O întâmplare cu un dosar complex
În România, în vremurile de dinainte de 1990, o știm, a fost promovat un sistem uneori aberant, din cauza căruia oameni altminteri de valoare, cu resurse reale, care le-ar fi permis să aspire la cariere relevante, au ajuns să caute căi de evadare, chiar să plece pe ușa din dos – sistemul era prea puternic ca să-l poți înfrunta cu șanse.
Puțini au fost cei care au încercat un soi de rezistență pasivă, în așteptarea unor vremuri mai bune. Că nu le-a reușit întotdeauna, asta nu a depins numai de ei.
Fostul meu coleg, Mircea Stoenescu, nu a fost unic în universul particular al „Justiției” arădene din acele vremuri, căruia i se potrivesc gândurile de mai sus.
Aidoma altora, Mircea s-a confruntat preț de câteva „reprize” cu sistemul dar, până la urmă, tot a trebuit să plece. De ce? Pentru că