Şase consilieri judeţeni noi din Arad, toţi de la PNL – ceea ce înseamnă jumătate din grupul politic liberal, au depus, vineri, jurământul la preluarea mandatelor, după demisiile colegilor din partid provocate de Legea 165/2026.
Depunerea jurământului a avut loc în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean (CJ) Arad.
„Astăzi, schimbăm jumătate din configuraţia grupului politic PNL”, a spus, în cadrul şedinţei, preşedintele CJ, Iustin Cionca (PNL).
Cei şase consilieri care şi-au preluat mandatele sunt: Mircea Purcaru, care a mai fost în trecut consilier judeţean şi timp de două decenii a fost preşedinte al Consiliului Naţional al IMM-urilor – Filiala Arad; Francisc Kempf, care a fost timp de opt ani consilier local în comuna Vladimirescu; Alin-Ioan Stoia, administrator al unei firme private; Ucu Dima – antreprenor local; Nicu Lucian Cazacu, care a activat în structuri de ordine publică şi Marcel Măinescu, preşedinte în cadrul organizaţiilor patronale Confederaţia Patronatul Român şi IMM Arad.
„Grupul consilierilor judeţeni ai PNL se întregeşte prin cooptarea unor oameni care şi-au demonstrat deja valoarea în mediul privat, în structurile juridice sau în administraţia publică. Judeţul nostru are nevoie de expertiză solidă, de viziune economică şi de implicare directă în viaţa comunităţii”, a transmis, după şedinţă, Iustin Cionca, printr-un comunicat de presă.
Imediat după intrarea în vigoare a Legii 165/2026, opt consilieri judeţeni au devenit incompatibili, iar şase au ales să demisioneze înainte de modificările legislative care le permit să-şi păstreze mandatele. Totuşi, conform legislaţiei, ei nu au putut reveni asupra demisiilor depuse.
foto: CJ Arad
