Studiu de portret N-am să pot răspunde niciodată la întrebarea: „De ce n-ai scris nimic, atâția ani, despre pictorul și omul minunat care a fost Francisc Baranyai?” Pur și simplu n-am nici o explicație. Și cui ar trebui s-o dau. Poate mie însumi, celui care, de-atâtea ori, m-am agățat de tablourile lui ca de niște resurse tainice de energie, să le pot saluta de cum intram și să le întreb cum se mai simt și ce mănunchi de lumină au pregătit pentru acea zi să-mi povestească despre ele, dar mai ales despre el. Pentru că acela câteva tablouri – fiecare cu…

- Sunt sigur că ai remarcat și tu, tot mai mulți tineri aleg altceva decât biserica. Nu par ostili, nu afișează neapărat revolta, nu se declară împotrivă. Par doar… deconectați, pur și simplu absenți. Și mă întreb: ce se întâmplă cu ei? Dar, de fapt, ce se întâmplă cu noi? - Nu tinerii au plecat. Mai degrabă noi am rămas pe loc. Ei trăiesc într-o lume care le vorbește continuu: telefonul, aplicațiile, prietenii, influencerii, profesorii. Toți comunică cu ei - mă rog, așa cum… comunică. Pe când Biserica, nu o face întotdeauna sau dacă o face, nu o face așa…

- Mă aflu în fața unei situații complicate: o decizie grea, un om dificil, o tensiune care mă apasă. Și, ca de obicei, îmi vine întrebarea: „Ce ar face Iisus în locul meu?”. Dar uneori simt că întrebarea mă apasă mai mult decât mă ajută. - Poate pentru că o pui prea devreme. Întrebarea e bună, dar nu ar trebui să fie prima. Înainte de „Ce ar face Iisus?”, trebuie să întrebi: „L-am primit de Iisus ca Mântuitor. Este El și Domn în viața mea?”. - Adică nu pot să sar direct la întrebarea „mea”? - Poți, dar riști să…

- Mă tot frământă un cuvânt al lui Pavel: „mustrați pe cei ce trăiesc în neorânduială.” Nu-i vorbă, totul sună clar, direct și ferm. Așa ar trebui să fie. Dar, sincer, mă întreb: cum să fac asta? Cum să mustru pe cineva când eu însumi sunt imperfect? Cum s-o fac fără să cad în judecată, fără să par superior și fără să mă ascund în spatele altora, oricine ar fi ei? - E bine că te frământă. După cum o știm, Pavel nu aruncă cuvinte la întâmplare. Când spune „mustrați”, nu pune în discuție o procedură disciplinară, ci, mai întâi…

- Aș vrea să îți propun să vorbim despre minciună. Din câte am reușit să mă edific, minciuna nu este doar un simplu accident moral. E ceva mai profund, mai vechi decât mine. Ce o declanșează? - Dacă nu vreau să alunec în dizertații pompoase, aș zice că minciuna se naște în clipa în care adevărul devine incomod. Indiferent de moment, indiferent de loc sau de motivație. Și nu pentru că adevărul ar fi, la rândul său, un risc greu de suportat, greu de admis, ci pentru că, în general, într-o lume cum este cea în care trăim, adevărul te…

- Mă tot uit în jur și observ un fenomen care mă neliniștește: oameni care susțin că L-au primit pe Hristos, care au mărturisit credința, care au intrat în biserică… dar care, cu timpul, se sting. Nu pleacă, nu se revoltă, nu contestă nimic, dar nici nu mai prea fac nimic. Nu mai trăiesc. Sunt prezenți în trup, cum s-ar zice, dar absenți în Duh. Membri scriptici, dar nu mădulare. Identități ca „acte în regulă”, dar nu ființe vii, cum ne dorește Domnul. Ce sunt, de fapt, aceștia? - Sunt „creștinii culturali”. Creștinii căldicei, care au numele, dar nu au…

- Citesc Scriptura și mă întreb adeseori: ce înseamnă, de fapt, pacea? Nu liniștea, nu absența conflictelor, ci pacea aceea despre care vorbește Pavel. Pentru că, sincer, liniște avem. Dar nu sunt sigur că avem pace. - E bine că faci diferența. Liniștea poate fi semnul unei comunități adormite. Pacea, însă, este semnul unei comunități trăiește și o face responsabil. - Deci, pacea nu este tăcerea unei biserici unde nu se întâmplă nimic? - Nu. Pacea nu se testează în vid. Pacea se testează în mișcare. Într-o comunitate vie, unde se întâmplă lucruri - și bune, și rele - pacea…

- Iisus este Domn. El este Stăpânul universului. Și uite că, citind Scriptura, aflu că El ne numește, nici mai mult, nici mai puțin decât… prieteni. Cum poate să mă numească pe mine, un boț de țărână, prietenul Lui? Nu e prea mult? - Nu e deloc prea mult. E exact ce vrea El. Adu-ți aminte, El însuși a declarat în modul cel mai clar că nu a venit să I se slujească ci, ca El să slujească. Mai mult, El s-a jertfit pentru noi. Din această perspectivă, trebuie să înțelegem că Domnul Iisus nu caută supușenie servilă, ci o…

- Sunt zile simt că mă învârt în jurul Crucii ca în jurul unui mister pe care am impresia că îl cunosc, dar nu îl pătrund îndeajuns. O privesc, o predic, o cânt, dar ceva din mine știe că nu am intrat încă în realitatea ei. Și mă întreb: dacă Crucea e centrul credinței, de ce uneori pare doar un simbol frumos, nu o putere vie? - Pentru că mulți oameni privesc Crucea ca pe un obiect exterior, nu ca pe realitatea spirituală în care, în lumina Bibliei, Dumnezeu te-a așezat deja. Nu e doar locul unde Hristos a murit.…

- De fiecare dată când aud cuvântul jug, simt o rezistență în mine, o neliniște. Ca un reflex. Ca o amintire grea, chiar dacă nu e a mea. - Te înșeleg. De-a lungul timpului, jugul, a fost folosit mai mult ca să strivească. Și memoria umană nu uită ușor nedreptatea. - Cu toate acestea Iisus îl folosește întrun moment relevant pentru învățăturile Sale. De ce? - Pentru că Iisus nu a fugit niciodată de cuvintele compromise. Le-a răscumpărat, le-a întors la sensul lor adevărat. - Dar nu era mai simplu să aleagă o altă imagine, mai blândă? - Nu. Pentru…