– Mă aflu în fața unei situații complicate: o decizie grea, un om dificil, o tensiune care mă apasă. Și, ca de obicei, îmi vine întrebarea: „Ce ar face Iisus în locul meu?”. Dar uneori simt că întrebarea mă apasă mai mult decât mă ajută.
– Poate pentru că o pui prea devreme. Întrebarea e bună, dar nu ar trebui să fie prima. Înainte de „Ce ar face Iisus?”, trebuie să întrebi: „L-am primit de Iisus ca Mântuitor. Este El și Domn în viața mea?”.
– Adică nu pot să sar direct la întrebarea „mea”?
– Poți, dar riști să răspunzi greșit. „Ce ar face Iisus?” este o întrebare pe care o pui atunci când îl cunoști – cel puțin – pe Iisus și te poți gândi că se află în situația de a-i putea cere să se pună în locul tău. Asta înseamnă să ai, deja, o relație autentică cu El. Pentru că nu avem de a face cu o întrebare despre un model moral, ci despre o Persoană vie. Dacă nu știi unde este acea Persoană în viața ta, nu ai cum să știi dacă ști ce ar face.
– Și unde ar trebui să fie?
– În centru, firește, pe tronul vieții tale. Pe Iisus Hristos nu-l „apelezi”, nicidecum doar ca pe un consilier ocazional, ca un „plan B” sau, ca o manta de vreme rea. Iisus s-a jertfit pentru tine. În același timp, El vrea să fie și Domnul vieții tale.
– Domn… adică să-I cedez conducerea vieții mele?
– Exact. Mulți Îl vor doar ca Mântuitor – să-i scape, să-i curățească, să-i justifice și atât. Puțini Îl vor și ca Domn – adică să domnească în viața lor. Mântuiți prin jertfa Lui, da, dar mai departe, „știu și eu, să ne mai gândim”… Doar că întrebarea „Ce ar face Iisus?” funcționează numai pentru cei care L-au lăsat să fie Domn.
– Și cum pot știi că este și Domn al vieții mele?
– Întreabă-te simplu: „Sunt dispus să-L las pe Iisus să-mi schimbe deciziile?” Nu teologia, nu emoțiile, nu intențiile. Deciziile.
– Uneori da. Alteori… nu prea.
– Atunci întrebarea ta va fi mereu incomodă. Pentru că o pui unui Iisus pe care nu ești dispus să îl lași să fie Domn. E ca și cum ai cere sfatul cuiva pe care, de fapt, nu vrei să-l asculți. Doar ca să-ți construiești un alibi: „Uite, l-am întrebat și pe El și… degeaba…”.
– Simt că lovești tare de tot…
– Nu te lovesc. Aș vrea doar să te trezesc. Iisus, odată acceptat ca și Mântuitor, nu poate să fie doar un model moral El ori este o Viață în tine ori nu – cu Iisus nu există o a treia cale, să știi. Nu vrea să fie doar atârnat undeva – tablou într-o ramă -, ci vrea să experimentezi viață cu El. O viață reală, profundă, curată, responsabilă.
– Dar cum trec de la acceptare formală și limitată la transformare reală?
– Prin relație. Nu uita, „Ce ar face Iisus?” nu e o întrebare despre un Iisus imaginar, ci despre un Iisus prezent. Până la urmă, nu întrebi: „Ce ar face Iisus?” Dacă Iisus este cu adevărat Domnul vieții tale, întrebi: „Doamne, ce vrei să fac acum?”, pentru că ești încredințat că El îți va da și voința și înfăptuirea.
– Asta schimbă totul. Nu mai e doar un slogan. E o conversație pe care o port cu Cineva care este viu, alături de mine.
– Exact. Iar întrebarea devine ascultare, nu moralism fățarnic. Devine responsabilitate, nu scuză, parte a unui proces matur presupunând discernământ, nu semn de presiune sau de indecizie. Până la urmă, devine colaborare, nu imitație.
– Și atunci întrebarea mea inițială… rămâne valabilă?
– Da, dar cu o condiție: Să nu te ascunzi în spatele ei. Unii o folosesc ca pe o perdea: „Nu știu ce ar face Iisus, deci nu fac nimic.”
– Și atunci, mai bine nu și-o mai pun…
– Pentru că, odată ce ți-o pui, trebuie să fii gata să asculți răspunsul. Chiar dacă nu-ți convine, chiar dacă te costă și chiar dacă te incomodează uneori.
– Asta e greu…
– Asta e, de fapt, să accepți domnia lui Iisus. Domnia nu e, întotdeauna, despre confort, cât despre ascultare. Nu e despre ce simți, ci despre cum reacționezi la ce spune El. Nu e despre ce preferi, ci despre ce vrea El să faci. În esență, dacă o pui, întrebarea aceasta ar trebui să fie doar un „test” de autocontrol.
– Cum adică?
– Uite cum: dacă Îl ai pe Iisus ca Domn, tu ești deja pregătit să dai răspunsuri corecte în aproape toate situațiile vieții. Duhul Sfânt se asigură de asta. Doar că, uneori, nu e rău să-ți „verifici” decizia. Și atunci, da, îți pui întrebarea iar răspunsul îți va da și mai multă putere.
– Și dacă nu sunt pregătit întotdeauna?
– Atunci începe cu pași mici. Domnia Lui nu vine instantaneu și nici prin salturi, ci prin stăruință, dedicare, cedări repetate, angajamente tot mai ferme, prin decizii mici, luate împreună cu El. Important e să dobândești pas cu pas puterea de a putea spune din toată inima: „Doamne, conducerea e, toată, a Ta.”
– Dacă înțeleg bine întrebarea nu e neapărat grea, doar că trebuie să mi-o pun cu temei și să fiu pregătit să accept răspunsul.
– Exact. Nu e pentru perfecți, pentru cei care „știu” tot, ci pentru cei care vor să asculte. Nu e pentru cei care fug, ci pentru cei care sunt pregătiți să se supună.
– Și atunci… ce ar face Iisus în locul meu?
– Întâi te-ar întreba: „Mă recunoști ca Domn?” Apoi ți-ar spune: „Dacă m-ai întrebat… ascultă.” Și, în final: „Hai să facem împreună!”
6 pași mărunți
Ia câte o pauza, respiră și întreabă – te: „L-am lăsat pe Iisus să fie Domn. Sunt pregătit s-o fac și acum?”.
Rostește o rugăciunea scurtă, de 7 cuvinte – „Doamne, ce vrei Tu să fac acum?”
Învață pas cu pas cum să cedezi – alege câte o decizie mică în care să-L lași pe Iisus să conducă.
Exersează harul – lasă harul lui Dumnezeu să lucreze în tine și manifestă-l printr-un gest concret de bunătate.
Adoptă un verset ancoră – memorează și repetă un verset despre domnia lui Iisus.
Evaluază-te seara – întreabă-te: „Unde L-am ascultat azi? Unde m-am ascuns?”. Fii pregătit să primești, deopotrivă, lauda sau dojana. Mulțumește-I Domnului pentru toate lucrurile.
Silviu RAȚIU
