Ziarul electronic al arădenilor

RO – vigneta

Iată vin colindătorii…

Iată vin colindătorii…

RO - vigneta
O întrebare, aparent naivă, pusă de un „user” pe Facebook, m-a făcut să tresar, iar mai apoi mi-a adus aminte că, de niște ani încoace, s-au trezit unii români că ar avea o mare problemă. „Spuneți-mi și mie, unde este scris în Biblie să sărbătorim Crăciunul?! E de la Dumnezeu sau e de la păgâni!?”. M-am întristat. Dacă omul a fost sincer, e trist că mai există și azi cineva care să pună o astfel de întrebare, mai cu seamă dacă mă gândesc că ea vine din partea cuiva care trebuie să fi auzit, măcar în trecere, de Biblie, dar și de colinde. Dacă e un fățarnic, e cu atât mai trist. Pentru el și pentru alții ca el – nu puțini, în ultima vreme – pentru că lasă atâta întuneric să le intre în inimă și-n suflet. Înainte de 1989, vremurile au fost potrivnice sărbătorilor. În general, dar mai al
După 30 de ani

După 30 de ani

RO - vigneta
Au trecut trei decenii. Nici nu știu cum, dar calendarul e necruțător: s-au scurs 30 de ani din momentul în care am primit o nouă șansă. Nu că noi, ca români, am fi avut prea multe, că ne-ar fi prisosit de-a lungul istoriei. Deși Dumnezeu ne-a așezat într-o țară binecuvîntată cum puține sunt, nu ne-am prea întrecut să facem în așa fel încât și viața noastră să arate un tablou așișderea. Nu-i vorbă, am avut câteva momente astrale, când oricine își putea zice că e român, putea să o facă plin de o mândrie îndreptățită. Numai că, de cele mai multe ori, au fost, trebuie să o spunem și pe asta, rezultatul unor performanțe individuale, fapte memorabile ale unor oameni luați unul câte unul iar ceilalți, poporul n-a făcut mult mai mult decât să-și însușească succesul, să și-l revendice ca și cum
Despre libertate, după 30 de ani

Despre libertate, după 30 de ani

RO - vigneta
Și ce ne-am mai bucurat!? Și cum am mai sărit în sus că o să fie bine. Și că o să fie soare și pe ulița noastră! Că o să fim, în fine, liberi! Nu cred să fi fost prea mulți – poate chiar deloc! – cei care să nu fi avut clipa lor de fericire – cât să fi fost ea, dar tot a fost! Fiecare român care a trăit acele zile uluitoare și-a putut pune mâna pe inimă, ca să mărturisească fără grijă că a venit și vremea noastră. Adică a tuturor românilor, oriunde s-ar fi aflat ei. Dar mai ales a celor care vedeam, după atâta noapte, cum se deschid ferestrele și cum o să ne inunde lumina viguroasă a soarelui. Așa am crezut și cum am mai protestat când alde Silviu Brucan ne-a anunțat că or să treacă pe puțin 20 de ani până să-nceapă. Să fie bine, vreau să zic, să fim liberi în sensul, cât de cât, real
Întîmplări banale. Sau poate nu chiar

Întîmplări banale. Sau poate nu chiar

RO - vigneta
Așa le-aș numi dacă... Dacă, în realitate, ele nu și-ar pune pecetea pe existența noastră cotidiană într-un fel sau altul, când plăcut, când stânjenitor. Și dacă ele, prin repetare, nu ar deveni dureroase și dacă nu ar ajunge să determine apariția unui sindrom. Sindromul de teamă. Chiar și de umbra care nu-i a ta, dar care, din întâmplare, se lungește în urma pașilor tăi. Pe vremea „Geniului din Carpați” știai că teama e una din constantele unui imens aparat de propagandă, ale cărui tentacule te îmbrățișau inexorabil și te țineau așa cât voiau ele. Nici nu te lăsau să mori, dar nici de trăit nu te puteai lăuda că trăiești cine știe cum. Și a venit ziua izbăvirii. Și am zis că, gata, am scăpat. O să putem gusta și noi din dulcea licoare a libertății. O să putem fi noi înșine oriunde ne-
Vă rog, nu vă ucideți copiii!

Vă rog, nu vă ucideți copiii!

