Editorial

Despre H.R.Patapievici, numit de unii și „micul Fuhrer” al culturii românești peste hotare, se pot spune tot felul de lucruri, mai mult sau mai puțin documentate sau probate. În rândurile care urmează mă voi mărgini doar la ceea ce a fost deja făcut public, cu probe aduse de oameni implicați în domeniile domniei sale de activitate post-decembristă. Bursier în Germania între 1993 și 1995, mustind a merite moștenite de la tatăl său Dionis, HRP se întoarce în România încărcat de laurii Cezarului, devenind nici mai mult nici mai puțin director al Centrului de Studii Germane al Facultăţii de Filosofie de la Universitatea Bucureşti. Despre adevăratele activități ale distinsului domn prin Franța și Germania, devoalată în mare parte de revolta Hertei Muller îndreptată spre trădătorul „mic capor

Există oameni care iartă fără niciun fel de dificultate. Sufletul lor este astfel construit încât iertarea nu le solicită un sacrificiu de sine, o luptă lăuntrică sau vreo suferință. Așa sunt ei, iertători de felul lor! Și totuși, chiar și pentru acest gen de oameni, împlinirea învățăturii biblice devine dificilă, dacă nu chiar imposibilă. Nefiind un „iertător” din fire, dar interesat de respectarea normelor, Petru îl întreabă pe Domnul Isus, ca un fel de contabil, de câte ori trebuie să-și ierte fratele care păcătuiește față de el, sugerând temător: „Până la șapte ori?”. Adică, dacă fratele meu îmi greșește de o sută de ori, e suficient dacă îl iert de șapte ori? Răspunsul Domnului Isus, metaforic, este că trebuie să-ți ierți fratele indiferent de câte ori greșește față de tine. Reveni

Am întâlnit mulți creștini autentici, devotați lui Dumnezeu, care se întreabă deseori cum să procedeze în anumite situații, ce ne învață Biblia în sensul respectiv sau, de multe ori, cum ar proceda Domnul Isus în situația dată. Evident, acesta este un fapt lăudabil, atâta doar că el nu poate fi o soluție permanentă și nici nu ar trebui să fie așa. Atât Augustin, cât și Francis de Assisi, au făcut din „Imitatio Christ” postulat de Pavel în epistolele sale un fel de fundament al conduitei creștine. Iarăși, până la un punct nu găsesc nimic rău nici în aceasta. Există însă o problemă care merge mult mai în profunzime, cu care poate unii nu vor fi de acord, dar pe care o voi expune succint în rândurile care urmează. Printre multele lucruri pe care Domnul Isus ni le-a relevat, unul dintre c

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a abrogat legea privind dreptul femeilor de a avorta. „Lung prilej de vorbe și de ipoteze”, cum spunea Topârceanu! Nu am să scriu despre avort din perspectiva moralei creștine, cunoscut fiind faptul că avortul este considerat un păcat, fiind totuși comis la scară largă chiar de femeile care se consideră credincioase. Intenția mea este de a pune în discuție o altă problemă, mult mai delicată și anume utilitatea interzicerii prin lege a păcatului, sau, altfel spus, a imoralității tradiționale. În viziunea mea, atitudinea umană privitoare la moral – imoral se aproie periculos de mult de stupiditate. Și asta nu de ieri, de alaltăieri. Pentru a păstra proporțiile, voi da câteva exemple asemănătoare interzicerii avortului, considerat pe bună dreptat

Printr-un mecanism perfid și manipulator, astăzi, când în Ucraina se petrec grozăvii incompatibile cu secolul XXI, unii își aduc brusc aminte de cam tot ce au făcut rău americanii în decursul istoriei. Pe rețelele de socializare apar numeroase postări denigratoare la adresa „yankeilor”, texte care se duc hăt departe în istorie, până la masacrarea indienilor, la sclavie, la războiul civil, la bombardamentele nejustificate din cel de Al Doilea Război Mondial, la intervențiile militare în diferite zone ale globului, etc etc. Desigur că, în condiții normale, toate aceste postări ne-ar putea sublinia faptul că națiunile, în general, nu sunt perfecte, că anumiți conducători au fost mai belicoși sau cruzi și incompetenți, dar întrebarea mea este una extrem de simplă: de ce ACUM? Să fie chiar o

