Esența omului și chemarea spre comunitate
– Fac ce fac și revin mereu la începutul Genezei. De parcă acolo s-ar afla rădăcina tuturor lucrurilor. Versetul acela – „Nu este bine ca omul să fie singur” – mă urmărește. Simt că nu vorbește doar despre căsătorie, ci despre ceva mai profund.
– Așa este și nu ești departe de realitate: Geneza este, în adevăr, Cartea începuturilor, acolo poți afla, în esență, care este Planul lui Dumnezeu. Cât privește acel verset de care vorbești și azi, trebuie să știi că acolo nu se vorbește doar despre o nevoie psihologică, ci despre structura ontologică a omului. Omul este creat după chipul unui Dumnezeu care este comuniune. De aceea, omul devine pe deplin om numai în relație.
– Deci familia nu e doar o instituție socială?
– Nu. Familia este prima comunitate, prima școală a iubirii, prima icoană a lui Dumnezeu în lume. Acolo omul învață să iubească, să se dăruiască, să se sacrifice și să găsească motive de bucurie în asta. Mai învață, lucru important, să ierte, dar și să crească în ordine spirituală, în maturitate personală, și, nu în ultimă instanță, să devină o ființă împlinită.
De ce atacă cel rău familia
– Acestea să fie motivele pentru care familia este atacată atât de violent…
– Așa este. Motivele sunt limpezi. Cel rău – în multiplele sale forme de manifestare – asediază familia pentru că este locul unde omul creat de Dumnezeu se maturizează, se vindecă, se întărește, pregătindu-se să înfrunte uneltirile vrăjmașului. Dacă lovești familia, lovești esența comunitară a omului și, în felul acesta, lovești chipul lui Dumnezeu.
– Și care sunt armele cele mai eficiente folosite de cel rău?
– Un întreg arsenal. Câteva pot fi chiar devastatoare. Să le luăm pe rând: stimularea până la sațietate a individualismul radical – „eu înainte de noi” -, relativizarea rolurilor – confuzie identitară – uite, de pildă, recent s-a introdus în legislația unei țări europene noțiunea de „părinte gestant”, în loc de mamă și „părinte nongestant”, în loc de tata.
– Mai știu și de alte „originalități” de felul acesta. Părintele „A” și părintele „B”, numai să nu mai fie „mamă” și „tată”. Sau „dormitorul principal” în loc de „dormitorul matrimonial”…
– Și de ar fi numai asta, dar uite, s-a ajuns, în multe locuri, la normalizarea păcatului – adulter, pornografie, excursii sexuale, dar și la distrugerea comunicării – tăcere, reproș, distanță. Aici trofeul este,de departe, al telefoniei celulare – cu consecința logică izolarea, aș zice, atomizarea familiei.
– Da, mi se întâmplă deseori să văd, în diverse ipostaze, câte o familie, altminteri frumoasă, cu doi copii, așezați la o masă și fiecare dintre ei, cu telefonul în față. Sau, plimbându-se prin parc și scrolând de zor, neapărat cu căști în ureche…
– Hai să mai vedem: atacul asupra timpului – epuizare, lipsa intimității, refugiul în muncă – ai auzit de sindromul „workaholik” – dar și devalorizarea vieții – frică de a avea copii, amânări „savante” sau refugiul în creșterea de animale de casă.
– Da, am văzut de mai multe ori, femei care-și țineau în brațe căței, alintându-i cu expresii de genul „Acesta este puiuțul meu”, „Odorul meu” și altele asemeni…
– Apoi, ce să mai vorbim de atacul asupra fertilității, generând, de acum, o criză demografică planetară – stres, dependențe, dezechilibre? Iar ca o încununare, iată, atacul asupra spiritualității – scoaterea lui Dumnezeu din casă sau, mai rău, alungarea Lui dintru început din viața celor doi. „N-avem nevoie de Dumnezeu!” – declarau în urmă cu niște ani, cetățenii unei țări din Europa de Vest, premiată ca fiind „cea mai fericită” din lume.
– E un asediu total…
– Da. Și să nu te mire. Familia a fost de la început garanția progresului civilizației umane, – mai cu seamă familia întemeiată pe valorile creștine – ea fiind locul unde Dumnezeu se face vizibil în lume și unde lucrarea Lui se vede cel mai simplu. De aici, e limpede că cel rău nu suportă asta.
Resursele biblice de apărare
– Nu contest, dar lucrurile se petrec sub ochii noștri, familia se află în asediu, iar dușmanul nu dă semne că ar fi dispus să cedeze. Cum să se apere familia?
– Cu resursele pe care Dumnezeu le-a pus în ea încă de la creație și care, aidoma legământului pe care l-a făcut cu noi, sunt eterne: întâi de toate, să privim la familie ca la un legământ, nu doar ca la un simplu „acord”, un contract ca oricare altul. Abia în felul acesta vom avea parte de stabilitate spirituală – premisă esențială a unei familii durabile. Apoi, unitatea soților – ceea ce conferă putere în condiții de viață împlinită.
– Citeam undeva despre importanța rugăciunii comune.
