Obiceiurile legate de Crăciun se mai păstrează și astăzi în unele localități din județul Arad. Cele mai importante sunt: colindatul, mersul cu steaua, căluşarii.
La Covăsânț
Crăciunul reprezintă cel mai mare praznic al anului. Prunci mergeau să colinde pe la case, încă din dimineaţa de Ajun. Ei intrau strigând „Bună dimineaţa lui Ajun”. După urări, primeau de la gazde colaci, bani, nuci.
În Ajun, în trecut, sub masă, se punea fân care simboliza ieslea. Mâncarea era una de post. În seara de Ajun şi Crăciun feciorii umblau la colindat până către dimineaţă.
În perioada interbelică, ceata era însoţită de muzică şi de Țurcă. Când ajungeau la o casă colindătorii întrebau „Slobod îi a colinda?”. Dacă li se spunea că-i slobod, începeau să cânte colinda de intrare. Repertoriul cetei de colindători din Covăsânţ, a fost unul bogat, de la o casă la alta cântându-se, afară de cele obligatorii, şi colindele cerute de gazdă. Printre colindele covăsânţene se număra şi „Mioriţa zărăndană” (…).
Alături de cetele de colindători, prin localitate umblau pe la case şi copii cu Steaua. Grupul era compus 6 prunci: Irod, Voltezar, Gaspar, Melchior, Diecelul şi Stelarul. Ei erau îmbrăcaţi în stihare albe, comănace de carton, cuzale şi încinşi cu brâie colorate. Irod avea în mână sabie, Voltezar, Gaspar, Melchior suliţe iar Stelarul o stea. Stelaşii erau însoţiţi de un om, numit „Iapă”, cu un clopoţel, cu care suna să vestească gazdelor venirea.
În ziua de Crăciun, toată lumea merge la biserică. Femeile nu umblau una la alta în casă, ca să nu fie ceartă. La fel, membrii familiei nu îşi spun vorbe slabe ca să nu se certe tot anul.
La Macea
E un obicei vechi, străbun şi îndătinat la Macea. Corindatul începea în Ajun și se pornea de la un capăt al satului. Cu banda și cu sania, dacă vremea nu era prielnică. Feciorii colindau, fetele așteptau acasă, ca să-și poată dovedi puritatea, sufletul neîntinat și bucuria primirii colindătorilor.
Gospodarii îi serveau pe feciori cu bucate special pregătite pentru această ocazie: plăcintă crocne, cârnați, cărdăboși.
La Secusigiu
În perioada interbelică, în Ajunul Crăciunului, dimineaţă devreme, femeile aruncau în curte mâncare păsărilor, înainte de răsăritul soarelui, ca acestea să nu strice semănăturile din grădină peste an. Grăunţele erau aruncate în cerc pentru ca păsările să se adune cât mai multe.
Gospodarii erau atenţi la prima persoană care le intra în curte, fiindcă se credea că dacă aceasta e bărbat, vor avea în acel an viţel, iar dacă era femeie, viţea.
În această zi, în Secusigiu preotul umbla prin sat şi sfinţea casele cu molitfă (apă sfinţită), cântând „Miluieşte Doamne”. De asemenea, se mergea la mormince cu tămâie, creangă de brad şi nuci.
Seara, în toate casele se pregătea masa de Ajun. Se aducea fân şi se punea sub măsai (faţa de masă) şi într-un coş sub masă. În acest coş se mai bunea grâu, porumb, un drob de sare pentru „Calul lui Crăciun”. Prin casă se împrăştiau paie. Fânul şi paiele simbolizau grajdul unde a fost născut Cristos.
Cina din Ajun era una de post. Înainte de a începe să mănânce, membrii familiei puneau câte puţin din fiecare fel de mâncare în fânul de sub masă, pentru Calul lui Crăciun.
Apoi, cel mai bătrân bărbat din casă spunea Tatăl nostru şi începeau să mănânce. Practica punerii de mâncare în fân se repeta la toate mesele şi în ziua de Crăciun.
După ce se termina cina din Ajun, cel mai bătrân bărbat din familie, cu un ciur de nuci în mână, însoţit de un copil cu un topor, mergea în grădină.
