RO – vigneta

Așa le-aș numi dacă... Dacă, în realitate, ele nu și-ar pune pecetea pe existența noastră cotidiană într-un fel sau altul, când plăcut, când stânjenitor. Și dacă ele, prin repetare, nu ar deveni dureroase și dacă nu ar ajunge să determine apariția unui sindrom. Sindromul de teamă. Chiar și de umbra care nu-i a ta, dar care, din întâmplare, se lungește în urma pașilor tăi. Pe vremea „Geniului din Carpați” știai că teama e una din constantele unui imens aparat de propagandă, ale cărui tentacule te îmbrățișau inexorabil și te țineau așa cât voiau ele. Nici nu te lăsau să mori, dar nici de trăit nu te puteai lăuda că trăiești cine știe cum. Și a venit ziua izbăvirii. Și am zis că, gata, am scăpat. O să putem gusta și noi din dulcea licoare a libertății. O să putem fi noi înșine oriunde ne-

În urmă cu niște ani, am cunoscut un caz privind un accident rutier urât la intersecția străzii 6 Vînători cu șoseaua de centură. Mașina condusă de cel pe care am încercat să-l apăr a fost izbită de un alt autoturism care mergea spre Nădlac, clientul meu oprind neglijent în dreptul indicatorului STOP. Mașina i-a fost răsucită de vreo două ori, ajungând în celălalt capăt al intersecției… El și soția lui au scăpat teferi. Le-a murit copilul de câțiva anișori. Îl așezaseră pe bancheta din spate, cu gândul că vă sta cuminte acolo – era un copil cu totul deosebit băiețelul acela, chiar așa! Izbitura laterală l-a proiectat pe geamul ușii din spate dreapta, lăsat deschis din pricină că era foarte cald în ziua aceea. Nu trebuie să spun că sărmanul n-a avut nici o șansă. Mașina nu era dotată cu s

Julia este o fetiță de opt ani, curioasă și plină de vitalitate. A venit în vara aceasta, pentru prima dată, în România. A auzit ea lucruri interesante despre locul acesta dar, până la urmă, ea a vrut să afle cât mai multe despre orașul unde s-a născut și a copilărit tatăl ei. Nu a venit singură. Frățiorul ei, Ian, și-a adus cu el și jucăria preferată: un cățeluș din catifea, purtând la gât o funtă roșie imensă. De cum au ajuns – și după ce au reușit, neașteptat de repede, să se adapteze la fusul orar -, au insistat să iasă la plimbare. Aveau multe de văzut. O întreagă listă, întocmită, pesemne, în serile de dinaintea plecării, când au insistat pe lângă tatăl lor să le mai spună – a câta oară? – povestea copilăriei lui. Au vrut să vadă cartierul Vlaicu, Lacul din Pădurice, Liceul „Moise