În anul 2011, în plină Adunare Parlamentară a Consiliului Europei, parlamentarul rus Iuri Solonin îl întreabă pe președintele Băsescu, încercând să fie sarcastic: „Este corectă evaluarea experților conform căreia politica României are ca scop anexarea Moldovei și formarea României Mari?”. Cu râsul său caracteristic, președintele Băsescu îi dă o bine meritată replică, în urma căreia tovarășul Iuri ar fi trebuit să se ascundă pe undeva prin Siberia: „Vă rog să notați, domnule parlamentar, că România nu are niciun fel de experiență în anexarea altor state”. Parlamentarul rus tace mâlc, în timp ce din sală se aud câteva râsete. Astăzi, după mai bine de zece ani, respectivul parlamentar mai primește o palmă, de la propriul său președinte care invadează în mod criminal Ucraina. Privind în ist

Lucrurile se derulează cu o repeziciune pe care nu cred că și-a imaginat-o nici măcar cel care a le-a declanșat: Vladimir Putin. Și totuși! Am urmărit o știre ce relata dezamăgirea cruntă a președintelui Ucrainei, care spunea că a încercat să stea de vorbă cu șefii de stat ai UE și că a realizat că tot ceea ce a reușit să obțină a fost un dialog al surzilor. Nici unul din cei abordați nu s-au angajat cu nimic concret pentru a ajuta efectiv Ucraina. Apoi, a urmat discursul emfatic al Țarului de la Kremlin, care și-a permis aroganța să îndemne în mod fățiș pe militarii ucrainieni să dea o lovitură de stat și să lichideze pe cei care încă mai încearcă să țină oamenii cu ochii îndreptați către un Occident iluzoriu. Care Occident?! Mai degrabă i-am putea spune Apus și nu am fi prea departe

Putin a atacat Ucraina – stat suveran și independent. O face pentru că așa vor mușchii lui și pentru că, pur și simplu, POATE! Nimeni nu i-a stat și nici nu-i stă în cale! De ce? Pentru că „ceilalți” le au numai din vorbe. Ori, din vorbe, Ursul Siberian nu va putea fi oprit. Niciodată! Ursul Siberian este – cum s-a dovedit de atâtea ori - o fiară care, dincolo de faptul că este puternică este și inteligentă. El știe că poate și, ca atare, trece la fapte. Putin știe că noi, ăștialalți, le avem doar din vorbe. De aceea, el își poate permite să facă tot ceea ce are el chef. „Am fost nevoiți să facem așa, nu se mai putea altfel!”- sunt vorbele pe care le-a lansat în eter câteva minute după ce a trecut la fapte: armată cât cuprinde, rachete, tancuri, artilerie, tot tacâmul. La ce ne put

Trăim zilele acestea momente de coșmar, pe care credeam că nu le vom mai trăi vreodată. Chiar eu am scris aici un editorial în care îmi exprimam opinia că totul nu e decât o desfășurare de forțe, o „arătare a colților”. Din păcate m-am înșelat. Am mizat pe faptul că din această invazie nimeni nu are de câștigat, nici chiar Rusia, chiar dacă Putin așa speră. Pentru că războiul, invazia, nu rezolvă aproape nimic, iar fostul URSS, dacă va renaște, așa cum își imaginează unii, va fi din start un colos cu picioare de lut. În situația în care venitul intern brut pe cap de locuitor al Rusiei este deja mai mic chiar decât al României, Poloniei sau Ungariei și ținând cont că Rusia are cea mai mică creștere economică dintre țările mai sus enumerate, este evident că Putin, asemeni conducătorilor in

În dimineața de 7 decembrie 2021, am avut oarece presimțiri sumbre privind modul cum aveam să-mi sărbătoresc ziua! Poate că asta se datora și faptului că trebuia să mă duc să-mi depun dosarul de pensie. Fiind domiciliat în Popești-Leordeni, era la mintea cocoșului că operațiune trebuia să se desfășoare în centrul Bucureștiului, adică Bulevardul Lacul Tei. Aveam toate documentele băgate într-un dosar cu șină (condiție esențială), ba mi-am luat și unul de rezervă, că nu se știe niciodată. Prima încercare teribilă a fost cu parcarea mașinii! După câteva ture de recunoaștere, sfidând toate regulile de circulație, am parcat pe o trecere de pietoni, gândindu-mă că prima pensie o voi da pe amendă, asta e, n-ai ce-i face! La prima intrare în imobil era o ceată de oameni care se răsteau la un i