Bătrânul ameninţa fiecare pom cu cuvintele: „Dacă nu rodeşti la vară, te voi tăia”. Din grădină se duceau la staulul oilor şi în grajuri, unde aruncau câte o nucă. După aceasta intrau în casă, unde avea loc un alt ritual menit să aducă sporul. Bătrânul, aşezat cu faţa spre masă, arunca peste cap nucile iar restul membrilor familiei, grupaţi în apropierea uşii se repezeau să le prindă.
Vecinii se adunau mai mulţi la o casă şi stăteau de vorbă până la miezul nopţii, când ziceau că vine Moş Crăciun.
Când începea să se întunece, prin sat porneau colindătorii. Acestor colindători de 12-14 ani li se spunea piţărăi. Când ajungeau la o casă ei întrebau: „Slobod îi a colinda?”. Dacă li se răspunea „Slobod” începeau cu colinda „Ciucur verde de mătasă/ Slobozâ-ne gazdă în casă/C-afară plouă de varsă etc”.
Din repertoriul de colinde al satului mai făcea parte: Trei păstori, Steaua sus răsare, O ce veste minunată, Doamne a-tale cuvinte, etc. La plecare, gazda le dădea câte un colac mic numit în sat Uşurel sau Piţărău. Înainte vreme li se dădea şi cârnaţ, slănină, mere, nuci, alune, care erau adunate de Iapă. (…)
Odinioară în sat s-a mai umblat cu Capra, Steaua şi Irozii, ultimul un teatru popular religios.
Legat de ziua de Ajun, în Secusigiu au funcţionat o serie de credinţe şi de interdicţii. Astfel nu se dădea nimic împrumut, ca să nu dea şi norocul din casă. Străinul care intra în casă nu avea voie să închidă uşa, doar gazda, fiindcă ar fi tăiat calea peţitorilor.
Gunoiul adunat nu se arunca, ca să nu se arunce şi norocul din casă. Toată noaptea lampa rămânea aprinsă iar focul nu avea voie să se stingă în vatră.
Dacă în noaptea Crăciunului ningea, oamenii ziceau că Moş Crăciun a venit călare pe un cal alb, dacă nu ningea ziceau că a venit călare pe un cal negru.
În trecut, în ziua de Crăciun, dimineaţa, copiii duceau de pomană, pe la toate neamurile şi pe la vecini, colaci, cârnaţi, nuci şi lumânări. În această zi nu se mătura deloc în casă. Seara în comună se făceau baluri.
A doua zi, după masa, datina este şi azi ca finii să se ducă la nănaş cu daruri. Mai demult duceau colac, cârnaţ, plăcintă..Colacul era rotund şi gol la mijloc. A treia zi de Crăciun se scotea fânul, care a fost pus sub faţa de masă şi sub masă şi se dădea la vite, pentru spor, iar mâncărurile rămase din Ajun se dădeau oilor.
La Șepreuș
În sãptãmâna Crăciunului, femeile fãceau curățenie mare în casă. Odinioară, văruiau, murluiau.
De asemenea se fãcea mai multă pâine, fiindcã între Crăciun și Bobotează nu se cocea, fiindcă se credea că este păcat. Tot acum se coceau și colacii care urmau să se dea colindătorilor.
În dimineața de Ajun, devreme, pe la case începeau să umble pițărăii cu urări. Acești pițărăi erau în general copii mai mici de până în 12 ani. Când intrau în casă ei ziceau „Bună dimineața lu’ Crăciun”.
Oamenii din sat considerau că dacă le intră în casă prima dată prunci, le va merge bine tot anul. Prin urmare, celor care veneau le dădeau colac și nuci.
În Ajunul Crăciunului, seara, prin sat începeau să umble colindătorii. În Șepreuș se „corinda” fără muzicã. Odinioară, colindau seara atât copii mai mărișori, cât și feciorii.
Aceștia umblau la colindat câte 4-5 și alegeau mai ales casele cu fete de măritat. Începeau de afară, „de la fereastră”, cu colinda de intrare „Ciucur verde de mătase”.
