– De ceva vreme mă frământă versetul acela: „Cercetați toate lucrurile și păstrați numai ce este bun.” Simt că e mai mult acolo decât un simplu îndemn contextual: nu e vorba doar de a cerceta, legat de versetele ce-l preced, diversele aspecte spirituale la care se referă acolo apostolul Pavel – duhul prorociile.
Cred că, în spiritul plenar al Scripturii, acest verset este o chemare la trezirea unui instinct universal: curiozitatea. Doar că mă lovesc de atitudinea unora din jurul meu și chiar a unor lideri care par să se teamă de întrebări. Să fie greșit că vreau să înțeleg și că, pentru asta, vreau să cercetez?
– Nu, nu e greșit. E profund omenesc. Și e cât se poate de creștinesc. Curiozitatea ta nu e un defect, ci un dar. Dar hai să pornim de la verset. Ce vezi în el?
– Văd două verbe care se țin de mână: „cercetați” și „păstrați”. Primul deschide ușa. Al doilea alege ce intră. Ei bine, uneori am impresia că unii – destui lideri – vor să închidă ușa cu totul, de la început – adică nici să nu te gândești să cercetezi, ca să nu fie nevoiți să se confrunte cu alegerile pe care le-ai putea face.
– Ai intuit bine. „Cercetați” este mișcarea minții. „Păstrați” este maturitatea ei, cu un corolar despre care vom vorbi mai încolo: discernământul. Amândouă ar trebui să se facă în lumina Adevărului, nu în umbra fricii induse de dogma seacă, încremenită în ceea ce unii numesc tradiție.
– Dar de ce simt uneori că întrebările mele deranjează? De ce unii par să creadă că întrebarea e un semn de rebeliune?
– Pentru că nu toți sunt formați în școala lui Hristos. Unii – chiar lideri – sunt formați în școala fricii, a unui conformism călduț și foarte confortabil. Și frica are un reflex simplu: să reducă la tăcere.
– Dar eu nu vreau, neapărat, să contest atunci când pun întrebări sau, atunci când mă apuc să cercetez, să gust, să pipăi, să măsor. Pur și simplu vreau să înțeleg.
– Și asta e exact ce vrea și Dumnezeu. El nu te-a creat ca o marionetă, ca o marionetă. Dumnezeu ne-a creat „după chipul și asemănearea Lui…”, cu inteligență creativă, cu sete de a descoperi și de a înțelege, îndemnându-ne să pătrundem dincolo de „literă”, în sensul profund al lucrurilor. Curiozitatea este o formă de respirație a minții și, mai adânc, a sufletului. Când cineva o înăbușă, îți pune mâna pe gură.
– Dar expresia asta… „crede și nu cerceta”… e atât de răspândită. De unde vine?
– Pot să-ți spun clar că nu vine din cer. Vine din frica sau din comoditatea omului, nu din gura lui Dumnezeu. Biblia spune exact invers: „Cercetați”, „încercați”, „înțelegeți, „gustați”. Iisus nu s-a ferit să răspundă la întrebări, chiar când ele veneau din ranchiuna și dușmănia celor care-l urau. Pavel a încurajat întrebările. Ucenicii au crescut prin întrebări, prin efortul constant de a găsi răspunsuri și de a le transpune, apoi, în mărturia cu faptele vieții lor.
– Atunci, totuși, de ce se tem unii de ele?
– Simplu: confruntarea cu întrebările poate dezvălui fisuri. Și fisurile cer reparații. Iar reparațiile cer părăsirea zonei de confort a unei false superiorități „teologice” și adoptarea unei atitudini de smerenie. Ei bine, nu toți sunt dispuși să plătească prețul.
– În regulă, dar să nu fie riscant să cercetezi tot? Nu e periculos să fii „prea” curios?
– Este periculos doar dacă uiți a doua jumătate a versetului: „păstrați numai ce este bun”. Aici intervine o temă pe care apostolul Pavel o dezbate constant în epistolele sale și care constituie un element, aș zice, vital, al vieții cotidiniene a unui creștin matur – tema discernământului. Ține mine, curiozitatea fără discernământ te rătăcește în vreme ce discernământul fără curiozitate – dacă poate exista așa ceva – te usucă. Doar împreună, ele te maturizează, te întăresc și-ți orientează corect busola vieții spirituale.
– Deci, într-un cuvânt, nu trebuie să mă tem să pun – și să-mi pun – întrebări?
– Nu. Trebuie să te temi doar de răspunsurile care nu suportă întrebări și de acele răspunsuri „docte” care nu mai nasc noi întrebări. Să fim de acord, există un singur adevăr ultim și de necontestat – Adevărul Iisus Hristos.
– Și ce fac când un un semen de-al meu, un lider să zicem, se arată deranjat că întreb, că sunt curios? Cum reacționez când mi se spune că „nu e treaba mea…”? Când simt că întrebarea mea e privită ca o ofensă sau, pur și simplu, bagatelizată?
– Să ne lămurim: când cineva – un semen de-al tău, fie el și lider cu patalama – se arată deranjat, problema nu e la tine. Atunci întreabă-te tu: „Ce anume se teme el că vei descoperi?“ și mergi mai departe – nu te opri, găsește răspunsul prin propriile-ți resurse, dacă altfel nu se poate. Adevărul nu se teme de Lumină, nu se teme să fie confruntat. Doar minciuna se teme. Și manipularea.
