Sărbătoarea Floriilor este aşteptată cu mult interes şi bucurie în localitățile din județul Arad și este numită sărbătoarea primăverii, a bogăţiei şi frumuseţii florilor, mai ales a florilor, pomilor fructiferi, înseamând trezirea întregii vegetaţii din amorţeala iernii.
La Covăsînț
În sâmbăta Floriilor, în trecut, copii ieşeau cu preotul, cu praporii, cu corul, pe vale în jos după sălcii. Se cânta tot drumul cântece religioase. Crengile adunate se duceau la biserică, unde erau sfinţite şi împărţite în ziua de Florii credincioşilor.
Acasă, din aceste crengi de salcie se făceau coroniţă şi se păstrau la oglindă, la icoane. În caz de vreme rea, de tunete, fulgere, se rupea un mugur de salcie şi se ardea, ca să se oprească stihia.
La Șicula
De Florii se obișnuieşte ca la biserică să fie aduse ramuri de salcie în loc de cele de finic, cu care a fost întâmpinat Mântuitorul.
Ramurile de salcie, simbol al fertilităţii, se duc la biserică pentru a fi sfinţite și se păstrează pentru tratarea bolilor. Acest ritual, de ducere al ramurilor de salcie la biserică, aminteşte de ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Mântuitorul la intrarea în Ierusalim.
La Șepreuș
În sâmbăta Floriilor, tinerii duceau crengi de salcie la biserică. Duminica erau sfințite, după care oamenii le făceau coroniță și le aduceau acasă unde le puneau la icoană.
Mai demult, în sâmbăta Floriilor, copiii erau duşi de cantor de la şcoală, după sălcii. Ei aveau un fel de prapur mai mic, pe care îl duceau cu ei. Sălciile erau duse la biserică unde erau sfinţite.
După slujba de Florii, oamenii luau şi duceau acasă crengi de salcie sfinţită, „pântru ca să fie casa ferită”.
La Miniș
În sâmbăta Floriilor exista obiceiul ca elevii şcolii primare, însoţiţi de către învăţător, să meargă după mlădiţe de salcă pe Valea Bisericii (La Cioban), pe Valea Mare (La Ortutay) sau la Băltoni (La Mărtuţa).
După ce era recoltată, salcia era adusă la biserică de copiii, care sunau din clopoţei şi cântau „Învierea cea de obşte mai înainte de patima Ta”. A doua zi, salcia era sfinţită şi i se dădea fiecărui credincios câte o crenguţă la sfârşitul Liturghiei, împreună cu prescura.
Salcia se păstra în casă la loc de cinste timp de un an de zile, existând convingerea că astfel casa era păzită de rele.
La Păuliș
Se obișnuia în localitățile Păuliș și Sâmbăteni ca elevii din școli, însoțiți de învățători să meargă, în vinerea Floriilor, după mlădițe de salcie, de pe Dealul Gol, Dealul Bisericii, Dealul Bătrân sau de pe Valea Mureșului.
Salcia, adusă la biserică, era sfințită în ziua de Florii și împărțită credincioșilor la sfârșitul slujbei. Salcia sfințită se păstra în casă tot timpul anului, iar în caz de tunete și fulgere se purta aprinsă prin casă pentru a se păzi de evenimente grele.
La Macea
Această sărbătoare este una însemnată în comună. Numele Floare, Flore, cu toate derivatele, Floriță, Iță, Ică, Floricică, Cică, Floroaie, este foarte răspândit.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, copiii se adunau la biserică și, alături de preot, mergeau să adune sălcuțe pentru ca a doua zi să le împletească în cununițe după ce au fost sfințite.
La Secusigiu
Sărbătoarea începea în sâmbăta lui Lazăr (Sâmbăta Floriilor). În după masa acestei zile, elevii merg cu învăţătorii şi cu preoţii să aducă ramuri de salcie.
În Secusigiu această salcie se lua în trecut „de la crucea de la moară”, de la marginea satului. Pruncii aveau fiecare un „zvon” (clopoţel), cu care sunau tot timpul drumului, atât la dus cât şi la întors. Când ajung la locul de unde erau adunate sălciile, preotul sfinţea apa şi salcia.
Salcia sfinţită se ducea la biserică şi seara, după vecernie, fiecare ducea acasă crengi de salcie şi le puneau la poartă, la grajd, la straşina casei, ca să apere animalele, casa, gospodăria de rele.
La Șimand
În sâmbăta Floriilor, copii merg cu preotul sau cu dascălul să strângă crengi de salcie, pe care le aduc la biserică ca să fie sfinţite.