În casă mai cântau două-trei colinzi și încheiau cu: „Să fii gazdă veseloasă/Să plătești colinda noastă/C-on colac mândru, frumos/Dân pelița lui Cristos”. Pentru colindat, gazdele le dădeau băutură, cârnați, colac, plăcintă și bani.
Unii feciori se fãceau goață, adică se mascau și umblau tot așa, câte 2-3, pe la case, speriind lumea. Se îmbrăcau în femeie, cu ciorapi trași pe cap, cât mai urâți.
Cu multă vreme în urmă, în Șepreuș s-a umblat și cu țurca. Masca era din carton, avea un cioc mobil de lemn, semăna cu capul de barză. Pe deasupra se purta o haină lungă făcută din mai multe culori. Jocul Țurcii se desfășura pe uliță, dar se opreau și la casele unor neamuri.
Turca fãcea tot felul de sărituri și speria copiii cu ciocul. Pentru joc i se dădea bani, colaci, cârnați.
În prima zi de Crăciun, băieții de școală mergeau prin sat cu steaua. Ei erau îmbrăcați cu haine albe de dieci, de la biserică, decorate cu cruci. Pe cap aveau coifuri de hârtie și duceau o stea din hârtie ținută pe un băț. Conducătorul avea o sabie de lemn.
Obiceiul, introdus de învățători după Primul Război Mondial, se păstrează în Șepreuș și azi.
Legat de ziua de Ajun, există o serie de credințe și tabuuri. Astfel, în ziua de Ajun și de Crăciun nu se dã nimic din casă fiindcă își dă norocul. În noaptea de Ajun, pentru prosperitate și pentru sănătate, nu era voie să se termine fânul în iesle și nici sã se stingă focul sau lampa.
În ziua de Crăciun se mergea la biserică, după care urma o masă îmbelșugată, în credința că dacă masa de Crăciun este bogată, așa va fi tot anul. În această zi nu se făcea joc. A doua zi de Crăciun se slobozea jocul iar seara se făcea bal.
La Șicula
Colinadatul începea în seara de Ajun. Acest frumos obicei, al colindatului, este păstrat şi azi foarte bine în Şicula. Mersului la colindat sau „corindat”, i se mai zice „mersul cu duba”, deoarece instrumentul tradiţional de acompaniat era duba.
Din acest punct de vedere există o asemănare cu colindătorii hunedoreni, care merg şi ei la „corindat cu duba”. Primii care merg cu „duba” sunt copiii. Colindele acestora sunt scurte şi vestesc sărbătoarea.
În Şicula, copiii colindă şi un colind cu totul deosebit, care are ca temă vânătoarea. Acest colind se intitulează „Am plecat la vânătoare”. (…)
Feciorii care colindau casele fetelor mai duceau cu ei şi un „highighiş”, pentru a încinge un joc. Cei care nu primesc colindătorii, ţinând uşa încuiată, sunt ironizaţi prin strigături, cum ar fi: „Cine nu ne lasă-n casă/N-ar avea ce pune pe masă/Numai oală cu pisat/Şi aceea din căpătat”.
Alt obicei păstrat la Şicula este „steaua”. Steaua are ca protagonişti copiii, băieţii, cam între 7-14 ani, câte 5 în grup, organizaţi astfel: 3 sunt craii, unul este Irod şi unul este stelarul.
Craii au în mână o sabie de lemn, pe cap poartă „comănac”, adică un fel de joben făcut din carton şi ornamentat cu hârtii colorate. Comănacul este foarte ascuţit în vârf.
Irod are si el o sabie şi un comănac, iar stelarul are în mână steaua, iar pe cap, ca şi toţi ceilalţi comănac. Steaua are un mecanism bazat pe arc care are în faţă o stea din lemn, iar când este aruncat în faţă se alungeşte, pe urmă vine la loc.
Aceştia cântă colinde precum: Cei trei crai de la răsărit, Steaua sus răsare, după cum se prezintă fiecare, ce rol are în piesă.
Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri de Crăciun, la Şicula îl reprezintă cu siguranţă, Căluşarii, un obicei străvechi, moştenit de la romani.
La Şicula, ceata de căluşeri este formată din 11-15 feciori, care nu au făcut armata. Aceştia se aleg dintre ei, fiind prieteni, şi fac repetiţii din timp.
