători. Instrumentele au fost cumpărate cu banii sătenilor, la care s-a adăugat contribuţia individuală a fiecărui instrumentist, cu câte 500 de lei. Ele au fost de fabricaţie cehoslovacă, marca „Sonora”, şi au fost achiziţionate prin firma „Braun” din Timişoara. La sugestia lui Dimitrie Vlad a fost adus ca instructor Nicolae Peia, originar din Şoşdea, un vestit animator al muzicii de fanfară din Banat, care a instruit anterior fanfarele din Comorăşte, Ramna, Parţa, Jebel, Fibiş etc. Ţăranul au