Se poate spune că Minişul a avut o tradiţie în domeniul serviciilor, aşa cum reiese din documente, încă din secolul al XVIII-lea, când au fost menţionaţi primii meşteşugari şi comercianţi.
Pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale cetăţenilor au existat mai multe magazine, toate amplasate în vadurile comerciale de pe şoseaua ce străbătea satul de la un capăt la altul.
Mai răzbat şi astăzi, pe ici pe colo, numele vechilor firme: „La Schreiber”, „La Megyeşu”, „La Terezia”, „La Pintăriţa”, „La Fischer”.
Alături de acestea a funcţionat ceva mai târziu cooperativa sătenilor „Minişana”, care avea şi regim de birt. Un alt birt funcţiona la Brad Todor, dar în general ele nu aveau trecere la Miniş, unde ţuica şi vinul se puteau procura la tot pasul.
Cele două măcelării din sat, ale familiilor Mayer şi Lădar, asigurau carne proaspătă şi mezeluri pe tot parcursul anului. Cea mai veche şi mai utilată a fost măcelăria lui Adam Mayer, care continua tradiţia familiei şi se străduia să o transmită celor doi fii ai săi, Feri şi Adi.
Săptămânal, în vremurile bune, se sacrificau câte trei-patru capete de vită şi câţiva porci; carnea era tranşată pe categorii în funcţie de calitate şi cerinţele clienţilor. Din organele animalelor sacrificate şi din osânză se pregăteau pentru vânzare mezeluri foarte gustoase, condimentate cu mirodenii cumpărate la prima mână din sud-estul Asiei, îndeosebi din Singapore.
Cea mai mare parte din carne şi din mezeluri era achiziţionată en-gros de către proprietarii de vii şi Şcoala Viticolă.
Sacrificarea animalelor se făcea într-un abator aflat în spatele curţii, dotat cu un scripete pentru ridicarea animalelor sacrificate şi cu un decantor pentru colectarea resturilor. Pentru o perioadă mai îndelungată de trei -patru zile, carnea se păstra în dulapul frigorific alimentat cu gheaţă din gheţăria amenajată în pivniţa casei.
De la primul război mondial şi până în 1930 a funcţionat la marginea satului, lângă actualul teren de fotbal, moara lui Miculiţă Vasile („Ţucuru”).
Era o moară cu valţuri, cu motor pe bază de petrol care măcina atât grâu cât şi porumb. Lipsa de organizare a dus la un randament slab şi în cele din urmă la faliment, proprietarul lichidând afacerea şi plecând în America.
După 1930 s-a deschis moara lui Crâznic Traian, o moară de capacitate redusă care nu putea satisface întru totul nevoile localnicilor.
Întreţinerea carelor şi a căruţelor şi potcovirea animalelor de tracţiune se făcea la fierărie.
La Miniş a lucrat ani de-a rândul ca fierar Danko Iosif iar mai apoi Munatz Dumitru. Erau meseriaşi desăvârşiţi putând să execute la comandă şi alte lucrări mai complicate, cum au fost confecţionările de pluguri şi grape.
În decursul perioadei 1918-1950, au lucrat la Miniş ca rotari – lemnari Ruja Nica şi Petru „Neamţu” cât şi „şuştării” (pantofarii) Turák I. şi Schmidt S..
Frizerii au constituit o categorie a meşterilor deosebit de activă şi bine informată, care munceau atât la domiciliul propriu cât şi la cel al clientului. Barbieritul se făcea îndeosebi la domiciliul clientului în zilele de miercuri şi sâmbătă seara sau chiar noaptea târziu.
Pentru operativitatea activităţii, ucenicii săpuneau clienţii înainte iar meşterul venea în urma lor şi-i barberea. Frizerul era angajat cu luna sau cu anul, cu plata în natură (produse), îndeosebi grâu.
Dintre bărbierii satului au fost mai cunoscuţi Şandor „Bărbiriul”, Şeran Traian, Şeran Gheorghe şi Hodăgea Vasile.
Posesorii de maşini agricole prestau la rândul lor servicii către populaţie în schimbul plăţii în natură sau în bani. Familiile Mayer şi Rusanda au avut în proprietate tractoare, locomobile şi batoze, încă de la începutul secolului al XX-
Ele erau folosite la treieratul cerealelor şi mai puţin la alte munci cum a fost spre exempu scarificarea terenurilor. Treieratul recoltei se făcea în locaţii diferite, în funcţie de situaţie: pe arie, pe holdă sau chiar în curtea gospodarului.
Familia Mayer Adam avea în proprietate două tractoare deosebit de valoroase: un International Harwester CO2, fabricat la Chicago în anul 1900 şi un Lanz Buldog fabricat în 1903. Manipularea maşinilor agricole necesita muncă calificată care în familia Mayer a fost făcută de Mayer Francisc (n.1908), un tânăr deosebit de ambiţios, policalificat ca fochist, lăcătuş şi manipulator de maşini stabile. El mai poseda din anul 1939 un permis de conducere al automobilului; din anul 1943 a obţinut şi calificarea de meşter măcelar.
sursa: Virigil Valea, Miniş – Istorie şi cultură, Editura Concordia, 2011