– Da, ea asigură scut invizibil și impenetrabil la care trebuie adăugat Cuvântul lui Dumnezeu – sursă de lumină și adevăr. Și ajungem la o temă fundamentală, în absența căreia e greu să vorbești de orice formă de conviețuire umană, cu atât mai puțin despre familie: iertarea – ca balsam pentru vindecarea rănilor. Știai că cele mai multe despărțiri înregistrate pe rolurile tribunalelor au plecat de la incapacitatea soților de a (se) ierta?
– Asta chiar dacă, probabil, în fiecare zi, măcar unul din ei se roagă și zice: „…și ne iartă nouă,… așa cum iertăm și noi…”
– Da, numai că, în cazuri de felul acesta, rugăciunea aceea e doar de pe vârful buzelor, așa cum e și dragostea pe care și-o jură, prea repede, prea ușor, mulți adolescenți din zilele noastre. Ei, sunt sigur, nu au în vedere nici o secundă că familia înseamnă acceptarea rolurilor complementare, cheia armoniei în cuplu dar nici nevoia integrării în comunitatea credincioșilor – un sprijin extern foarte util, dacă este acordat cu dragoste.
– Ar mai fi și altele?
– Desigur: de pildă, ritmul biblic al odihnei – refacerea inimii și cultivarea conștiinței chemării de a întemeia o familie. Iar asta înseamnă viziune și direcție.
– Cu alte cuvinte, în perspectiva Scripturii, familia nu e lăsată singură în luptă.
– Niciodată. Dumnezeu a pus în ea și la dispoziția ei, tot ce are nevoie ca să reziste, să crească și să rodească.
Tinerii în pragul întemeierii unei familii
– Ei bine, înainte de a încheia, aș fi curios ce le-am spune tinerilor care sunt în pragul întemeierii unei familii?
– Le-am spune câteva lucruri decisive: să înțeleagă că familia este chemare, nu experiment – în nici un caz o aventură – să nu se teamă să întemeieze o familie, dar să abordeze căsătoria cu maturitate, nu cu romantism naiv; să își cunoască rolurile și să le îmbrățișeze cu discernământ; să își asume legământul, nu doar ceremonia la finalul căreai, mulți au și uitat ce și-au promis…
– Vorba aia, „dansul și felicitările”, iar la urmă… darul și gata…
– Ai dreptate. Sunt atâtea exemple în jurul nostru care vorbesc despre abordarea mai mult decât superficială a căsătoriei. Și atunci, să te miri că tribunalele sunt suprasaturate cu procese de divorț?
– Și ce ar mai fi de zis, ca îndemnuri?
– Uite, ar mai fi câte ceva: să își stabilească ritmuri de rugăciune în cuplu, pe lângă timpul pe care și-l pun de o parte pentru a sta de vorbă, singuri, cu Domnul. Apoi, într-o lume în care gonește mereu, să își protejeze timpul ca și cuplu, să cultive cu grijă și să își păstreze comunicarea deschisă, sinceră, dar protejată de căldura dragostei și apărată de scutul iertării. Nu în ultimul rând, să găsească mereu timp pentru ca să aibă biserica – părtășia cu frații și surorile – aproape. Și, ca încheiere, să își dorească viață – trăită din plin și cu entuziasm -, nu doar confort și plăceri efemere.
– E un drum frumos, dar, să fim de acord, destul de greu.
– Da. Dar este singurul drum care asigură împlinirea ca om, ca soț, ca membru al unei comunități în care dragostea lui Iisus este țelul, dar și garanția supremă.
Pași mărunți – aplicabili imediat
– Și dacă ar fi să lăsăm cititorului niște pași concreți?
– Iată-i:
Stabiliți o seară pe săptămână pentru dialog real – fără telefoane, fără ecrane, dar cu inima deschisă.
Rugați-vă împreună 5 minute pe zi – scurt, simplu, constant.
Citiți un verset împreună în fiecare dimineață – puneți lumina înaintea zilei.
Faceți o listă cu lucrurile pentru care ar fi nevoie să vă iertați reciproc – și rupeți-o după ce le-ați spus și… ați și iertat.
Stabiliți un ritm de odihnă și de meditație în comun – fără epuizare, fără haos, cu empatie.
Căutați, la nevoie, un cuplu mentor în biserică – cineva matur, stabil, discret.
Protejați-vă intimitatea – timp, tandrețe, apropiere.
Discutați despre viitorul copiilor voștri – nu doar dacă, ci cum îi veți crește.
Decideți împreună ce nu veți lăsa să intre în casă – pornografie, violență, toxicitate, bârfă, kitsch-uri de tot soiul.
Țineți aproape de comunitatea credincioșilor – nu trăiți izolați, căutați, dar și cultivați comunitatea.
În loc de concluzie
Familia este prima comunitate, prima școală a iubirii, prima și cea mai importantă icoană a lui Dumnezeu în lume.
Din această pricină, este atacată, asediată chiar.
Dar tot de aceea este și protejată de Dumnezeu cu resurse puternice, clare și accesibile. Nimic mai important decât să te numeri printre cei care le folosesc cu responsabilitate și, la nevoie, adaugă prin mărturia personală, le multiplică și la întăresc.
Silviu RAȚIU
