Prima sâmbătă din Postul Mare e sâmbăta Sântoaderului. În această zi este prăznuit Sf. Teodor Tiron, cel care i-a învăţat pe creştini cum să prepare coliva.
La Covăsînţ
Mai demult, femeile din Covăsânţ ţineau toate serile din săptămâna Sântoaderului prin nelucrare, ca să nu vină Caii lui Sântoader.
De asemenea, în trecut, în această zi se spăla părul cu apă neîncepută în care se băga iederă, culeasă din locul unde nu se aude cucul, ca prin similitudine, să crească părul frumos precum cozile cailor.
Fiind zi de pomenire, şi azi se duce colivă la biserică pentru a fi sfinţită şi apoi se dă de pomană. Preotul pomeneşte toţi morţii.
La Şepreuş
Ziua de Sântoader cade totdeauna în prima sâmbătă din Postul Paştelui. Ea deschide seria sâmbetelor de pomenire a morţilor, fiind prin urmare parte într-un arhaic cult al strămoşilor.
În această zi, în Şepreuş, se duce grâu fiert (colivă) la biserică.
Memoria satului mai conservă vag credinţa într-un sfânt patron al cailor, activităţile nocturne fiind interzise în serile dinainte de această sâmbătă de teama Sântoaderilor, justiţiarii săi servitori.
Ca patron al cailor, Sântoaderul justifică spălările rituale ale părului, cu apă în care s-au pus flori de corn. Spălarea se făcea dimineaţa devreme în această sâmbătă, gestul vizând magia prin similitudine, ce ar face să crească şi părul fetelor, precum cozile cailor.
La Căprioara
Numită şi Sâmbăta Morţilor, în această zi, „să cară apă la ultoare, să pune o cană –două şi să fac cătărigi, care să dau dă pomană”.
În trecut se credea că din această zi, vreme de o săptămână, era interzis să stai seara să torci, fiindcă „ziceau că vin caii lu Sântoader.”
Azi femeile nu mai pot să spună ce făceau aceşti cai, poveştile din alte zone despre feciorii străini, care intrau pe uşă şi le jucau pe fetele strânse la şezătoare până le omorau, fiind necunoscute în Căprioara.
La Şicula
Sântoaderul este o reprezentare mitică, hipomorfă, temută şi respectată atât de supuşii săi, caii lui Sântoader, cât şi de oameni.
La Şicula, de exemplu, se crede că dacă cineva lucrează în ziua aceasta, vin caii lui Sântoader să-l pedepsească, aceştia sunt în credinţa populară fiinţe supranaturale, bărbaţii care în loc de „labe” la picioare au „copite”.
Tot în această zi se obişnuieşte ca să se mănânce grâu fiert pentru a fi belşug în holdele de grâu.
În Sânicolaul Mic
Sântoaderul este o sărbătoare religioasă de mai mică importanţă, dar foarte respectată, căci în ziua de Sântoader nu se lucra, era o credinţă că dacă în această zi vei lucra, vei fi călcată în picioare de caii lui Sântoader.
Ca obicei popular, mai ales în vremurile care s-au scurs, a fost acela a tunderii mânjilor, a coamei acestora, şi a cailor, a chişiţei acestora.
De asemenea, se obişnuia ca fetele să-şi spele părul cu apă în care s-a fiert floare de corn sau, în lipsa acesteia, muguri din pomi din grădină, în credinţa că părul fetelor va creşte bogat şi frumos, rezistent la pieptănat, aşa cum este lemnul de corn.
Se mai tăia un smoc din părul fetelor, pentru ca acestea să fie ferite de furia cailor lui Sântoader.
Ca datină bisericească, era aceea de a se fierbe grâu îndulcit şi amestecat cu miez de nucă, pe care îl duceau credincioşii la biserică şi, după terminarea slujbei, preotul îl împărţea credincioşilor.
În Micălaca
Prima sâmbătă din Postul Paştilor este cunoscută ca ziua de Sântoader. În acestă zi se fac colaci şi colivă şi se pomenesc morţii.
Legat de această zi, mai demult oamenii spuneau că Sântoaderul are 7 servitori, 7 cai, care îi pedepseau pe cei ce umblau pe uliţe în această noapte sau care lucrau în săptămâna lui.
Fiind o zi de pomenire a morţilor, la biserica din Micălaca Veche era obiceiul să se pomenească toţi preoţii, chitorii, cantorii şi cântăreţii care au slujit aici. Femeile duceau şi împărţeau colivă.
surse:
Monografia comunei Covăsânț, Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Editura Mirador 2012
Monografia comunei Şepreuş, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010
Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia – Căprioara.Monografie, Editura Mirador, 2011
Şicula – monografie etnografică, Morariu M. Radu Ioan, Oradea 2005
Sânicolaul Mic – aşezarea cu 5 cimitire, Vasile Motocea, Editura Mirador, 2012