– Eu doresc pur și simplu să cunosc, să știu, să am o perspectivă cât mai largă, mai cuprinzătoare, asupra lumii în care m-a așezat Dumnezeu. În nici un caz nu vreau să fiu un rebel care face ce face doar pentru a se afla în treabă.
– Și nici nu ești. Rebel este cel care contestă adevărul deși îl are în față. Întrebând, cercetând, gustând, tu îl cauți, încerci să afli. În spiritul Scripturii, căutarea adevărului este o formă de ascultare. Ascultă ce spune Scriptura: „Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi…” sau „Veniți și gustați, să vedeți ce bun este Domnul…”. Pot exista invitații mai puternice pentru a fii curios?
– Deci Dumnezeu mă vrea curios?
– Da. Dar nu curios oricum, ci curios motivat de nevoia de Lumină. Nu curios să experimentezi orice, cu atât mai puțin răul, ci curios să înțelegi binele. Nu curios să acumulezi informații de dragul de a fii „cool”, ci curios ca să dobândești înțelepciune și pricepere.
– Și dacă, în tot acest demers, întrebările mele ajung să deranjeze?
– Atunci gândește-te că, poate, întrebările tale sunt mai aproape de adevăr decât răspunsurile lor. Încrede-te în Cel care este pregătit să-ți dea răspunsuri la toate întrebările și continuă, ca să rămâi viu și relevant.
– Să nu crezi că aș fi naiv, dar te mai întreb o dată: pot să caut, să întreb, să cercetez… fără teamă?
– Nu doar că poți. Ai văzut ce spune Scriptura: ești chemat să o faci. Curiozitatea este semnul că mintea ta trăiește. Dar, nu uita de partea a doua a îndemnului: păstrează numai ce este bun! Iar aici intervine discernământul. Care se dezvoltă pe măsură ce, căutând, cercetând, acumulezi mai multă cunoaștere și pricepere. Și nu uita, discernământul este semnul că mintea se maturizează, căpătând, pas cu pas, acea aptitudine de a păstra numai ceea ce este bun în lumina Scripturii. Iar asta reprezintă, fără nici o îndoială, semnul că mintea ta se supune tot mai mult Adevărului care este Iisus Hristos.
– Atunci merg înainte. Cu mintea trează, cu inima deschisă, cu ochii spre Adevăr.
– E foarte bine. Așa se nasc ucenicii adevărați. Nu din tăcere, ci din Lumină.
În loc de concluzie
Curiozitatea nu este dușmanul credinței. Este respirația ei. Discernământul nu este frâna curiozității ci filtrul care permite doar luminii să treacă. Este direcția ei. Iar „păstrați ce este bun” nu este o limitare, ci un mod de eliberare: eliberează-te de tot ce nu te apropie de Hristos.
10 pași mărunți pentru o curiozitate care zidește
- Pune întrebări cu inimă curată. Nu întreba ca să provoci, ci ca să înțelegi. Întrebarea sinceră este rugăciune în formă de cuvinte. Când întrebi cu dor de adevăr, Dumnezeu îți deschide uși.
- Caută răspunsuri în lumina lui Hristos. Nu tot ce e interesant e și adevărat. Nu tot ce e spiritual e și sănătos. Filtrează totul prin caracterul lui Isus și prin Cuvânt. Dacă nu seamănă cu El, nu merită păstrat.
- Notează ce descoperi și ce te frământă. Curiozitatea devine înțelepciune când e așezată în cuvinte. Scrie întrebările, scrie răspunsurile, scrie luminile primite. Așa se formează o minte trează.
- Caută oameni care nu se tem de întrebări. Nu toți liderii sunt formați în lumina lui Hristos. Caută oameni care nu se simt amenințați de căutarea ta. Cei maturi nu sting curiozitatea – o hrănesc, o încurajează.
- Nu te lăsa intimidat de „tabuuri” nejustificate. Dacă un subiect este „interzis”, întreabă-te: De ce? Ce se teme cineva că vei descoperi? Adevărul nu are nevoie de umbre ca să supraviețuiască.
- Exersează discernământul în lucrurile mici. Începe cu gesturi simple: – Ce păstrez din ce aud azi? – Ce resping? – Ce mă zidește? Discernământul se formează ca un mușchi.
- Nu confunda liniștea cu adevărul. Uneori întrebările tulbură. Dar tulburarea nu e semn de rătăcire, ci de trezire. Adevărul nu vine mereu în șoaptă – uneori vine ca un cutremur.
- Cere înțelepciune în rugăciune. Curiozitatea fără rugăciune devine haotică. Rugăciunea fără curiozitate devine inertă. Împreună, ele nasc lumină.
- Fii gata să renunți la ce nu e bun. Adevărata curiozitate nu adună totul de-a valma. Ea selectează, știe să renunțe și păstrează doar ce trece prin focul lui Hristos.
- Protejează-ți libertatea minții. Dacă cineva încearcă să-ți închidă gura, să-ți stingă întrebările, să-ți limiteze căutarea, amintește-ți: Dumnezeu nu te-a creat pentru supunere oarbă, ci pentru adevăr luminat.
Silviu RAȚIU
