Editorial

Mai întâi a fost anunțul care ne informa că trebuie demolate terasele ridicate peste tot în oraș. Care terase au fost  ridicate – în „epoca” Falcă -  pentru a da posibilitatea fumătorilor să-și bea cafeaua fără a renunța la țigară. În lipsa altor soluții raționale, susțin că varianta teraselor era – că ne place sau nu -  unica rezonabilă. Cu amendamentul, foarte important, că ele, reprezentând o soluție ce interesează, până la urmă și fără supărare, o minoritate – cea a fumătorilor – edilii ar fi trebuit să caute rezolvări care să nu afecteze disproporționat interesul general. Să nu uităm, locurile unde au fost amenajate aceste terase au ca destinație principală – prin lege și prin exercițiu de-acum secular - asigurarea circulației pietonale. Acesta este – și trebuie să rămână -  rostul

Dacă te adresezi omului în considerarea faptului că Dumnezeu l-a înzestrat cu inteligență și discernământ, vei găsi înțelegere, iar el va reacționa ca atare, pentru purul și simplul motiv că a înțeles ce i-ai spus și realizează că acel ceva îi este de folos. Că-l poate păzi de un rău pe care tu l-ai descoperit mai devreme decât el sau despre care ai dobândit cunoștințe ce-l îndreptățesc să-ți dea sfaturi, să te avertizeze. Cu atât mai mult vei găsi ascultare dacă tonul, limbajul, abordarea ta  vor fi în așa fel alcătuite încât omul să poată simți că, în adevăr, îi vrei binele. Că poți și că vrei să-l ajuți. Și nu uita să ai încredere că – spunându-i despre acel rău și despre cum trebuie să vă păziți – nu doar tu– omul va discerne cu luciditate și cu seriozitate și va acționa. Din convin

Una dintre puținele emisiuni de divertisment pe care televiziunea română le putea difuza pe vremea lui Ceaușescu se numea „Cu mască, fără mască” și reușea să mai descrețească frunțile oamenilor. Să le mai dea de-un leu speranță. Mi-am adus aminte de titlul acelor prea puține momente de destindere de care am avut parte la acea vreme, de când cu spectacolul prilejuit de bâjbâielile crase ale autorităților pe temă de, ați ghicit, mască. Masca de protecție. Ne aducem aminte că, la începutul pandemiei, unii dintre români au dat fuga pe unde au știut ei și și-au procurat, ei știu cum, măști de protecție. Au și dispărut foarte rapid, semn că pe piață se afla un număr foarte redus de astfel de produse. Au sărit rapid nume mari de la București, în frunte – surpriză - chiar cu Raed Arafat, să ne r

Săptămâna trecută, „șefii” de la București au aruncat fumigena cu obligația pe care ar avea-o autoritățile locale privind dezinfectarea casei scărilor – măcar – la blocurile de locuințe. Foarte bine – am zis – că omul de rând nu are nici o șansă să găsească materiale de dezinfectat și de ar vrea să facă el treaba! Dar așa, că vine „de sus”… Toate bune și frumoase, dar uite că, zilele au trecut – și nu-s puține, dacă ne gândim la cât de gravă este problema – dar, la nivel local, Primăria, vorba cântecului, tace. Să sperăm că, tot vorba cântecului, primarul nostru… nu zace! Ar fi, totuși, interesant să știm, de ce întârzie declanșarea unei operațiuni cu un impact indiscutabil asupra situației unei părți importante din populația orașului. În cursul zilei de luni, 6 aprilie, am avut p

Să le luăm pe rând. Mai întâi, a fost atunci când președintele Iohannis a declarat că inițiativa Referendumului pentru familie, ca de altfel întregul demers, ar fi fost opera unor „fanatici religioși”. M-am întrebat dacă președintele a gândit serios o asemenea declarație? Să nu știe domnia sa că peste 90% din români se declară de religie creștină?! Iar atunci când niște milioane bune de români semnează pentru organizarea referendumului, iar mai apoi, mai mult de atât, își fac cunoscută opțiunea „pro familie”, se cheamă că ei și-au reafirmat atașamentul pentru valorile religiei creștine, ai cărei exponenți vii sunt. După spusele președintelui, ar trebui să credem că, de vreme ce suntem creștini, și susținem familia „tradițională”, ergo, suntem niște „fanatici”. Dar atunci, domnia sa, ca

