Ziarul electronic al arădenilor

RO – vigneta

Să vii ca să pleci din nou…

Să vii ca să pleci din nou…

RO - vigneta
Când a început urgia, au luat-o spre casă. Ce să le poți spune? Sunt români – cel puțin în acte asta sunt – și nimeni nu le poate interzice să se bucure să aibă un loc pe care să-l numească „acasă”. Deși lumea s-a schimbat foarte mult în ultimele decenii, adevărul simplu al lui „ubi casa, ubi benne” a rămas. Și va mai rămâne o vreme. Cel puțin până când „acasă” se fac cele mai bune sarmale, se taie – în mod sigur – porcul de Crăciun și se fac cei mai buni cârnați. Și cea mai bună șuncă. Și până când acasă e mama și tata – ori numai mormintele lor – e bătătura unei case a cărei ușă va fi mereu deschisă pentru tine. Nu cred că poate fi pedeapsă mai mare decât să nu ai un loc unde, că e bine, că e rău, să te poți întoarce. Mărturisesc că, atunci, nu i-am înțeles. Ce i-a apucat să se îngrăm
15 mai 2020. Într-o altă lume și într-un alt timp, ar fi fost o zi ca oricare alta

15 mai 2020. Într-o altă lume și într-un alt timp, ar fi fost o zi ca oricare alta

RO - vigneta
M-aș fi sculat târziu – de când cu pensia, parcă nu mai pot să cobor din pat cu noaptea-n cap, nici dușul matinal nu-și prea mai găsește locul în programul fiecărei zile, poate doar micul dejun se lipește de mine obsesiv, deși niște kilograme în plus ar cam trebui să-mi dea de gândit… În realitate, până la un punct așa a fost și de data asta. Ei da, până la micul dejun. Pe care, de bună seamă, nu l-am ratat. Dar a venit momentul când, conform noilor cutume, ar fi trebuit să aleg să fiu „cuminte” sau să dau drumul „monstrului”. Adică să listez „declarația”. Da, acea declarație care mi-a scos o grămadă de peri albi, pe lângă cei pe care i-am adunat de-a lungul multor ani. M-am așezat în fața tastaturii și m-am blocat: nici n-am știut dacă  să mă simt eliberat de starea de umilință greu de
Scrisoare deschisă pentru domnul director al Filarmonicii din Arad

Scrisoare deschisă pentru domnul director al Filarmonicii din Arad

RO - vigneta
Chiar așa, domnule director al Filarmonicii din Arad, ce i-a apucat pe oamenii dumneavoastră să se expună cu un videoclip în care să apară imagini absolut banale – dar, atenție, reale - și unde să se cânte – așa cum au putut ei - un fragment din Oda Bucuriei? Ce le-a venit ca, uitând pentru câteva minute de faptul că, asemenea milioanelor de semeni ai lor, sunt și ei surghiuniți în casă, că, toți împreună ar avea atâta nevoie de un semn de încurajare, fie el cât de mic, și că ei ar putea chiar să-l transmită cumva prin ceea ce Dumnezeu le-a dat – abilitatea de a da viață unui instrument?! Cum de au îndrăznit ei să realizeze – fapt ce poate fi dovedit cu probe, dacă am înțeles bine - și să lanseze în spațiu acel videoclip, subminând în felul acesta eforturile pe care o administrație vigil
Libertatea de a nu crede oricum – varianta Toma

Libertatea de a nu crede oricum – varianta Toma

RO - vigneta
Eram copil când am auzit pentru prima oară despre Toma – necredinciosul. Mai mult, încă de atunci am înțeles că nu e de bine dacă ți se spune că ești „un fel de Toma…”. Blam, stigmat chiar pentru orice om care – dintr-un motiv sau altul – refuza să creadă pur și simplu. Care cerea un argument în plus, poate o dovadă. O urmă de piron în palmă ori una de lance în coastă… În fond, ce a făcut Toma? Din punctul meu de vedere, Toma a exersat cu inteligență acea libertate pe care Însuși Dumnezeu o dă fiecărei ființe umane. Dintotdeauna. Am mai făcut trimitere la acest verset din Deuteronom 30:15 – „Iată îți pun azi înainte …” - unde Dumnezeu ne încredințează că avem deplina libertate de a alege. De a ne exprima opțiunea și apoi de a trăi conform acestei alegeri. O știm foarte bine, Dumnezeu a
Cu cine te cerți, omule?

Cu cine te cerți, omule?

RO - vigneta
De o vreme a devenit foarte interesant să te ridici și, umflându-ți pieptul, să spui că te-ai certat cu Dumnezeu. Cică ar fi foarte cool. Dar ce ți-a făcut Dumnezeu, ca să te cerți cu El? Ca să nu mai vorbim că te-aș putea întreba: ai auzit de Iov? Și dacă da, să nu-ți fost de ajuns experiența lui? Ori l-ai citit pe sărite?! Or mai fi fost și alții? Se poate, dar n-am prea auzit ca să fi făcut din asta temei de perorații ori de false „mărturii”. Dimpotrivă, cei mai mulți au ales martiriul. Au plecat însoțiți de cântări de laudă, de rugăciuni! Dar că veni vorba de ceartă, după știința mea, Cel îndreptățit să ne certe e Dumnezeu; El are toate, dar absolut toate motivele. Olarul suprem, confruntat cu lutul răzvrătindu-se. Lutul care nu are nimic mai bun de făcut decât să-și afirme perso
Fotografie mișcată

