Editorial

A trecut mai bine de un an de când a izbucnit nebunia COVID-19. Un an despre care putem spune, fără grija că am greși prea mult, ne-a fost furat din viață. Mai întâi pentru că, nu-i nici o îndoială, virusul există și acționează cum știe el mai bine: atacă și lovește acolo unde găsește vulnerabilitate, lipsă de pregătire sau de interes, cunoștințe superificiale în tratament și, mai ales, în prevenire. Apoi pentru că am fost bombardați cu o grămadă infinită de trăznăi care, în cele mai multe cazuri, n-au făcut altceva decât să semene confuzie și, în cele din urmă, să inducă o neîncredere generală în tot ceea ce înseamnă, în primul rând, prevenirea infectării cu virusul. La început, au spus că nu e cazul să ne temem. O bagatelă colea. Apoi, au ieșit cu figuri de ciocli și ne-au anunțat că

Mi-am început cariera de procuror la Ineu. După vreo două săptămâni de „acomodare”, mă cheamă procurorul-șef și-mi pune în brațe un teanc de dosare: „Le studiezi și vii, la sfârșitul programului, să le discutăm”. La sfârșitul programului, în biroul șefului, am început să prezint fiecare „caz” în parte. După vreo câteva, ajung la unul pe care-l consideram cu adevărat fără nici un dubiu: un muncitor prins la poartă cu niște lucruri furate. Omul recunoștea fără probleme, explicând că ar fi avut nevoie de lucrurile furate în gospodărie. Mai zicea că are copii și că nu-i este ușor cu ei. „Și ce propui?” – întreabă șeful, privindu-mă pe deasupra ochelarilor. „Trimis în judecată, fără discuție... Vina recunoscută, dovezi destule... caz fără probleme”. „Te-ai uitat și pe colțul copertei dosarul

A fost o dată o campioană olimpică și recordmană mondială la săritura la înălțime pe care o chema Iolanda Balaș. Și era româncă. A mai fost o dată o echipă masculină de handbal în 7 care a cucerit campionatul mondial de trei ori. Și echipa aceea era din România. A fost o dată o zi în care finala Cupei Campionilor Europeni la volei băieți s-a jucat la București, între două echipe care se numeau Rapid și Dinamo. Amândouă erau din București – capitala României. A mai fost o fetiță care a reușit să strice instalația de afișare a notelor la întrecerile de gimnastică ale Jocurilor Olimpice de la Montreal – Canada, atunci când i-a obligat pe arbitri să o noteze cu 10.00 – niciodată acordată până atunci. Numele ei este Nadia Comăneci și e din România. În urma ei o pleieadă de stele au luminat a

În toamna anului trecut,  în plină campanie electorală, un foarte vocal liberal local – azi deputat cu acte în regulă – anunța „boborul” că uite ce lucru mare face PNL-ul. Că restaurează Poarta Păunului. Ca și cum această poartă ar fi fost o emblemă, o icoană a Aradului. Care, vezi bine, aștepta jertfa dumnealui neprețuită pentru a fi repusă în valoare. A reușit să atragă și o asociație/fundație care să finanțeze lucrarea și au trecut la treabă. De unde, până atunci, poarta cu pricina era de un verde patinat – nici urât, nici frumos, dar foarte prăfuit – s-au pus „restauratorii”, fără nici o pregătire prealabilă, să o vopsească într-un albastru spre vânăt, care, în primul rând contrasta țipător cu restul clădirii – pentru că, nu-i așa, o poartă e nimic mai mult decât o parte a unui între

În urmă cu nici o lună făcea mare vâlvă decizia Primăriei de a pune lacăt pe pasajul rutier de la Maranata. S-a decis ca autovehiculele să nu mai poată tranzita – din nici o parte – prin acel loc. Menționez că, deși Primăria nu a investit de ani buni nici un ban, circulația prin acel pasaj se desfășura, culmea, destul de fluent, demonstrându-se că se poate, chiar dacă autoritățile dorm. Sau poate tocmai de aceea. Domnul primar Bibarț a ținut să explice că totul pornește de la dorința de a mări confortul cetățenilor, că e așa și pe dincolo și că e vorba, la urma - urmei, de un experiment la capătul căruia s-ar putea ca lucrurile să revină la ce a fost înainte. Aș întreba așa, oare de ce face domnul primar experimente pe spinarea și pe nervii oamenilor? Există laboratoare, tot felul de in

