Sângeorzul reprezintă zeul vegetaţiei, protector al animalelor şi holdelor semănate, identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac, peste care creştinismul a suprapus pe Marele Mucenic Gheorghe.
La Covăsînț
De Sângeorz, feciorii din sat căpăreau muzica şi plecau pe la fete „să le ude”. Fata se ascundea în casă, de unde era scoasă de feciori, între care unul era drăguţul ei, şi dusă în curte la fântână.
Muzica începea să cânte „La mulţi ani” şi drăguţul o stropea cu apă, ca să fie sănătoasă tot anul.
De prin anii 1960-‘70, apa a început să fie înlocuită cu parfum. Pentru udat, fata îi servea pe toţi cu prăjituri, după care feciorii mergeau la altă casă. Fetele udate însoţeau şi ele alaiul.
În această zi, covăsânţenii se duc la Feredeu, la hramul paraclisului.
La Șicula
În Crişana se obișnuia ca la Sângeorz să se oprească fâneţele, se formau turmele comune, de acum păşunatul se face pe islaz.
Referitor la turmele de animale şi păşunat, la Şicula se obișnuieşte ca proprietarii de vite să se întâlnească în centrul satului, de obicei în faţa Primăriei sau a Căminului Cultural, şi să „baje” păstorii la turmele satului: văcarii la vaci, ciobanii la oi, stăvarii la cai, purcarii la porci, (în zilele noastre nu mai există turme de porci).
Plata se face în bani şi în „bucate” (cereale) la care se adaugă şi produse alimentare cum ar fi, slănină şi pâine, în funcţie de înţelegere.
Sângeorgiul este şi o sărbătoare a triumfului vegetal precum şi o încercare de îmblânzire a stihiilor şi de asigurare a fertilităţii.
Cel mai frumos obicei de sângeorz păstrat până azi la români este, udatul. Acesta pe lângă funcţia de a distra mai ales tinerii şi copii, practicanţii lui, are şi motive de natură mitico – magice, apa reprezentând fertilitatea.
Acest obicei este practicat şi pentru invocarea ploii la vremea potrivită.
La Șepreuș
La Sf. Gheorghe oamenii puneau la ușa și la ferestrele de la grajd crengi de „ruguț de strâgă”, ca să nu intre strâga și să ieie laptele de la vacă.
De „Sânjorj”, feciorii le udau pe fetele pe care le prindeau pe uliță. Aruncau pe ele găleți de apă.
La Căprioara
În ajun de Sf. Gheorghe se punea la uşa grajdului şi la fereşti un fel de „jireapăn” şi făceau cruce cu smoala de la osia carului, ca să ferească animalele de strigoaie
La Miniș
La 23 aprilie se sărbătoreşte „Sângiorzul” sau Sfântul Gheorghe. Cu acest prilej exista obiceiul ca feciorii să stropească fetele cu apă, iar sătenii îşi agăţau în uşa de la curte un lăstar de rug (măceş), pentru ca strigoii „să nu ia laptele de la vacă sau de la capră”.
La Păuliș
Ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe „Sângiorzul” este o sărbătoare specifică zonei Podgoriei Aradului.
În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe, ulciorul cu lapte este petrecut cu lăstari de trandafiri sălbatici, iar din acești lăstari câțiva sunt prinși de grinda casei. Se obișnuia să se pună trandafiri sălbatici și în geam, cu câteva fire de urzică, ca să le țină deoparte pe vrăjitoare. Localnicii obișnuiau să pună în ușa de la curte un lăstar de rug (măceș) pentru ca strigoii să nu le ia laptele de la vacă.
Exista de asemenea obiceiul ca băieții să stropească fetele la fântână, uneori cu două trei găleți de apă.
În Micălaca
Oamenii puneau crengi verzi la grajd, o reminișcentă a vremii când se credea că, în noaptea dinaintea zilei de Sf. Gheorghe, vin „bosorcile” la vaci să le bea laptele. Ca să nu poată să intre, oamenii puneau la ușa și la fereastra „iștălăului” rug strâjesc.
Un alt obicei era ca feciorii să stropeascã fetele cu parfum. Pentru stropit primeau bani.
În Sânicolaul Mic
De această sărbătoare de primăvară se legau datini respectate mai ales de tineri. Era obiceiul ca în ajun de Sfântul Gheorghe feciorii, şi în general tineretul, să meargă
pe la casele fetelor cu tulpini de urzici cu care le urzicau, lovindu-le peste pulpe şi peste mâini.
Acest obicei avea mai multe semnificaţii, de care uneori nici nu ştiau, pentru că este cunoscut că această plantă are calităţi tămăduitoare şi energizante, numai că în decursul vremii obiceiul a dispărut, băieţii obişnuind ca în această zi să ude fetele cu apă proaspătă sau cu parfum. Aceştia erau de obicei băieţii care mergeau la horă şi care, în asemenea împrejurări, făceau şi înțelegeri cu fetele şi invitaţii pentru horă în sat.
Dacă fata aştepta sosirea feciorilor, udatul se desfășura simplu, prin aruncarea asupra fetei a unui pahar cu apă, cu urarea de sănătate. Se întâmpla uneori că, din motive numai de fată ştiute, ea se ascundea şi nu apărea la sosirea feciorilor, acest fapt era considerat un afront şi le dădea dreptul feciorilor de a căuta fata peste tot până o găseau.
surse:
Monografia comunei Covăsânț, Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Editura Mirador 2012
Șicula – monografie etnografică, Morariu M.Radu Ioan, Oradea, 2005
Monografia comunei Șepreuș, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010
Căprioara. Monografie, Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia, Editura Mirador 2011
Miniș – istorie și cultură, Virgil Valea, Editura Concordian, Arad 2011
Monografia comunei Păuliș, Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Editura Mirador 2010
Micălaca. Monografie, Augustin Mureșan, Doru Sinaci, Rodica Colta, Felicia Oarcea, Editura Mirador 2010
Sânicolaul Mic, așezarea cu cinci cimitire, Vasile Motocea, Editura Mirador 2012
Monografiile orașului Arad – Gai, vol I, prof Horia Truță
Sfântul Gheorghe, o sărbătoare cu multe tradiții, superstiții și obiceiuri