Fotografie mișcată

RO - vigneta
Duminica Învierii, undeva pe malul Mureșului. Nu departe de Catedrală. Coronavirus – restricții. Altminteri, la ora asta, aleile umbrite de sălcii în floare ar fi fost pline. Acum, ici-acolo, câte o pereche de pensionari, dincolo niște copii jucându-se precauți – distanța socială e un termen pe care și ei l-au învățat deja. Fiind pe la ora amiezii, ne putem plimba și noi, „bătrînii”, lăsându-ne mângâiați de adierea unui vânticel pornit să ne alinte cu blândețe. Și ne putem comunica Vestea cea Bună: A Înviat Hristos! Îmi zic să prelungesc nițel plăcerea de a mă lăsa mângâiat de soarele unui aprilie calm și călduros. Sunt bănci destule pe marginea aleilor, iar priveliștea spre Mureș a tonică. Orice am face noi – bun sau rău – ceea ce a creat Dumnezeu răzbate către noi. Numai să avem ochi
Metamorfoza crucii

Metamorfoza crucii

RO - vigneta
Neîndoios și, în același timp paradoxal, Iisus își încheie viața în trup, cu un strigăt al victoriei: «S-a isprăvit» (Ioan 19.30). Izbânda este a Mielului. Să știe întreg Universul că Jertfa mântuitoare a fost înfăptuită, cel rău a fost biruit. Sângele Domnului, scurs pe lemnul crucii, spală păcatul lumii. Pentru vecie. Aș vrea să ne aducem aminte că Iisus Hristos era pironit pe o cruce de lemn – instrumentul cel mai abject pe care oamenii au putut să-l inventeze pentru a-i pedepsi pe cei mai periculoși răufăcători osândiți potrivit cu legea romană. Da, Iisus – Dumnezeul întrupat – a avut parte de cel mai cumplit mod de a-și sfârși zilele. Nu trebuie să uităm: atunci când Hristos a fost pironit în cuiele trădării, ale urii, ale miciunii, imposturii, ignoranței bigote și ale lașității
Sâmbătă – înainte de Înviere

Sâmbătă – înainte de Înviere

RO - vigneta
M-am întrebat deseori de ce zilei de sâmbătă, de dinaintea Învierii, nu i s-a atașat particula distinctivă de  „Mare” și am ajuns la următorul gând: nu poate fi „mare” o zi în care Iisus – Mielul de jertfă – a coborât în tenebre, pentru ca, în moartea trupului, să desăvârșească Jertfa Mântuitoare. Se cuvenea să lăsăm un timp în care, oprindu-ne sau, măcar încetinind goana în care ne înghesuim zilele, să ne punem niște întrebări, să înșirăm niște frânturi de gând și, dacă s-ar putea, să mai și stăm de vorba cu Dumnezeu. Să-i punem, dacă tot ni s-a îngăduit acest timp de liniște, niște întrebări – El este mereu pregătit cu răspunsuri potrivite. Spre o pildă, v-ați gândit că Dumnezeu ne-a lăsat, în Cuvântul Său, un nou „timp” în care să putem conjuga predicatele ce ne pun viața în mișcare?!
Meditație în Vinerea Mare

Meditație în Vinerea Mare

RO - vigneta
De ce i se spune săptămânii ce tocmai trece, Săptămâna Mare? De ce ziua de ieri a fost Joia Mare și, în fine, de ce astăzi e Vinerea Mare? De ce să fie „mare” o săptămână în decursul căreia se petrec niște evenimente ce nu dau motive deosebite de satisfacție omului obișnuit? Desigur, în prima zi Iisus Hristos întră în Cetatea Ierusalimului. Întâmpinat, putem presupune, de adepții săi. Altminteri, de ce l-ar primi cu flori și cu cântări de laudă, chiar că El li se arată călare pe un măgăruș?! Dar, apoi, ne-o spun Evangheliile, încep să se întâmple lucruri care nu dau deloc motive de bucurie: Iisus face un pic de „deranj” în Templu, le vorbește ucenicilor despre „plecarea” Lui, despre faptul că va fi subiectul unei trădări odioase, apoi trădarea chiar are loc, Iisus plânge cu lacrimi de s
Săptămâna Mare – un gând

Săptămâna Mare – un gând

RO - vigneta
De Florii, oamenii au ieșit la porțile cetății ca să-l întâmpine pe Iisus. Au dat buzna pe străzi cu flori, cu ramuri de finic – cum glăsuiește Scriptura – cu cântări de laudă. Au fost manifestări de bucurie autentică ori, poate, doar momente răzlețe de exaltare?! Câți erau, din cei prezenți, care-L cunoșteau cu adevărat pe Iisus, ca bucuria lor să vină inimă? Să fim de acord, mare parte din ei s-au trezit purtați de val, urmând grupul ucenicilor și pe Învățătorul lor – căci așa îl cunoșteau cei mai mulți la vremea aceea. Putem fi siguri că, la puțin timp după ce coloana a dispărut după vreo cotitură, cea mai mare parte și-au reluat preocupările din care fuseseră întrerupți. Au reintrat în rutina zilnică: gesturi mărunte - automatisme care fixează gândirea în scheme înguste – prea puține