Ziarul electronic al arădenilor

RO – vigneta

Despre cum ne învață japonezii toleranța

Despre cum ne învață japonezii toleranța

RO - vigneta
Aflu că în Japonia, în Ajunul de Crăciun, oamenii dau năvală în restaurantele KFC și comandă porții copioase de aripioare de pui. Oricum, mai mari decât în restul zilelor. Este modul lor de a marca Sărbătoarea Crăciunului, știut fiind că, în majoritate, japonezii sunt, fie budhiști, fie shintoiști. Cu alte cuvinte, nu au nimic în comun cu marea sărbătoare a creștinilor. Cum, însă, numărul celor ce împărtășesc credința în Isus Hristos este semnificativ, depășind procentul de 1%, pentru japonezul de rând acest lucru trebuie că înseamnă un lucru demn de luat în seamă. Și de respectat. Și dacă n-o să adopte, neapărat, obiceiurile proprii Crăciunului la scara largă, iată că ei au găsit soluția: se alătură sărbătorii. În felul lor. Arătându-le acest lucru în mod vizibil celor alături de care
Lacrimă și semn

Lacrimă și semn

RO - vigneta
Am aflat de expoziția ridicată de membrii Cenaclului „Ion Andreescu” din Arad în memoria omului de cultură Dan Lăzărescu abia după ce ea fusese vernisată. Gestul – simplu și frumoasă expresie de smerenie – mi se pare demn de scos în evidență. Pentru că demonstrează ceva: mai avem loc în inimă și pentru momente de reculegere, de un timp în care să facem liniște în noi și să putem încerca să vedem ce-am pierdut dar, mai ales, ce ne așteaptă pe drum. Și, credeți-mă, în lumea de azi, e mare lucru! Expoziția am văzut-o abia acum, la multe zile după ce se vor fi rostit cele cuvenite. (Vă mai spuneam, ca să poți „vedea” o expoziție, mergi acolo după vernisaj; e mai multă lumină și aerul, mai curat.) Ceea ce s-a adunat la Sala Clio reprezintă, mai întâi de toate, un omagiu adus lui Dan Lăzăres
Din nou despre iertare și despre cum ar trebui să fie ea

Din nou despre iertare și despre cum ar trebui să fie ea

RO - vigneta
Cunosc un om, creștin cu „acte în regulă”, care zice: „Aș vrea să pot ierta dar, uite, nu pot. Sunt prea multe cicatricile rămase. Chiar de aș vrea să iert, ele nu mă lasă să uit și-atunci...!?” Ce să-i spun? Ești și tu din cei ce-i auzi mormăind „Te iert, dar nu te uit...”. Că nu te poți scăpa, vezi bine, de cicatrici. Păstrează-le! Doar că atunci când ai în inimă dragostea pe care ți-o dă Dumnezeu, trebuie să știi că nu mai e loc de cicatrici?! Atunci când iartă, Dumnezeul pe care-l cunosc vindecă tot. Și pentru totdeauna. Fără să mai lase cicatrici. Nici măcar una. Așa este Iertarea Domnului, iar dacă tu zici că ești „al Lui”, atunci trebuie să faci aidoma Lui! Insiști să zici că ai cicatrici? Asta mă face să cred că, n-ai învățat până acum ce-i iertarea cu adevărat. Uiți prea des
O chestiune de perspectivă

O chestiune de perspectivă

RO - vigneta
Discut cu cineva – se vrea perceput ca un creștin atent cu viața lui și vrea ca lucrul acesta să fie văzut. Îmi povestește despre o întâlnire cu un preot de țară, în zilele premergătoare Paștelor. Îmi zice că și-au împărtășit gânduri legate de credință, de felul în care ar trebui să privim la situația actuală a religiei în lume, la faptul că sunt din ce în ce mai multe locurile unde creștinii suferă pentru credința lor, pentru dorința lor de a se închina Domnului. Și îmi mai zice că, poate, ar fi mai bine dacă ne-am mai deschide și noi, creștinii. În felul acesta, poate, s-ar mai domoli atacurile, s-ar mai reduce victimele dintre „ai noștri” – cum a formulat el. Și-mi mai zice că l-ar fi întrebat pe părinte cum ar trebui să facem ca să mai liniștim furtuna. De pildă, ce s-ar întâmpla d
Despre bucurie – Un punct de vedere

Despre bucurie – Un punct de vedere

RO - vigneta
Bucuria – ca trăire a inimii – este unică și indivizibilă. Formele în care se manifestă, în care iese ea la lumină, sunt diferite. Infinite, aș zice. Un lucru este cert: oricare ar fi ele, trebuie să fie vizibile și descifrabile. Bucuria ținută sub obroc, nu e bucurie cu adevărat. Bucuria adevărată este o poruncă Dumnezeiască. „Bucurați-vă! Bucurați-vă întodeauna!” – zice Domnul prin vocea apostolului. Și încă de foarte multe ori, în Evanghelie. Iar dacă bucuria este o parte a Cuvântului lui Dumnezeu, care, o știm, este Vestea cea Bună, se cheamă că noi, copiii Lui – dacă suntem așa de-adevăratelea -, trebuie, mai întâi, să o trăim deplin, iar mai apoi să o mărturisim în toate colțurile Pământului, la orice făptură. Și s-o facem în așa chip cât să o înțeleagă toți. Ca să
Despre respect – un cuvânt