Fondată în 2004, „The Gateway Pundit” este o publicație de știri online care conține știri, comentarii și analize. În ediția din 10 ianuarie 2021, publicația a postat o știre atribuită jurnalistei Cristina Laila sub titlul „BLM- și activiști Antifa au atacat violent o jurnalistă din New York - Poliția a rămas pasivă și nu a intervenit”. Pe scurt, știrea relatează un incident petrecut în acea zi în centrul New York-ului, timp în care activiști Antifa au înconjurat o jurnalistă la intersecția dintre strada 25 și Broadway, au lovit-o cu umbrele și i-au smuls camera foto din mână. Huliganii au aruncat ouă în capul femeii în timp ce ea țipa după ajutor. Tânăra femeie a fugit către agenții NYPD (poliția din New York) aflați în apropiere, cerând ajutor dar aceștia i-au spus, sec, să se opreas

În urmă cu câteva luni, într-un oraș din SUA, un afro-american a fost ucis de un polițist. Aflat în exercițiul funcțiunii. Numai ce imobilizase un infractor. Începând de a doua zi, America s-a trezit într-o stare de agitație vecină cu isteria. În primele rânduri, marea presă „liberală”, social-media în frunte cu Facebook, Instagram și o șleahtă de politicieni de vârf din Partidul Democrat. De parcă nu ar fi fost de ajuns pandemia, timp de câteva săptămâni echilibrul social a balansat pe muchie de cuțit, iar pe alocuri s-a instalat chiar anarhia. Sub ochii ori chiar la instigarea unor vârfuri ale administrației. Rarele și anemicele tentative de restaurare a ordinii s-au izbit de scandalul provocat de presa mainstream și de trupele de propagandiști înrolați sub drapelul doamnei Nancy Pelo

La sfârșitul lunii decembrie, anul ce tocmai a trecut, deputatul PSD Mihai Fifor ne aducea la cunoștință, cu nedisimulată mândrie proletară, că, potrivit unei recente declarații a domnului Nicolae Ciucă, fost și actual ministru al Apărării, „… Armata nu va pleca din Cetatea Aradului”. Așa că, să ne punem pofta-n cui de redarea ei circuitului civil. Punct. Asta după ce, cu doar două - trei zile-n urmă, deputatul PNL Sergiu Bîlcea ne informase, că numai ce a obținut, după „lupte seculare”, promisiunea aceluiași Nicolae Ciucă, privitor la eliberarea grabnică a Cetății, pentru a fi redată arădenilor. O adevărată încăierare politică, la început de nou ciclu parlamentar. Care pe care, într-o chestiune care, de ar fi să luăm de bune zecile de declarații ale fostului primar al Aradului, Gheorgh

Se zice că un om a greșit. Privind cu atenție contextul este limpede că a făcut-o „fără voie”. I-a ieșit pur și simplu un porumbel pe gură. Un cuvînt pe care, altminteri, milioane de oameni, inclusiv români, îl folosesc și, este cert, l-ar folosi fără să ezite, în situații similare. Secole de istorie scurse peste civilizația occidentală au confirmat un tipar verbal în limitele căruia expresia folosită, marți seară, de domnul Colțescu desemna o persoană apaținând unui rase. Și atât. Ce mă uimește este felul în care a reacționat presa sportivă și o parte a mediului sportiv autohton – mai cu seamă colegi (?) ai împricinatului. Deontologi nevoie mare. Inchizitori să fi fost – cei mai mulți dintre ei – și nu s-ar fi aprins vâlvătăile iadului deasupra capului sărmanului Sebastian Colțescu.

Am trecut în această seară prin fața Primăriei. Am vrut să mă conving că e așa cum a scris presa. Că bradul care trebuia să ne bucure Crăciunul este așa cum ne-a fost descris: o uscătură jalnică. O bătaie de joc strigătoare la cer. Ei bine, chiar așa este. Vreau să zic, încă mai este. Proțăpit în mijlocul pieței unde, în urmă cu trei decenii, au murit niște oameni. Pentru ca noi să ne putem bucura inclusiv de Crăciun. De un Crăciun luminos și demn. În respectul nostru ca ființe umane. Ce a fost montat în chip de brad de Crăciun în anul acesta reprezintă, fără nici o îndoială, expresia disprețului pe care-l manifestă administrația locală față de cetățean. Nu merităm, în ochii lor, nici un scuipat. Să nu ni se spună că, vezi bine, a fost o eroare? O asemenea uscăciune nu putea fi o eroa