Îşi aleg un vătaf, de obicei cel mai bun la joc, iar în prima zi de Crăciun încep dis de dimineaţă, de la casa „birăului” (primarului), să pornească pe uliţele satului.
Ei merg pe drum jucând şi strigând strigături vesele. Cei ce vor să-i primească îi aşteaptă la poartă şi îi cheamă. Alături de ceata de căluşeri este întotdeauna un muzicant şi unul care duce colacii şi vinul primit, poreclit „iapa”.
Cei care îi primesc îi mai cinstesc, în funcţie de obigaţie, şi cu bani. Cel care dă suma cea mai mare este „birău”. În trecut, fetele le mai dăruiau şi „turtele” care erau înşirate pe o aţă, pe care le legau la gât. Unde sunt fete mari, le şi joacă un joc sau două.
A doua zi de Crăciun, pe la ora 10.00, căluşerii merg la biserică, unde sunt sfinţiţi de preot.
La Birchiș
„Umblatul cu dubele” sau „Dubașii” este o datină străveche, care se păstrează până în zilele noastre și o găsim în mai multe zone folclorice de pe Valea Mureșului, diferind de la sat la sat.
Echipa de dubași colindători are în componența ei pe cei ce cântă și bat dubele totodată și taraful. Feciorii îmbrăcați cu șube și cioareci, cu căciuli împodobite cu flori, tricolor și pană de fazan, ținând în mână dubele, la fel de frumos împodobite ca și căciulile, se adună la gazda unde au învățat colinzile în postul Crăciunului.
De aici, încolonați cu căprarul în frunte și muzicanții (taraful) în urmă, dubașii pornesc cu colinzile pe la casele oamenilor. De obicei, dubașii mergeau mai întâi la biserică unde colindau preotului și familiei sale, apoi la primar, la dascăl, iar apoi la fete și feciori.
Echipa de dubași din Birchiș poate fi întâlnită frecvent în spectacolele căminelor culturale, reprezentând județul în întrecerile de artiști amatori, prezentând programe de televiziune.
Umblatul cu dubele se transcrie, ca modalitate de exprimare, și în categoria teatrului folcloric.
Baladele cântate sau recitate, melodiile ce le însoțesc au un rafinament artistic unic, iar costumația, recuzita și șubele sunt elemente de decor ce dau spectacolului o notă de originalitate de necontestat.
La Ostrov
La Ostrov, în fața dubașilor, juca „țurca” (capra) – un joc specific, bătând ritmic din botul de lemn. O altă persoană are rolul de a aduna darurile, primite de la gospodarii satului, dubașilor: tradiționalul colac de grâu curat/Cum Dumnezeu l-a dat/cârnați, țuică, bani.
Persoana se numește „iapă”, denumire care vine de la faptul că aceasta duce sacul în spate.
La Căpâlnaș
La Căpâlnaș, dubașii sunt însoțiți de „cerb”, care are și o baladă a sa. Oriunde ar avea loc această datină, ea este legată de sărbătorile de iarnă și se desfășoară sub formă de colind pe texte de baladă păstorească, vânătorească, de muncă, de dragoste, pentru față de măritat și fecior de însurat.
Tot în categoria teatrului folcloric poate fi inclus și „Vertepul”, colind practicat și el cu prilejul sărbătorilor de iarnă (Ajunul Crăciunului).
„Vertepul” este de fapt o simbioză între teatrul de păpuși și balada cântată. Grupul de colindători format numai din băieți umblă din casă în casă, interpretând balade specifice, pe scena improvizată evoluând concomitent și personajele care ilustrează balada.
surse:
Rodica Colta, Doru Sinaci, Monografia comunei Şepreuş, Editura Mirador 2010
Doru Sinaci, Rodica Colta, Monografie Secusigiu
Floare R. Cândea, Macea – Vatră, chipuri, rânduieli, Editura Gutenberg Univers 2013
Domnica Florescu – Birchiș schiță monografică, Editura Mirador, 2008
Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia – Căprioara. Monografie, Editura Mirador, 2011
Monografia comunei Covăsânț, Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Editura Mirador 2012
Şicula – monografie etnografică, Morariu M. Radu Ioan, Oradea 2005