Despre respect – un cuvânt

RO - vigneta
Să binemeriți respectul. Nu să-l pretinzi, așa, că-ți vine o idee! Că știi că așa te-ai născut: să fii respectat! E trist când cei din preajmă nu găsesc - deși ar dori, poate - nici un imbold ca să te respecte. (Contrar părerii multora, există în fiecare om o pornire tainică care-l îmboldește să arate respect, să ridice pălăria, să dea întâietate și mai știu eu în câte feluri s-o fi putând arăta acest lucru. Ceva ce vine dintr-un adânc ca de ocean adormit; dacă e să știe cineva să pună degetul acolo unde trebuie, numai ce apa aceea întunecată începe să vălurească și ies de acolo, unul câte unul, lucruri neașteptate ce ne fac să arătăm ce am primit de la moși, de-i  zic unii „moștenire genetică”. Da, și este demonstrat că faptul de a-ți arăta respectul face parte din această moștenire.
Andy Williams – o altă voce a unei alte epoci

Andy Williams – o altă voce a unei alte epoci

RO - vigneta
Sunt sigur că pentru foarte mulți dintre cei cu care mă întâlnesc, acum, pe stradă, numele de Andy Williams nu are nici o semnificație. Și nu e de mirare. Personajul ne-a părăsit în 2012, la frumoasa vârstă de 85 ani! Mulți dintre cei cu care m-aș putea întâlni, cum spuneam, nici măcar nu erau născuți la vremea aceea. Ca să nu spun că, la vremea când apăream eu pe lume, Andy era, deja, un nume în muzica de peste Ocean. Cu toate că, ce să vezi, părea să se fi născut când nu trebuia. Ghinionul lui – dacă se poate spune așa – ar fi putut însemna că s-a intersectat cu destinul (unic) al unui individ care a răspuns – atunci și pentru eternitate – la numele de Frank Sinatra. Un Frank Sinatra care a acoperit, ca un nor, aproape un secol de muzică. De cea mai bună calitate. Traversând jazz-ul,
Un cuvânt despre Evanghelie

Un cuvânt despre Evanghelie

RO - vigneta
Creștinii din lumea întreagă trăiesc în această perioadă emoțiile apropierii Sărbătorii Paștelui. Indiferent de denominațiune, fiorul este același. Că unii vor sărbători Paștele în această săptămână, ori că o vor face săptămâna ce vine, bucuria, sunt sigur, este la fel de mare. Pentru că toți vom fi realizând semnificația uriașă a Jertfei Mântuitoare a Domnului Isus și a Nașterii Sale pentru a ne confirma că El, Fiu de Dumnezeu și Dumnezeu Întrupat, murind pe Cruce, a spălat, prin sângele Său, păcatele lumii! Fiecare creștin – oriunde ar călători el, vremelnic, pe Pământ – este chemat să mărturisească Evanghelia Lui. Cu tot ce ține de viața noastră: inimă, minte, suflet. Este constanta definitorie a fiecărui om ce se revendică a fi urmaș al lui Christos. Și, în cele mai multe locuri din
Marginalii la un eveniment special

Marginalii la un eveniment special

RO - vigneta
Serviciul divin programat la Biserica Baptistă Golgota – Bujac în după amiaza de 25 martie 2018 a oferit o noua dovadă că, atunci când există iubire autentică și înțelegere superioară a ceea ce înseamnă închinarea în fața unui Dumnezeu care ne deschide, deopotrivă, inima, sufletul, dar și mintea, se pot întâmpla lucruri cu adevărat speciale. Cei ce și-au luat timp – și au fost, Slavă Domnului, destui – să viziteze Biserica din Bujac, au fost întâmpinați de afișul unei manifestări aparte, ce a ieșit din tiparul obișnuit al serviciilor divine ce umplu duminicile credincioșilor ce se închină în acest loc binecuvântat. Am fost invitați la un concert intitulat „Istoria muzicii sacre în 10+ melodii” susținut de Corul „Eutherpe” al Colegiului Național de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Ideea ace
Nici măcar în tenis?…

Nici măcar în tenis?…

RO - vigneta
Zilele trecute s-a răspândit în media internațională înregistrarea unui conflict ce a avut loc la finalul unui meci din turneul internațional de tenis de la Miami – eveniment de primă importanță în calendarul anual al acestui sport. Doi corifei ai generației tinere – un grec și un rus, parcă – numai ce și-au terminat confruntarea sportivă – și se pregăteau să părăsească terenul. Totul bine și frumos până aici. Numai că, ce s-a întâmplat de aici încolo este de natură să ne pună pe gânduri. Pentru că, cei doi au ajuns să se certe ca la ușa cortului, să se insulte reciproc și chiar să se înfrunte fizic. A lipsit foarte puțin să se ia la bătaie. Doi cocoșei cu capsa pusă, gata-gata să pună de o partidă de pugilat. Nu are importanță acum dacă și cine anume a avut dreptate în incidentului de