Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Particles Intermedia Lab & Music Festival, pe malul Mureșului în Arad

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Festivalul Particles, organizat de Asociația Citizenit din Arad, aduce pe malul Mureșului o experiență culturală completă și comunitară, reunind concerte live și seturi de vinyl, instalații artistice de land art, ateliere senzoriale, tururi în natură și proiecții de film — toate cu intrare liberă.

Festivalul își deschide oficial porțile astăzi, vineri, 25 septembrie, de la ora 17.00, iar în tot acest timp participanții sunt invitați să descopere arta integrată în natură.

„În contextul schimbărilor accelerate pe care le traversăm, fie ele climatice, sociale, tehnologice și ale mediului construit, ne luăm un moment de pauză și respirație, de reconectare cu natura urbană. Ne bucurăm de peisaje, observăm râul, fauna și flora, ne lăsăm inspirați și intervenim în mod creativ, prin instalații land art și un program interdisciplinar de evenimente, în locurile noastre preferate de pe malul Mureșului”, spun organizatorii.

Vineri seară, pe 25 septembrie, de la ora 19.00, pe scena Particles urcă artistul islandez Daníel Hjálmtýsson, aflat pentru prima dată la Arad cu o fuziune sonică neogotică glacială; pianistul și compozitorul Mischa Blanos, una dintre cele mai puternice voci ale scenei românești de avangardă; iar seara se încheie cu Karpov not Kasparov, duo-ul numit „Daft Punk-ul românesc”, care a marcat ultimul deceniu de synth-pop-disco.

Sâmbătă, publicul este așteptat de la ora 13.00 să descopere, alături de Ovidiu Pîrv, natura urbană prin ochii avizați ai unui inginer silvic cu peste 30 de ani de experiență în protejarea și conservarea naturii.

De la ora 16.00, Miki Velciov invită publicul la „Spicul plutitor”, o compoziție artistică efemeră realizată pe apă din 9 ambarcațiuni și 9 sportivi, urmată de la ora 17.00 de atelierul Asociației „Doar Mâine“, dedicat explorării și descifrării lucrărilor de land art realizate în cadrul festivalului.

Seara, pe 26 septembrie, de la ora 19.00, scena prinde viață cu veteranii B-Ton, rockul alternativ al celor de la Pinholes și legendarii Șuie Paparude.

Petrecerea continuă după miezul nopții în curtea Filarmonicii din Arad alături de colectivul ABC.

Duminică, pe 27 septembrie de la ora 16.00 este de neratat atelierul de teatru senzorial organizat de Celălalt Teatru – primul teatru independent din Arad, axat pe formate neconvenționale și producții de laborator.

Festivalului se încheie cu proiecția filmului „Sirāt” (regia Oliver Laxe), o producție premiată la Cannes și nominalizată la Oscar despre petrecerile rave din deșertul marocan, care văzut în contextul acestui festival în aer liber – are o cu totul altă dimensiune.

Informații utile

Intrare liberă: Accesul la toate evenimentele este gratuit.

Înscrieri: Participarea la tururi și ateliere se face direct la fața locului.

Info Point Particles: Aflați toate detaliile despre artiști, proiecte și activitatea asociației direct la punctul de informare din festival.

Locație: maps.app.goo.gl/DfWnsiMsG8EYQWCV8

Pentru mai multe informații, puteți accesa și urmări paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

Particles 7 – Shared Grounds este un proiect cultural al Asociației Citizenit, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Asociația Citizenit Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.