RO - vigneta
În urmă cu niște ani, am cunoscut un caz privind un accident rutier urât la intersecția străzii 6 Vînători cu șoseaua de centură. Mașina condusă de cel pe care am încercat să-l apăr a fost izbită de un alt autoturism care mergea spre Nădlac, clientul meu oprind neglijent în dreptul indicatorului STOP. Mașina i-a fost răsucită de vreo două ori, ajungând în celălalt capăt al intersecției… El și soția lui au scăpat teferi. Le-a murit copilul de câțiva anișori. Îl așezaseră pe bancheta din spate, cu gândul că vă sta cuminte acolo – era un copil cu totul deosebit băiețelul acela, chiar așa! Izbitura laterală l-a proiectat pe geamul ușii din spate dreapta, lăsat deschis din pricină că era foarte cald în ziua aceea. Nu trebuie să spun că sărmanul n-a avut nici o șansă. Mașina nu era dotată cu s
Julia – Sau de ce nu mai știu oamenii să zîmbească

Julia – Sau de ce nu mai știu oamenii să zîmbească

RO - vigneta
Julia este o fetiță de opt ani, curioasă și plină de vitalitate. A venit în vara aceasta, pentru prima dată, în România. A auzit ea lucruri interesante despre locul acesta dar, până la urmă, ea a vrut să afle cât mai multe despre orașul unde s-a născut și a copilărit tatăl ei. Nu a venit singură. Frățiorul ei, Ian, și-a adus cu el și jucăria preferată: un cățeluș din catifea, purtând la gât o funtă roșie imensă. De cum au ajuns – și după ce au reușit, neașteptat de repede, să se adapteze la fusul orar -, au insistat să iasă la plimbare. Aveau multe de văzut. O întreagă listă, întocmită, pesemne, în serile de dinaintea plecării, când au insistat pe lângă tatăl lor să le mai spună – a câta oară? – povestea copilăriei lui. Au vrut să vadă cartierul Vlaicu, Lacul din Pădurice, Liceul „Moise
Așa să fie oare?

Așa să fie oare?

RO - vigneta
Am urmărit recent un nou episod dintr-un serial despre aventurile unui negustor de antichități din Anglia. O producție realizată cu profesionalism, modestie și bun gust. Nimic ostentativ, nimic strigător la cer. Nici o picătură de kitsch, cu toate că o atari activitate înseamnă mersul pe o gheață subțire. Distanța dintre obiectul autentic, cu valoare, deopotrivă istorică, artistic, dar și utilitară este, câteodată, subțire cât o foiță de țigară. În episodul despre care voiam să spun câteva vorbe, protagonistul serialului și-a făcut de lucru într-o localitate oarecare, greu de identificat pe harta rutieră a Angliei. Un orășel cochet, pe care cameramanul l-a suprins în câteva crochiuri desenate din fuga mașinii, cu linii subtile și amestecuri elegante de culori pastelate. Afacerile lui Dr
Despre problema solidarității

Despre problema solidarității

RO - vigneta
În ultima vreme, aflați într-o acută criză de inspirație, „șefii” de la Bruxelles  invocă cu obstinație textul cu „valorile comune” ale Europei mai cu seamă atunci când e să dea peste nas unor state (Polonia, Ungaria, Austria, Italia, dar, pe ici pe colo, și România) care nu se vor înregimenteze, cu orice preț, în nebunia imigrației. În regulă! Dacă e pe-atât, să începem cu aceea că una din componentele esențiale ale setului de valori ce definiesc civilizația europeană a fost, până mai ieri, Democrația după modelul Atenei antice, în numele căreia nimănui nu i se poate impune cu forța ceva ce, în realitate, contravine flagrant unei alte valori cu o greutate specifică mult mai mare, izvorâtă din însuși spiritul fondator al oricărei ființe vii de pe Pământ: libertatea! Sub toate formele ei
Scrisoare la început de an

Scrisoare la început de an

RO - vigneta
Oriunde te-ai afla în seara aceasta, îți datorezi un răgaz de pace și de liniște. Cât să te poți concentra numai asupra ta. O meriți. Mai mult, ți-o datorezi! Să te lepezi de toate straiele de scuze, de ambiții, de frustrări, de prejudecăți, nemulțumiri, supărări și de câte altele – de care n-am dus lipsă și de care, fii sigur, n-ai să scapi nici mâine -, ca să te poți privi senin și să te vezi întocmai așa cum ești: o creație minunată. Acuma e zvon de bucurie, Pământul tot se pregătește de un zbor avântat într-un roi nesfârșit de stele. Muzici entuziaste învăluie zarea, dintr-un capăt la celălalt și, de-atâta veselie, parcă totul este mai ușor. Așa și e! Cumva, la cumpăna dintre ani, se-ntâmplă ceva și, preț de câteva ceasuri, e, totul, un soi de plutire. Nu te-amăgi prea tare!
Comentarii… pe surse

Comentarii… pe surse

RO - vigneta
Scurte reflecții pe marginea unor știri apărute recent în presă. - Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au descoperit opt persoane, cetățeni iranieni, care au încecat să iasă ilegal din România folosindu-se de documente de călătorie false. Și, ca să fim corecți, trebuie să recunoaștem că aceștia nu sunt nici primii și nici ultimii migranți prinși în timp ce încercau să iasă din România. De aici, o primă întrebare: cum ajung amărâții aceștia până la frontiera de vest a României? Cum se face că nu-i prind polițiștii de la punctele de frontieră pe unde oamenii aceștia intră în România, venind din Serbia, din Bulgaria!? Acolo să fie doar polițiști care stau mai prost cu vigilența?!... Iar a doua întrebare pe care trebuie să ne-o punem este și mai tri