- Despre firea căzută și omul mântuit
– Aud adesea de „firea căzută” și că e un lucru nespus de rău în om. Dar eu văd oameni „obișnuiți” în jurul meu în viața cărora nu disting doar lucruri urâte. Văd omenie, altruism, gesturi frumoase, nu de puține ori, spirit de sacrificio. Cum vine asta?
– Ai identificat încă una din contradicțiile pe care le poți descoperi fără efort, dacă ești atent la cei din jurul tău. Pentru că, o știm, omul este un microunivers în care coexistă, în proporții variabile, binele cu răul, frumosul cu urâtul. Iar cât privește aspectul identificat de tine, trebuie să știi că omul nu e doar căzut și gata. Nu uita că, așa căzut cum e, el tot de Dumnezeu rămâne creat. Doar că în el coexistă binele și răul. Iar când Scriptura spune „fire”, ea numește doar partea dezordonată, cea care se opune lui Dumnezeu. Să nu confundăm lucrurile: firea nu înseamnă, fără diferență, personalitatea omului, sensibilitatea, creativitatea lui, disponibilitatea de a cultiva, pe orizontală, relații pozitive cu semenii.
– Deci „firea” nu e tot omul?
– Nu. Aș zice că firea e doar stratul întunecat care acoperă icoana, uneori chiar o sufocă. Icoana e chipul lui Dumnezeu. Firea e funinginea.
- Despre mântuire și prezența Duhului
– Bun, dar după ce omul se împacă cu Dumnezeu, ce se întâmplă cu firea?
– Ei bine, ea rămâne, dar rolul ei se modifică radical – sau așa ar trebui să se întâmple. Firea nu mai ocupă locul central în inima omului mântuit, nu mai domnește. E ca un tiran detronat: poate că mai strigă, mai încearcă să „tragă sforile”, dar nu mai are autoritate. Pentru că în omul care-L primește pe Iisus în inima sa, locuiește și domnește, de acum, Duhul Sfânt.
– Hai să fiu un pic… naiv: și ce face Duhul Sfânt acolo?
– Îți răspund simplu și direct: face curățenie. Nu demolând casa, ci restaurând-o. Nu distrugând personalitatea, ci vindecând-o. Nu forțând, pe ton de comandă, ci convingând, cu răbdare și blândețe. Duhul Sfânt nu va înlocui omul, ci îl va transforma, îi va reînnoi mintea – ai auzit, sunt sigur, de metanoia – îl ridică din starea decăzută în care-l va fi ținut firea.
- Despre transformare
– Înțeleg, dar aș fi curios cum se vede asta, practic? Cum știu că Duhul chiar locuiește în mine?
– Nu doar prin senzații spectaculoase, în nici un caz. Să nu te aștepți la focuri de artificii, nici la mișcări grandioase cu fast și muzici celeste. Duhul Sfânt nu este ca un fel de maestru de ceremonii care să șocheze asistența. Lucrarea Lui este domoală, perseverentă, manifestându-se prin transformări liniștite – cu fiecare zi pe care o adaugi vieții tale noi, devii tot mai sensibil la păcat, reacționezi altfel la ispite decât înainte și – lucru foarte important – poți spune tot mai des „nu” acolo unde înainte nu puteai. Încet-încet, apar tot mai multe roade: dragostea, pacea, răbdarea, blândețea, în vreme ce „poftele firii” se schimbă, ba chiar dispar. O altă schimbare majoră, care, sunt sigur, te va surprinde, iertarea devine posibilă, iar pacea lăuntrică apare în mijlocul furtunilor.
– Da, am experimentat și eu aceste „simptome”… Și încă ceva – un lucru care, înainte era de neconceput: pocăința devine rapidă, nu mai este o rușine.
– Da, asta e semnătura Lui.
- Despre cum Îl văd oamenii pe Iisus în noi
– Și atunci…, dacă toate acestea indică prezența și lucrarea Duhului Sfânt în inima mea, cum ajung cei alături de care trăiesc să-L vadă pe Iisus în mine?
