Ziarul electronic al arădenilor

Tag: monografii

Monografii: Șezătorile în județul Arad

Monografii: Șezătorile în județul Arad

Actualitati
Șezătoarea are loc de obicei la sate și este o adunare de femei, bărbați și copii, unde fiecare are ceva de lucru, dar, pe lângă muncă, se cântă, se povestește și se glumește. La Șepreuș Șezătorile aveau loc la Șepreuș din postul Crăciunului până în Câșlegi, lunea, miercurea și joia și ele se țineau la câte o casă. Odinioară, aproape pe fiecare uliță se făcea șezătoare la cineva. La o casă se adunau câte 10 - 15-16 fete, verișoare, prietene, vecine. O asemenea casă de șezătoare a fost la „A Nușchii”. Cele mai multe au fost șezători de tors, depănat, cusut. Fetele aduceau pe rând petrol pentru lampă. La șezători veneau și feciorii. Furau fusul sau acul de cipcă al fetelor și acestea „ca să-l scoată” de la fecior trebuia să îl sărute. De asemenea, era obiceiul să se joace „D‘a fântânuța
Monografii: Interpretarea semnelor şi superstiţii, în Aradul Nou

Monografii: Interpretarea semnelor şi superstiţii, în Aradul Nou

Actualitati
Populaţia cartierului Aradul Nou se folosea de următoarele interpretări: Dacă cocoşii cântă extraordinar de tare, vine acuşi ploaia. Dacă păsările se adună stoluri pe străzi, în curând are să vină frig năprasnic. Strănutul lunea: în cursul săptămânii vei primi un cadou. Strănutul marţea: semn de pace. Strănutul miercurea: speranţă într-o mărturisire de dragoste. Strănutul joia: supărare în gospodărie sau la rude. Strănutul vinerea: suferinţă. Strănutul sâmbăta: tristeţe. Strănutul duminica: cheltuială. Mâncărime a ochiului drept: înseamnă că vei vedea bucurie, la ochiul stâng prevesteşte că vei vedea necaz. Sunetele în urechea dreaptă prevestesc auzirea unei veşti bune, zgomotele în urechea stângă preced veşti proaste. Visul din noaptea în care se doarme pentru prima oară într-o
Monografii: Ţesutul în război la Şicula

Monografii: Ţesutul în război la Şicula

Actualitati
Ţesutul în război este cel mai vechi şi mai răspândit meşteşug în Şicula. Se mai întâlneşte şi azi, în mai puţine case, practicat mai ales de femeile în vârstă. Acest meşteşug este prin excelenţă feminin. Firul de cânepă, principalul material de lucru, pentru a putea deveni „pânză”, trecea prin mai ulte faze: răşchiatul, înălbitul, depănatul, vopsitul firelor, urzitul firelor, învetitul, îneveditul, umplutul ţevilor. Astfel, răşchiatul consta în trecerea firului tors de pe fus pe răşchitar, pentru obţinerea „jirebiei”. Înălbitul firelor de tors consta într-o serie de fierberi şi opăriri succesive, cu apă şi cenuşă. Urmează apoi depănatul firelor, fază în care jirebiile erau puse pe vârtelniţă sau într-un depănător şi făcute ghem. Vopsitul fibrelor era executat în scopul obţinerii unor
Monografii: Obiceiuri în postul Crăciunului

Monografii: Obiceiuri în postul Crăciunului

Actualitati
Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie și ține până în ziua de Crăciun. Este un interval de curățare sufletească și trupească în care nu se mai organizau nunți, baluri, joc duminical iar oamenii renunțau la mâncarea de dulce. La Șicula De când începea postul oamenii corindau seara. În săptămâna Crãciunului femeile făceau curățenie mare în casă. Odinioară văruiau, murluiau. De asemenea se fãcea mai multă pâine, fiindcă între Crăciun și Bobotează nu se cocea, fiindcă se credea că este păcat. Tot acum se coceau și colacii care urmau să se dea colindătorilor. La Chișineu Criș Din data de 15 noiembrie, timp de şase săptămâni se desfăşoară postul Crăciunului, perioadă în care sunt interzise nunţile, petrecerile şi jocurile. Postul încetează a doua zi de Crăciun, când se dezleagă „chişl
Monografii: Agrosistemele cartierului Gai

Monografii: Agrosistemele cartierului Gai

Actualitati
Ocupaţia de bază a locuitorilor fiind agricultura, agrosistemele Gaiului erau organizate, în 1990, pe o suprafaţă de 5.678,01 ha, din care 4.648,10 ha – teren arabil, 203,72 ha - fâneţe, 517,56 ha - păşune, 25 ha – livezi, 1,56 ha – păduri, 282,07 ha, fiind neproductiv. Pe suprafeţe mari, în Gai se cultivau cereale, grâu de toamnă, porumb, orz, ovăz, secară, care au constituit principalele culture, dar şi tutun, in, cânepă, sfeclă de zahăr, plante oleaginoase, furajere şi zarzavaturi. În anul 1940 a fost introdusă cultura orezului, dar, după două decenii de încercări, uneori chiar cu succese importante, s-a renunţat la ea. De asemenea, după 1990 s-a renunţat la cultura plantelor tehnice: tutun, plante textile şi oleaginoase, sfeclă de zahăr. În ceea ce priveşte ramura zootehnică, exist
Monografii: Olăritul la Birchiş

