RO – vigneta

De ce i se spune săptămânii ce tocmai trece, Săptămâna Mare? De ce ziua de ieri a fost Joia Mare și, în fine, de ce astăzi e Vinerea Mare? De ce să fie „mare” o săptămână în decursul căreia se petrec niște evenimente ce nu dau motive deosebite de satisfacție omului obișnuit? Desigur, în prima zi Iisus Hristos întră în Cetatea Ierusalimului. Întâmpinat, putem presupune, de adepții săi. Altminteri, de ce l-ar primi cu flori și cu cântări de laudă, chiar că El li se arată călare pe un măgăruș?! Dar, apoi, ne-o spun Evangheliile, încep să se întâmple lucruri care nu dau deloc motive de bucurie: Iisus face un pic de „deranj” în Templu, le vorbește ucenicilor despre „plecarea” Lui, despre faptul că va fi subiectul unei trădări odioase, apoi trădarea chiar are loc, Iisus plânge cu lacrimi de s

De Florii, oamenii au ieșit la porțile cetății ca să-l întâmpine pe Iisus. Au dat buzna pe străzi cu flori, cu ramuri de finic – cum glăsuiește Scriptura – cu cântări de laudă. Au fost manifestări de bucurie autentică ori, poate, doar momente răzlețe de exaltare?! Câți erau, din cei prezenți, care-L cunoșteau cu adevărat pe Iisus, ca bucuria lor să vină inimă? Să fim de acord, mare parte din ei s-au trezit purtați de val, urmând grupul ucenicilor și pe Învățătorul lor – căci așa îl cunoșteau cei mai mulți la vremea aceea. Putem fi siguri că, la puțin timp după ce coloana a dispărut după vreo cotitură, cea mai mare parte și-au reluat preocupările din care fuseseră întrerupți. Au reintrat în rutina zilnică: gesturi mărunte - automatisme care fixează gândirea în scheme înguste – prea puține

A fost, și astăzi, o zi binecuvântată. Soarele ne-a învăluit într-o lumină caldă, iar cerul de un albastru necuprins ne-a lăsat privirea să zboare, în voie, până în cele mai îndepărtate zări. Acolo unde îngeri se îngrijesc de năzuințele noastre și pregătesc, cu mare grijă, răspunsuri potrivite rugăciunilor pe care le ridicăm cu inimile. O zi ca multe altele? S-ar putea. Și totuși, nu. Pentru că a fost sâmbăta dinaintea Floriilor. Dinaintea acelei zile astrale când Mântuitorul și-a făcut intrarea în Ierusalim. O zi pentru Istorie, o zi pentru Veșnicie! Și dacă ne gândim că Isus Christos a ales să-și facă intrarea – unii îi zic triumfală” – în Ierusalim călare pe un măgăruș… Cu toate că, încă la acea vreme I se spunea, deja, Împăratul” (Luca 619:38) și, în termeni omenești, așteptări

„Să știi că vremurile din urmă vor fi vremuri grele” – își avertiza Apostolul Pavel tânărul ucenic Timotei. (2 Timotei 3:1) O să-mi ziceți că nu avem de unde ști dacă sunt, sau nu, vremurile din urmă. Dimpotrivă, mi-ar spune mulți și mi-ar aduce o sumedenie de dovezi, iar eu nici nu m-aș pune să-i contrazic. Pentru că, simplu, nu am nici puterea și nici dorința de a citi în viitor. La ce mi-ar folosi? Nici apostolul nu a fost vreun soi de ghicitor în stele, o știm din Scripturi, dar și din celelalte surse care i-au conturat viața: o minunată aventură de vestire a Veștii celei Bune, cu finalul apoteotic pe care și l-ar dori orice creștin autentic. Ce a vrut el să spună este cutremurător de simplu, tocmai prin claritatea argumentelor pe care le enumeră în versetele de la 2 la 8 din capit

Oare ce ar fi dacă?... Stau și mă gândesc, oare ce ar fi dacă în zilele acestea, televiziunile de tot felul ar înceta să mai răspândească tot felul de trăznăi sub cuvânt că, vezi bine, informează populația?! Te miri când auzi câtă răutate zdrăngănitoare, ignoranță trufașă și chiar ură se poate strecura în casele oamenilor a căror singură vină e faptul că trebuie să stea „acasă” și că, izolați fiind, pur și simplu nu au șansă să vadă, să audă, să pipăie adevărul. Oare ce ar fi dacă postul național de televiziune ar adopta un ton mai omenos, mai cald, mai blând? Un ton care să transmită oamenilor, speranță. Măcar așa, de doi lei… Și oare ce ar fi dacă pe ecrane ar mai apărea mai des câte o știre „pozitivă” – rază de soare în furtuna care ne zgâlțâie – meritat sau nu, cine știe?! Să vedem