– Pot să te liniștesc. Nu e nevoie, în nici un caz, de perfecțiune. Nu prin poză și, în mod sigur, nu printr-o religiozitate excesivă, poleită în tot felul.
Duhul Sfânt te va ajuta să trăiești în mod normal, iar mărturia ta despre Iisus – prin cuvânt și prin faptă – se va vedea prin reacții transformate, smerenie autentică, iertare deplină și irevocabilă. Un om care este condus de Duhul Sfânt iradiază în jurul lui o pace inexplicabilă în situații grele, dragoste chiar și pentru oameni dificili, bunătate dezinteresată și o disponibilitate față de Dumnezeu pe care ceilalți o înțeleg cu greu. Viața de fiecare zi a unui om care – L „are” pe Duhul Sfânt este imaginea unei pocăințe sincere care îi asigură o direcție constantă spre Lumină.
– Pare să fie un model destul de greu de realizat.
– Nici vorbă. Reține un amănunt important: oamenii nu sunt atrași în mod special de perfecțiune, ei nu vor avea pretenția ca tu să te transformi într-o icoană. Importantă este transformarea pe care o văd producându-se în viața ta și faptul că pot lega această transformare de prezența Duhului Sfânt. Oamenii nu sunt impresionați de moralism, ci de roade, de rezultate palpabile, care vorbesc, mai convingător decât cuvintele. Cuvântul rostit este, și el, important, dar viața schimbată are, de cele mai multe ori, un impact mult mai puternic.
– Deci nu trebuie să intru într-un rol, să-l „joc” pe Iisus?
– Nu. Pentru că nu I te poți substitui! Trebuie doar să-I dai voie să se „vadă” prin tine. Tu ești fereastra, El e Lumina.
În loc de concluzie
Un om mântuit nu-L arată pe Iisus prin perfecțiunea sa – nici nu este posibil pentru că perfect este doar El – ci prin felul tot mai relevant și mai transparent în care viața lui vorbește despre Iisus. Nu prin efort, prin poză morală, ci prin cooperare cu Duhul, prin mărturie vie, trăită cotidian.
8 pași mărunți (simpli, concreți, aplicabili în fiecare zi)
- Oprește-te 30 de secunde dimineața. Spune: „Duhule Sfânt, condu Tu și azi reacțiile mele”. Nu e magie. E disponibilitate.
- Observă-ți reacțiile. Când te enervezi, când ești provocat, când ești obosit — întreabă-te: „Asta e firea sau Duhul?”
- Cere ajutor în timp real. Nu doar dimineața. În toiul evenimentelor, atunci când ești în situația de a „depune mărturia” despre Iisus: „Duhule, dă-mi blândețe acum, ajută-mă să mă înfrânez, deschide-mi un zâmbet, dă-mi un cuvânt potrivit.”
- Pocăiește-te repede. Să fim înțeleși, vei mai greși, dar nu lăsa murdăria să se adune. Recunoaște, cere iertare, mergi mai departe.
- Fă un gest de bunătate neanunțat. Din inimă. Un cuvânt de încurajare, un salut simplu, un telefon cu sens, o vizită, o încurajare. În toate acestea se vede Iisus.
- Evită justificările. Când greșești, nu explica, nu cosmetiza – nu uita, „cine se scuză, se… acuză!”. Spune simplu: „Îmi pare rău” și încearcă să repari cât mai repede greșeala.
- Hrănește-te din Scriptură. Nu doar pentru informație, ci pentru resurse necesare continuării procesului de transformare. Uneori sunt de ajuns doar câteva versete, dar acelea să fie adâncite, întoarse pe toate fețele și „rumegate” temeinic.
- Încheie ziua cu recunoștință și mulțumire. „Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut azi în mine.” Asta întărește lucrarea Duhului.
Silviu RAȚIU
