Ziarul electronic al arădenilor

Tag: monografii

Monografii: Meşteşugurile şi comerţul la Păuliş

Monografii: Meşteşugurile şi comerţul la Păuliş

Actualitati
Comuna Păuliş a avut tradiţie în domeniul meşteşugurilor şi comerţului. Producerea şi comercializarea ţuicii din comună, atât cea fabricată din prune, cât şi cea din comină şi drojdie (struguri), era o ocupaţie a cetăţenilor, cărora le aducea şi un venit familiilor. În Păuliş funcţionau următoarele cazane de ţuică sub deal „la Schibel Johann”, înainte şi după război (era Holzer Flavius), pe drumul spre balastieră „la Boşneac Gheorghe” (casa Oniga), pe strada Piceida „la Nedelcu”, pe păşunea comunală în Păulişul Nou, „la Brandais Peter”, în Păulişul vechi „la Bader Sebastian” în Sâmbăteni, la Momir Costa (pe drumul Ghiorocului), Stai Nicolae (la Comloșan), Ciorău Iancu (la cruce); acestea erau cazane particulare. Procesul de producere a ţuicii din borhotul de prune şi struguri începea to
Monografii. Comerțul la Secusigiu

Monografii. Comerțul la Secusigiu

Actualitati
Secusigenii s-au ocupat cu  comerţul încă din secolul al XIX-lea. Vindeau de toate: cereale, legume, fructe, atât în piaţa locală, cât şi în pieţele din Arad şi Timişoara. Astfel, între anii 1890-1896, făceau comerţ cu diferite produse Kristof Frisenhan, Jakob S. Klein, Johanna Klein, Sigmund Neu, soţia lui Josef Pireé, Herman Weisz, Ignatz Lefkovici făcea comerţ ambulant, iar negustor de lemne era Kécsa Döme. Tot în această perioadă deţineau băcănii în sat Jetti Perl&Kohn şi Peter Ritter, iar cârciumi Ladislau Agoston şi Athanas Petkov. În perioada interbelică făceau comerţ cu cereale Francisc Bechtold, Iosif Bechtold, Iosif Bauer. În anul 1936, erau înregistrați comercianții Eva Cica, Millich Conrad, Moşescu Petru. Costea Sofronie din Munar a fost pilar de cai. La 27 iulie 1937,
Monografii: Fabrica de Cânepă de la Iratoşu

Monografii: Fabrica de Cânepă de la Iratoşu

Actualitati
Printre unităţile industriale naţionalizate la 11 iunie 1948 a fost şi Intreprinderea Crişana - Ţesătorie de In şi Cânepă din Drumul Iratoşului. Vechiul proprietar, Bocsanschi Ladislau, a avut sediul, succesiv, în Arad, Bd. Dragalina nr. 16, şi str. Cloşca nr. 11, aflată în proprietatea lui. De-a lungul timpului, numeroşi găieni, în special cei din sălaşe, au avut legături însemnate cu acest stabiliment construit de contele Nadasdy, în 1930. Relaţiile erau consolidate, atât în calitatea lor de cultivatori ai inului şi cânepii, cât şi în cea de angajaţi sezonieri sau permanenţi ai fabricii. În 1942, unul din proprietarii fabricii, George Roxin fiind invinuit de către organele de control ale statului de fraudă, a solicitat sprijinul Camerei Agricole. I se imputa faptul că nu scoate un ran
Monografii: Tramvaiul electric în Arad

Monografii: Tramvaiul electric în Arad

Actualitati
La 16 februarie 1942, Ministerul Afacerilor Interne a consultat conducerea Intreprinderii Comunale din Arad despre posibilitatea şi oportunitatea introducerii în Arad a tramvaiului electric, ca mijloc de transport în comun. La răspunsul afirmativ, cu propunerea traseului Gai – Gara CFR – Aradul Nou, au fost demontate de pe străzile Odesei şi aduse în Arad, instalaţii vechi, din 1911, compuse din 16 km de şină tip Phoenix şi Vignol, 250 de diferiţi stâlpi metalici, tubulari, profilaţi şi cu zăbrele, 12 macazuri, 8 vagoane cu remorci pe un ecartament de 1 m şi 2 staţii de redresare. A fost cea mai neinspirată încercare de reabilitare a transportului în comun arădean. În 1945, corespunzător punctului 12 din Convenţia de armistiţiu dintre Guvernul Român şi Puterile Aliate din 12 septembrie
Monografii: Pelerinajul micălăcenilor la Bodrog

Monografii: Pelerinajul micălăcenilor la Bodrog

Actualitati
Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este pregătită spiritual printr-un post de două săptămâni. În popor, sărbătoarea este cunocută ca „Sfântă Mărie Mare”. Micălăcenii mai de vază şi cei mai credincioşi mergeau, în trecut, în pelerinaj la mănăstirea Hodoş Bodrog, cu căruţe cu „şireglă” sau cu căruţă cu „arnieu”. Copiii erau aşezaţi pe fânul din şireglă. Porneau spre mănăstire în 14 august, după amiază, pe la ora 15.00, cântând „Cruce sfântă părăsitã” sau „Noi plecăm la mănăstire, Mărie/Dumnezeu cu noi să fie, Mărie” etc. Acolo ajungeau spre seară. La mănăstire se întâlneau credincioşii din toate satele din jur. Obiceiul acestor pelerinaje de Sfântă Mărie se păstrează şi acum. Odinioară, oamenii mergeau în procesiune, încolonaţi, cu preotul, cu copii îmbrăcaţi în stihare, cu cântăreţi
Monografii: Revolta anticomunistă de la Șepreuș