Monografii: Olăritul la Birchiş

Actualitati
În Birchiş s-au modelat oale de când există aşezarea pe vatra actuală (sfârşitul secolului al XVIII-lea), meşteşugul cunoscând o perioadă de înflorire în secolul următor şi stagnând la mijlocul secolului al XX-lea. Ultimul olar din Birchiş a murit în anul 1994, Dehelean Dumitru (Jicheran - 70 ani), care a abandonat olăritul pentru a îmbrăţişa o altă meserie, mai rentabilă, aceea de cojocar, meserie pe care a practicat-o până a murit. (…) Olarii din Birchiş îşi procurau materia primă pentru confecţionarea vaselor din locuri diferite: pământul din care se produceau numai „oale roşii smălţuite” îl extrăgeau din păşunea satului (care începea din capătul uliţei cu Şidăl) din galerii săpate la adâncime mică 30-40 cm, lutul din care modelau „oale albe nesmălţuite” îl aduceau de la Zolt, Jupâneş
Monografii: Portul popular la Covăsînţ

Monografii: Portul popular la Covăsînţ

Actualitati
Ca şi în alte localităţi din judeţul Arad şi în comuna Covăsînţ portul popular a cunoscut, în timp, anumite schimbări. Portul popular femeiesc Iniţial, portul popular femeiesc de vară a fost alcătuit din spătoi, poale şi cârpă dinainte. Spătoiul avea mânecile prinse pe umeri. Cele mai vechi erau foarte largi şi aveau pânza luată fie în lungime fie în lăţime. Când erau croite pe lăţimea pânzei, fiind foarte scurte, spătoaiele erau adăugite. Umeriţa spătoiului era ornamentată doar cu o cusutură simplă numită „ochiţi”. Încreţitura de la gât a spătoiului era prinsă într-o bentiţă îngustă, de care era cusută fodra, fie din cipcă fie din pânză, ornamentată cu motive vegetale. Spătoiul era tăiat în faţă şi avea, de o parte şi de alta, tighele numite „forment”. Mâneca, de un lat şi jumătate,
Monografii: Cultura viţei de vie la Păuliş

Monografii: Cultura viţei de vie la Păuliş

Actualitati
Viticultura a constituit pentru păulişeni nu numai o ocupaţie, ci şi un mod de a trăi, cultivând din generaţie în generaţie cu multă pasiune şi dăruire viţa-de-vie. Aceasta şi-a păstrat modul tradiţional de organizare încă din perioada feudală, funcţionând cu rezultate bune şi după atacurile filoxerei (1885). Activitatea propriu-zisă în vie (săpat, legat, stropit, recoltat) era organizată de către administrator, care purta denumirea de „vinţeler”, acesta preocupându-se de asigurarea forţei de muncă, de pontajul şi plata oamenilor. Unii proprietari din Păuliş deţineau suprafeţe mari de vii, Birtolon Aurel, Birtolon Ştefan (Baraţca), Neferu Dumitru, dr. Fabian, Karossy Etelca, Ambruş Octavian, Bohn Carl, Miatovici Victor, Givulescu Octavian, Mănăstirea Sârbească Bezdin, Schmidt Francisc,
Monografii: Olăritul la Bârsa

Monografii: Olăritul la Bârsa

Actualitati
Dintre resursele naturale din hotarul comunei Bârsa face parte şi pământul colorat, argilele comune specifice zonei Hălmagiu - Gurahonţ. Prezenţa argilei a determinat dezvoltarea olăritului în Bârsa din timpuri foarte vechi. Prin 1900 activau peste 60 de familii de olari, apoi numărul acestora a început să scadă. În 1940 mai lucrau 12, ca în 1955 să mai rămână 5. Faţă de alte centre de olărit, în care soţiile ajutau la „împestreală”, la „mezdrelit” şi chiar la transportul lutului, la Bârsa femeile nu ajutau decât la încărcatul cuptorului. În centrul de olărit din Bârsa nu se executau decât vase nesmălţuite, care păstrează cel mai bine tradiţiile locale, nealterate de nici o influenţă din afară. Lutul se aducea din păşunile dealului Rovine, din apropierea localităţii. Dacă timpul era u
Monografii: Culesul strugurilor la Miniș

Monografii: Culesul strugurilor la Miniș

Actualitati
Minişenii iubeau via, pentru ei fiecare butuc însemna individualitate, el fiind condus în fiecare an în alt fel, fără a fi exploatat la maximum, fapt care explică longevitatea plantaţiilor din zonă. Ţăranul fruntaş Rusanda Dumitru – „Ciocanu“ - reprezintă personajul colectiv care a sintetizat perfect, într-un dialog cu autorul, relaţia succesului dintre vie şi viticultor: „dacă vrei să ai struguri, la vie trebuie să-i spuni în fiecare zî - Bună gimineaţa! O asemenea relaţie vie, de ataşament şi de dragoste, nu găseai oricând şi oriunde, ci poate doar în Miniş. După 1 iulie, viile rămâneau în exclusivitate în grija paznicilor, a cioşilor, care închideau văile de acces spre deal. Excepţie făcea doar drumul ce ducea spre pădure, dintre „Dealul Poştei şi „Dealul Curţii, unde se putea trece