Și totuși, cineva minte Citesc un articol în cuprinsul căruia managerul uneia din firmele autohtone ce produc echipamente de protecţie individuale, inclusiv măști declară în mod ritos că nici firma lui, nici alte firme românești, nu au fost contactate de autorități pentru contractare și valorificare. Altfel zis, producătorii români ar fi pregătiți să asigure piața cu aceste echipamente de protecție dar nu le cere nimeni! Ăst timp, la punctele de trecerea frontierei, în spitale (!!!!), în farmacii, oriunde te-ai aștepta să le poți cumpăra, echipamentele acestea sunt sublime dar… lipsesc cu desăvârșire, iar cei chemați să se ia de piept cu virusul se plângă că sunt trimiși „pe front” cu mâinile goale”. Cineva minte, dar cine? În seara de 30 martie 2020, într-una din intervențiile sale t

Îndrăzniți! Sunt sigur că mulți dintre noi simțim, în zilele acestea, o teamă născută și aflată în raport direct proporțional cu cantitatea de incertitudine care se prăvale peste noi, din toate părțile. Cu atât mai grav, cu cât toate astea ni se oferă sub semn de „informare a opiniei publice” și spre binele nostru. Am mai spus-o, mai rău decât pericolul virusului acestuia – despre care, în mod ciudat, nu știm prea multe nici după câteva luni de la apariția lui – este să suportăm apăsarea necunoscutului care ne învăluie, fie că stăm, cuminți, în casă fie că ne luăm lumea în cap și-ncepem să bântuim fără țintă pe străzile din ce în ce mai pustii. E ca o alergare după fluturi: nu știi de unde or să mai apară, încotro-și iau zborul, cu ce acrobații amețitoare ne vor ameți. Și ăst timp, cont

Numai bătrân să nu fii! Nu știu ce ați simțit atunci când ministrul de Interne ne-a pus degetul în piept – ăstora de am trecut de 65 de ani – ca să stăm în casă. Pur și simplu! Toți, la grămadă și numai pentru că ne încăpățânăm să vrem să ne bucurăm de viață. În mod curios, la început, eu m-am simțit, brusc, eliberat de o mare greutate. Am primit, în sfârșit, o confirmare, un răspuns la sutele de ipoteze care mi se spărseseră până atunci în cap. Acum e clar. Știm una și bună și, ne place ori nu, ne ținem de „program“. În rest, ce ar mai fi de spus? La români circulă, din vechime, vorba „Numai bătrân să nu fii!“ și vreau să spun că abordarea aceasta mă contrariază. Știți de ce? Pentru că, nimic nou, românii se declară, în proporție de peste 90%, creștini. Ori dacă e așa, ar trebui să c

Despre discernământ în vremuri ca acestea „Ci cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” - 1 Tesaloniceni 5:21. Astăzi aș vrea să vorbesc despre un lucru a cărui importanță pentru viața noastră cotidiană a devenit, brusc, cu totul specială. Dar, până să ajung acolo, am să descos nițel acest gând al Apostolului Pavel. Mai întâi, aș vrea să observăm că apostolul ne îndeamnă într-un mod clar și foarte direct să fim deschiși la minte, să cercetăm toate lucrurile. Dar chiar toate, adaug fără să mă tem că aș exagera. În lumea contemporană se desprind două categorii distincte de oameni: unii pe care nu-i (prea) mai interesează nimic, care „iau” totul de-a gata sau, pur și simplu, se mulțumesc cu surogate, mai ales dacă-s „de marcă”, lucesc sau sunt ieftine. Trăiesc de pe o zi pe alta

„Acesta este un război. Vom putea să învingem coronavirusul numai dacă o vom face împreună”. Este titlul unui editorial care circulă în mediul on line de limbă engleză. Și da, cred și eu că suntem în război. Unul neconvențional, dacă din alt motiv nu, pentru că nimeni nu a făcut o „declarație” în sensul acesta dar ostilitățile au ajus la scară planetară. Din această pricină, este cu atât mai mârșav: nimic mai rău decât să nu știi cine și de unde te atacă. Să simți doar că ești lovit și să te descoperi că nu ai în cine lovi, nu ai pe cine lua la pumni sau în cătarea armei! Nu ai, pur și simplu, cum să te aperi. E război și e cu atât mai grav cu cât „inamicul” a pregătit un set de lovituri măiestrite. Perverse aș zice, învăluindu-ne, împresurându-ne fără milă, încercând să ne taie orice