Urmăresc cu atenție „ordinele militare” edictate de mai marii noștri de la București. Unul dintre cuvintele cheie al acestora este „protejarea persoanelor în vîrstă.” Cică măsurile au drept scop ca persoanele în vârstă să fie protejate în fața virusului. Să vedem dacă e chiar așa. Mai întâi, li se dă voie persoanelor în vârstă să iasă din casă între orele 11.00 – 13.00, „în jurul locuinței”, printre altele, ca să-și facă aprovizionarea. În regulă, dar ce te faci, că tot la ora aceea, magazinele sunt aglomerate de persoane ce nu intră în categoria de vârstă pe care legea vrea, cică, să o protejeze? În devălmășie, la coadă, în fața rafturilor. Și alte țări din jur au adoptat o măsură asemănătoare. Doar că, acolo, pe perioada când bătrânii au acces în magazine, nu mai intră și alte persoa

Mai întâi, aceste imobile reprezintă, dincolo de destinația lor pură și simplă, valori arhitecturale incontestabile. Ele fac parte din ceea ce aș numi adevărata emblemă a orașului. Prin numărul impresionant de case construite – și păstrate până în zilele noastre – în stilul Secession, Aradul se înscrie cu îndreptățire în rândul centrelor reprezentative ale arhitecturii clasice europene. Rezultă de aici, ca o obligație față de cultura europeană dar, mai ales față de cultura națională – cei ce au realizat aceste opere de artă au fost înaintașii nostri! – necesitatea de a găsi cele mai potrivite soluții pentru prezervarea acestui patrimoniu inestimabil. Nu cred că exagerez când spun că menținerea acestor imobile pune în discuție nu numai un efort local, dar nici măcar național: e o obligați

Galeria de artă „Alfa”. Unul din puținele locuri de pe Bulevardul Revoluției, unde – vorba vine – mai pulsează viață. Vitrine mari – ca niște ochi curioși deschiși spre lume – și ușa de la intrare întredeschisă, cât să te simți invitat să pătrunzi într-o lume a formei și a culorii. Decid să intru, mi se pare că văd niște lucrări care-mi atrag atenția. Dar nu reușesc mult mai mult de atât. De ce? Pentru că sistemul de iluminat, conceput pentru a ajuta privitorul și a pune în valoare lucrările expuse, nu funcționează. Și măcar de ar fi fost o zi inundată de lumina soarelui. Dar n-a fost. S-a nimerit să fie o zi noroasă de-a binelea, iar în galerie, o penumbră neprietenoasă. (Adevărul e că acolo, orice ai spune, prea multă lumină naturală nu e nici în zilele însorite, cu atât mai puțin

Într-o recentă ședință a CLM, o nouă tentativă de desființare a Pieței Catedralei, susținută cu o ambiție demnă de cauze mai nobile, de liberali, a căzut la vot. (Apropos „liberali”: cum își pot spune liberali niște indivizi care dau cu piciorul inițiativei private?) Când spun că se pritocește desființarea Pieței Catedralei știu ce spun: povestea cu mutarea ei într-o nu știu ce locație absolut improprie, ascunsă privirii, neatractivă și aproape inaccesibilă, ar duce, în mod clar, la dispariția ei. Chiar așa, ce o fi având actuala administrație „liberală” a Aradului cu piețele agro-alimentare din oraș? Vă aduceți aminte de vremea când primarul de tristă amintire, Gheorghe Falcă, a dezlănțuit o ofensivă furibundă împotriva Pieței „Mihai Viteazu“, un loc pentru care, în epocă, chiar și bu

„Deputatul PSD Adrian Todor lansează un apel public, adresat primarului interimar Călin Bibarț, prin care solicită rezolvarea de urgență a problemei spațiilor verzi și a locurilor de joacă din cartierul Aurel Vlaicu, care în acest moment sunt aproape inexistente”. (sursa: presă locală)  Cum să existe de vreme ce, la data când a fost proiectat cartierul Vlaicu - și nu numai acesta - nu au fost prevăzute spații pentru parcuri, pentru locuri de joacă în sensul propriu zis al cuvântului?! Ce să facă acum Primăria, așa, peste noapte? Să dărâme niscaiva blocuri? Ar fi, poate, o idee, ce ziceti, domnule deputat? Numai cine nu vrea nu observă, de pildă, că în cartierul Vlaicu – dar și în Micălaca sau în Faleză -, majoritatea străzilor sunt mai înguste ca niște capilare și că – în lipsa soluțiilo