- Mica 6:8… Versetul ăsta mă urmărește de câteva zile. „Să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău.” Sună frumos, dar parcă e prea general. Cum arată asta în viața mea? În lumea asta? În ritmul ăsta? - Nu e prea general. Mai degrabă e prea profund ca să-l reduci la o listă de sarcini. E un model de viață, un fel de a fi. - Dreptate… Când aud cuvântul ăsta, mă gândesc la tribunale, la politică, la corupție. Eu ce treabă am cu asta? - Poate vei fi surprins, dar ai treabă cu dreptatea…

- Cum vine asta toți oamenii sunt egali? Când mă uit în jur, văd exact opusul. Unul e mai puternic, altul mai slab. Unul e bogat, altul abia supraviețuiește. Unul se naște în siguranță, altul în haos. Dacă există o egalitate universală, unde e? Unde o găsim? Sau e doar o vorbă frumoasă, spusă ca să ne simțim bine? - E bine că întrebi așa. Egalitatea despre care vorbește Scriptura nu este egalitatea pe care o vezi în lume. Lumea compară ce avem. Dumnezeu ne apreciază după ce suntem în perspective mărturiei noastre. Nu suntem egali în capacități, circumstanțe, talente,…

- Sunt tot mai dese momentele în care am impresia că trăiesc într-o lume care nu-mi mai aparține. Totul e mult prea rapid, totul e super-conectat, totul e lumină, sunet, zgomot. Și, în toată agitația asta, simt că pierd ceva. Ce anume? - Pierzi liniștea. Și odată cu liniștea, pierzi capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. - Dar nu e vina mea. Așa e lumea acum. - Să fim corecți, lumea nu te obligă să fii distras. Ea nu face decât să îți ofere distragerea ca pe un drog. Cu alte cuvinte, ea doar te tentează. Tu ești cel care…

- Simt că porunca aceasta, deși scurtă, este mai actuală ca oricând, tocmai pentru că are o semnificație care mă depășește uneori. O aud de mic, o știu pe de rost, dar nu sunt sigur că în contextul lumii în care ne ducem zilele, o înțelegem pe deplin. Ce înseamnă, de fapt, să‑mi cinstesc părinții într-o lume care se schimbă atât de repede și nu neapărat în bine? - În esență, și atunci, și acum, înseamnă să recunoști că nu ai apărut în lume din întâmplare, că există o poveste înaintea ta și că ai primit viața prin mâinile altora.…

- Ai citit cartea lui Iona. Ce ți s-a părut important de reținut? - Că nu e doar povestea lui. Poate fi și povestea mea, a tuturor celor care, la răstimpuri - sau mereu -, „se fac ” că vor să îndeplinească Voia Domnului. Nu fug de Dumnezeu în sensul clasic, dar fug de anumite lucruri la care ne cheamă El și care nu ni se par potrivite sau care ni se pare că ne-ar cere un efort prea mare… - Deci recunoști că există și în tine un „model Iona”. - Da. Uneori fac – cum-necum - ce trebuie,…

- „Sunt un păcătos iertat.” O spun des și o aud des. Dar uneori simt că o spun ca pe o haină largă în care încerc să mă ascund. Alteori mă folosesc de ea ca de o etichetă de care mă agăț ca de o amăgire. Alteori vine ca o ușurare. Până la urmă, nici nu mai știu ce înseamnă cu adevărat. - E bine că ai ajuns aici. Pentru că propoziția asta poate fi adevăr sau alibi. Poate fi punct de plecare sau scuză pentru stagnare. Depinde ce pui în ea. Dar spune-mi: ce vrei să exprimi când o…

- Mă întorc adesea la îndemnul acesta: „Îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.” Îl citesc, îl înțeleg la nivel mental, îl admir… dar când ajung în viața reală, simt că mă depășește. Cum poate un om să trăiască așa ceva? - Poate, dar nu din puterea lui. Dacă aruncăm o privire în istorie, vom vedea că îngăduința a fost mai degrabă excepția, cu toate consecințele. De ce? Pentru că îngăduirea nu este performanța firii, ci roada dragostei. Iar dragostea adevărată nu vine din tine, ci din Hristos în tine. - Dar ce fel de dragoste face posibilă îngăduirea? - E…

- Cineva m-a surprins spunându-mi că nu înțelege cum poate un om educat, rafinat, cultivat, să fie ignorant spiritual. Nu ți se pare paradoxal? - E paradoxal doar dacă e să crezi că educația și revelația vin pe aceeași cale. Dar ele vin pe drumuri diferite. Educația deschide mintea. Revelația deschide inima. Și sunt mulți oameni cu mintea larg deschisă și cu inima complet închisă. - Dar cum se poate ca un om să știe atâtea despre lume și totuși să nu știe nimic despre Dumnezeu? - Pentru că lumea se învață prin studiu, în vreme ce pe Dumnezeu Îl…

Despre firea căzută și omul mântuit - Aud adesea de „firea căzută” și că e un lucru nespus de rău în om. Dar eu văd oameni „obișnuiți” în jurul meu în viața cărora nu disting doar lucruri urâte. Văd omenie, altruism, gesturi frumoase, nu de puține ori, spirit de sacrificio. Cum vine asta? - Ai identificat încă una din contradicțiile pe care le poți descoperi fără efort, dacă ești atent la cei din jurul tău. Pentru că, o știm, omul este un microunivers în care coexistă, în proporții variabile, binele cu răul, frumosul cu urâtul. Iar cât privește aspectul identificat…

- De ceva vreme mă frământă versetul acela: „Cercetați toate lucrurile și păstrați numai ce este bun.” Simt că e mai mult acolo decât un simplu îndemn contextual: nu e vorba doar de a cerceta, legat de versetele ce-l preced, diversele aspecte spirituale la care se referă acolo apostolul Pavel - duhul prorociile. Cred că, în spiritul plenar al Scripturii, acest verset este o chemare la trezirea unui instinct universal: curiozitatea. Doar că mă lovesc de atitudinea unora din jurul meu și chiar a unor lideri care par să se teamă de întrebări. Să  fie greșit că vreau să înțeleg…