I Întrebarea care apasă
– Am ascultat o predică… și m-a tulburat. Spunea vorbitorul ceva de genul: „dacă ai Duhul Sfânt, nu mai ai emoții. Bucuria omenească e „firească.”, iar bucuria nu mai are nimic în comun cu „firea”, că doar e roada Duhului, punct. Că un creștin născut din nou nu mai simte ca „ceilalți”, nu mai are, adică, emoții…
– Și te-a neliniștit, nu?
– Cum să nu. Pentru că eu… simt. Mă bucur. Mă întristez. Plâng. Mă emoționez. Și m-am întrebat: „Oare, dacă sunt așa, nu sunt destul de duhovnicesc?”
II Primul adevăr: Iisus a avut emoții
– Hai să pornim de la ceva simplu. Iisus a avut emoții: a plâns la mormântul lui Lazăr, s-a mâniat în Templu, s-a întristat în Ghetsimani, s-a bucurat când a avut motive, la nunta din Cana Galileii m-aș mira să nu se fi bucurat alături de nuntași. Dacă emoțiile ar fi doar „fire păcătoasă”, atunci Iisus ar fi fost firesc și tot ce s-a spus despre El că nu a avut păcat, ar fi o minciună. Dar, El este modelul desăvârșit al omului plin de Duhul. El nu a păcătuit.
– Așa e… și cum rămâne cu „cele vechi s-au dus, toate sunt noi”?
III Ce înseamnă „cele vechi s-au dus”
– Pavel nu spune că, odată „născut din nou”, emoțiile dispar. Spune că păcatul, motivațiile strâmbe, idolatriile, orientarea veche dispar. Umanitatea rămâne. Sensibilitatea rămâne, afectele rămân. Diferența e că, odată ce l-ai primit pe Iisus, ele sunt vindecate. Mă rog, ar trebui să fie vindecate…
– Deci emoțiile nu sunt identice cu „firea”?
– Nu. Firea – păcătoasă, cum i se spune – este tendința spre păcat. Emoțiile sunt parte din omenescul inerent cu care ne naștem și în care se reflectă chipul lui Dumnezeu. Adu-ți aminte, în Vechiul Testament, de câte ori nu „s-a mâniat” Dumnezeu.
IV Bucuria omenească și bucuria Duhului
– Și bucuria? Cum se transformă ea?
– Bucuria naturală este o emoție: scurtă, intensă, dependentă de circumstanțe. Bucuria ca roada Duhului, este o stare lăuntrică stabilă, profundă, independentă de circumstanțe. este, dacă vrei, un mod de a fi al unei inimi renăscute, care, prin Metanoia, se tranformă din cea de piatră, în cea de carne, vie!
– Deci nu sunt același lucru?
– Nu. Dar nici nu se exclud. Duhul Sfânt nu spune: „Renunță la bucuria omenească.” Nu spune să nu te mai bucuri dacă vezi o floare, dacă primești o apreciere pentru ceva ce ai făcut, dacă te regăsești în fața unui peisaj mirific, undeva în munți! Duhul spune: „Lasă-Mă să maturizez ceea ce simți ca bucurie, să o adâncesc, să o stabilizez.”
V Exemplul tatălui
– Dă-mi un exemplu.
– Un tânăr tată creștin își vede copilul nou-născut. Se bucură. Acea bucurie este omenească și nimeni nu i-o poate lua. Dimpotrivă, eu cred că Domnul se bucură și El, alături de acel tata. Dar dacă acel tată este născut din nou, în el există și o bucurie stabilă, care nu mai depinde de eveniment. Cele două se suprapun. Se completează chiar dacă nu sunt identice.
VI Procesul transformării
– Și cum se face trecerea de la bucuria – emoție, la bucuria – roada Duhului?
– În trei pași simpli, dar profunzi:
- Recunoaștere. Nu negi emoția. Nu o reprimi. Nu o spiritualizezi fals.
- Aducere înaintea lui Dumnezeu. Emoția devine rugăciune, mulțumire, închinare. Exact ca David în Psalmi.
- Stabilizare. Duhul o transformă în stare lăuntrică, în caracter. O face să rămână chiar și când lacrimile curg. Nu uita, potrivit Scripturii, bucuria „în Duhul” te ajută să te poți bucura și în necaz.
VII Bucuria care coexistă cu lacrimile
– Deci pot plânge… și totuși să am bucurie?
– Da. Asta este frumusețea roadei Duhului. Bucuria Lui nu exclude lacrimile. Le însoțește. Le luminează, le vindecă. Doar știi, Pavel spune: „Ca niște întristați, și totuși întotdeauna bucuroși.” Iar asta nu mai e emoție. E stare a sufletului.
VIII Concluzia care eliberează
– Încep să înțeleg… Duhul nu mă face un „duh”, ci, îmi păstrează umanitatea dar, înnoindu-mă, mă transformă într-un om deplin, în care emoția coexistă cu roadele Duhului, și se potențează.
– Exact. Nașterea din nou nu este o dez-umanizare. Este o, i-aș zice, re-umanizare. Duhul nu elimină emoțiile, le vindecă, le ordonează, le adâncește. Încet – încet, le transformă în virtute. Pentru că, nu uita, Iisus ne spune „Voi sunteți temple ale Duhului Sfânt”! În care e loc și de bucuria pe care o simți când vezi un boboc înflorind, dar și de starea inconfundabilă de bucurie lăuntrică pe care o trăiești prin și cu ajutorul Duhului Sfânt.
7 pași mărunți pentru a cultiva bucuria ca roada Duhului
Recunoaște-ți emoțiile, nu te teme să le exprimi – nu le nega, nu le ascunde.
Adu-le înaintea lui Dumnezeu. Pe toate, oricare ar fi ele – transformă emoția în prilej de dialog cu Domnul.
Practica mulțumirea zilnică – mulțumirea stabilizează sufletul, îl întărește.
Ancorează-ți identitatea în Hristos – bucuria Duhului vine din cine ești, nu din ce trăiești.
Caută comunitatea – bucuria se întărește când este împărtășită.
Hrănește-te cu Scriptura – adevărul stabilizează afectele.
Fă bine cuiva – bucuria crește când curge spre alții.
Silviu RAȚIU