Monografii: Revolta anticomunistă de la Șepreuș

Actualitati
Ziua de duminică, 31 iulie 1949, avea să rămână, de-a pururi, în memoria sătenilor din comuna Şepreuş. Tot satul era prezent la o nuntă a unor tineri din localitate, când, pe nepusă masă, dubaşul de la Consiliul Popular a convocat oamenii în faţa Primăriei, ca să fie informaţi de către un activist de partid în legătură cu recolta de grâne din acel an. Desigur, principala comunicare făcută de activistul de partid viza cotele de cereale, pe care gospodarii din Şepreuş trebuiau să le predea statului, în contul despăgubirilor de război faţă de Uniunea Sovietică. Mai mult, plata muncitorilor de la batozele de treierat grâu trebuia făcută în bani de acum încolo, nu în produse, cum era în anii trecuţi. Puşi în faţa acestor „noutăţi”, sătenii din Şepreuş s-au revoltat, comunicându-i activistul
Monografii: Tradiţii de nuntă la Secusigiu

Monografii: Tradiţii de nuntă la Secusigiu

Actualitati
Odinioară, în familiile româneşti din Secusigiu, părinţii erau cei care hotărau căsătoria tinerilor. De obicei căsătoriile se făceau numai cu tineri din sat sau din Igiş şi Saravale. După ce găseau fata, părinţii feciorului trimiteau la părinţii fetei pe cineva din vecini sau nişte rude, care să pregătească peţitul. Aceştia explicau cam ce pretenţii au părinţii feciorului în legătură cu zestrea (cât pământ, ce mobilă, ce haine, câţi bani). După aceasta urma adevărata tocmă dintre părinţii feciorului şi cei ai fetei. Tocmeala putea avea loc în casa unei rude sau acasă la fată. Înţelegerea era pecetluită de căpară, adică de o sumă de bani, dată de părinţii feciorului, în semn că vor respecta înţelegerea. În caz că se răzgândeau, ei pierdeau această sumă. De asemenea, „cinara se dăruia cu
Monografii: Gospodăria la Chişineu Criş

Monografii: Gospodăria la Chişineu Criş

Actualitati
La Chişineu Criş, casele erau văruite şi apoi feştite cu culori, predominant era alboietul, cu care se vopsea şi părcanul jurii. Târnaţul era construit în lungul casei, jucând rolul de apărare a locuinţei de intemperii şi loc de odihnă. La început târnaţul a fost deschis fiind acoperit cu prelungirea acoperişului care se sprijinea pe stâlpi din lemn. Mai târziu târnaţul se va închide mai ales, după construirea unei noi camere spre stradă, cu un gărduţ având un roştei. Astăzi, târnaţul este închis complet cu sticlă. În fundul târnaţului era păcauţul. În ultimii ani o asemenea cameră de zi adăugată casei se construieşte în curte şi este numită căsuţă, pentru a se păstra casa mare curată. Din târnaţ se pătrunde în interiorul casei. Locuinţa era repartizată astfel: casa dinainte sau casa de
Monografii: Ocazii de socializare la Secusigiu

Monografii: Ocazii de socializare la Secusigiu

Actualitati
Târgul şi piaţa Dincolo de schimbul de mărfuri, specific economiei de subzistenţă a ţăranilor, târgurile anuale şi pieţele săptămânale reprezentau şi reprezintă şi azi una din importantele ocazii de socializare, în care oamenii din satele învecinate au ocazia să se întâlnească, să comunice, să stabilească anumite legături. Un punct de întâlnire al oamenilor din satele aflate pe cursul inferior al Mureşului, pe malul sudic, era chiar târgul din Secusigiu, care, în perioada 1844 - 1940, s-a ţinut de trei ori pe an, în 25 ianuarie, 27 iulie şi 23 octombrie. Alături de acesta, în zonă, mai erau târgurile de la Periam, Semlac şi Arad. „Givanul” Tot o formă de socializare era şi givanul, care se ţinea duminica şi la sărbători. Atunci, după masa de prânz, oamenii obişnuiau să se adune la col
Monografii: „Zilierul“ învățătorului Iosif Țiucra de la Bârsa

Monografii: „Zilierul“ învățătorului Iosif Țiucra de la Bârsa

Actualitati
Pus în circulaţie de urmaşii familiei Ţiucra, în forma sa prescurtată, abia în urmă cu un deceniu, „Diariul”, cum îi plăcea învăţătorului român din Bârsa să-l numească, reprezintă unul dintre cele mai vechi jurnale ale unui dascăl român de la sat, cunoscute în zona Aradului. Întins pe o durată de 29 de ani, în care însemnările zilnice trec cu uşurinţă de la probleme personale şi de la cronica de familie la „întâmplările” din sat şi la consemnarea unor date istorice, economice, şcolare şi culturale locale, jurnalul se transformă, pe durată lungă, într-o adevărată cronică locală, povestită, aşa cum a fost văzută şi trăită din interior, de una din intelighenţiile satului. Cu rădăcinile adânc înfipte în „tina” locului în care s-a născut, după cum ne dovedesc preocupările sale gospodăreşti, d