În ziua de Florii, după slujba religioasă oamenii iau crengi de salcie şi le duc acasă, unde, făcute coroniţă, se păstrează la oglindă sau icoană, pentru „vreme rea” până la celelalte Florii.
La Chișineu Criș
Tradiția este să se facă păjituri în sâmbăta lui Lazăr, a Floriilor. Obiceiul începe la ora 4.00, de sâmbătă şi ține până duminică. Femeile bătrâne spun că sărbătorea lui Lazăr este legată de povestea lui Lăzărel.
Acest copil a rugat-o pe mama sa, într-o zi de sâmbătă, să-i facă plăcintă. Din cauza numeroaselor treburi ale casei, femeia n-a putut să-i facă. Lăzărel a murit de dorul plăcintei, iar maică-sa nu şi-a iertat niciodată că nu i-a satisfăcut dorinţa.
Se spune că de atunci femeile fac plăcinta sâmbăta.
În Micălaca
În fiecare an, în sâmbăta Floriilor, cunoscută ca Sâmbăta lui Lazăr, se adunau crengile de salcie la unul din „chitorii” bisericii acasă.
La casa acestuia veneau apoi preotul cu prapurii și copii de la școală, se făcea o slujbă în curte apoi copii luau sălciile și porneau în șir spre biserică cântând „Învierea cea de obște”.
Duminica, după ce erau sfințite, oamenii le duceau acasă și le făceau coronițe și le puneau la icoane pentru vreme grea.
În Sânicolaul Mic
În Sânicolaul Mic, încă din vremuri îndepărtate, la această sărbătoare se aduceau în biserică ramuri de salcie, care în graiul local se mai numeau şi mâţişoare. Acestea se tăiau dintr-un anumit soi de pom, înrudit cu salcia.
Obiceiul era ca ramurile de salcie să fie aduse cu oarecare alai de la marginea satului, unde curgea Mureşul şi unde erau mulţi pomi încărcaţi cu mlădiţe înverzite şi înflorite. Alaiul era de regulă format din copii de şcoală, care se duceau să adune ramuri de salcie.
Evenimentul era aşteptat cu destulă bucurie şi nerăbdare, deoarece şcolarii mergeau încolonaţi de-a lungul satului; era un eveniment anual unic, iar, pe de altă parte, după această procesiune începea cu adevărat vacanţa de primăvară, care ţinea până lunea după Paştile morţilor.
În ziua de Florii, în cadrul serviciului religios, care se ținea în biserică, mlădiţele erau sfinţite şi, o dată cu „miruirea” şi sărutarea icoanei sfinte, mlădiţele erau distribuite credincioşilor. Exista credinţa că aceste mlădiţe sfinţite prin binecuvântarea dată de preot au puteri binefăcătoare şi de aceea credincioşii le duceau acasă, mergeau în grajd şi mângâiau cu ele animalele, ca să fie ferite de boli, ca să fie sănătoase pentru a putea produce şi a fi de ajutor în munca stăpânilor. Tot cu aceste mlădiţe erau atinşi copiii pe cap, pentru a creşte mari şi sănătoşi.
Bătrânii povestesc că era o credinţă populară care spunea că îndeosebi oamenii mai în vârstă la ieşirea din biserică numărau bobocii florali de pe mlădiţa primită, spunând că atâţia ani mai aveau de trăit câţi boboci sunt pe ramură.
surse:
Monografia comunei Covăsânț, Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Editura Mirador 2012
Șicula – monografie etnografică, Morariu M.Radu Ioan, Oradea, 2005
Monografia comunei Șepreuș, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010
Căprioara. Monografie, Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia, Editura Mirador 2011
Miniș – Istorie și cultură, Virgil Valea, Editura Concordian, Arad 2011
Monografia comunei Păuliș, Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Editura Mirador 2010
Micălaca. Monografie, Augustin Mureșan, Doru Sinaci, Rodica Colta, Felicia Oarcea, Editura Mirador 2010
Sânicolaul Mic, așezarea cu cinci cimitire, Vasile Motocea, Editura Mirador 2012
Doru Sinaci, Rodica Colta, Monografie Secusigiu
Stela Mătiuţ, De la Crisius la Chişineu Criş, contribuţii monografice, Editura Mirador, 2012
Floare R. Cândea, Macea – Vatră, chipuri, rânduieli, Editura Gutenberg Univers 2013
Doru Sinaci, Rodica Colta, Dimitrie Otavă, Monografia Comunei Şimand
