La Covăsînț
Slujba de Înviere s-a ţinut, în trecut, la ora 4.00 dimineaţa, dar de 20 de ani se ţine la miezul nopţii.
Obiceiul este şi azi ca, de Paşti, toată lumea să vină cu haine noi la biserică. După slujba religioasă în trecut copii şi tinerii ciocneau ouă în faţa bisericii. Cel care spărgea oul celuilalt, îl câştiga.
Referitor la ziua de Paşti, era interzis să dormi în această zi, fiindcă, dacă aveai grâu, te prindea vremea rea şi nu mai apucai să-l tai.
La Șicula
În noaptea de Înviere, credincioşii merg la biserică, de unde iau în mod simbolic, lumină şi asistă la ceremonia de înviere.
De la Paşti până la Ispas (Înălţarea Domnului), timp de 40 de zile, salutul creştinilor este „Hristos a înviat”, iar răspunsul este „Adevărat a înviat”.
În Şicula, în trecut, în ziua de Paşti se reîncepea în fiecare an „hora satului” sau „jocul satului”, care avea loc în fiecare duminică, până toamna târziu.
De fiecare dată la Paşti, tinerii încercau să fie cât mai eleganţi.
La Șepreuș
În ziua de Paști, dimineața, cum se fãcea ziuă, pruncii (pițărăii) mergeau la „pițurat”, după ouă. Ei intrau în casă spunând „Am venit a pițura!”, iar oamenii le dădeau ouă, colac și plăcinți.
Lunea după Paști se ieșea din biserică în procesiune la cruce. După masă era joc.
Miercuri după Paști se ieșea cu prapurii la țarină.
La Miniș
A doua zi de Paşti, exista obiceiul scosului crucii la câmp, în locul numit „La Livezi”.
Alaiul credincioşilor pleca de la biserică în frunte cu purtătorul „steguţului”, urmat de preot şi de cei care purtau prapurii. La câmp erau aşteptaţi de tinere fete care aveau pregătite pe o masă cununi împletite din grâu şi flori de câmp.
După săvârşirea slujbei de rugăciune pentru roadele câmpului, preotul sfinţea cununile cu busuiocul şi fiecare tânără agăţa cununa la prapurul prietenului sau a cunoscuţilor; mai erau oferite cununi reprezentanţilor autorităţilor cât şi altor săteni prezenţi.
Procesiunea continua mai apoi la cimitir, unde se făcea slujba pentru morţi, la troiţă, şi se sfinţeau mormintele. După aceea fiecare familie dădea ouă, cozonac şi băutură de pomana morţilor.
La Păuliș
Toți credincioșii așteptau cu nerăbdare sărbătoarea Paștelui pentru a participa la slujba „Învierii Domnului”, când, cu lumânări aprinse în mâini, înconjurau biserica.
În dimineața zilelor de Paști, în fața bisericilor, iar după masa în fața căminelor culturale, era o mulțime de tineri și vârstnici, care se întreceau în „ciocnitul” ouălor roșii.
În ziua de Paști, întreaga comunitate participa la Sfânta Liturghie. După masă, tinerii se întâlneau la căminul cultural, la „Hora satului”, prilej deosebit pentru unii de a „intra în joc”.
A doua zi de Paști exista obiceiul „ieșirii cu crucea la câmp” și la troița de la Canalul Matca. După săvârșirea slujbei de rugăciune pentru roadele câmpului, preotul sfințea cununile cu busuiocul și fiecare tânără agăța cununa la prapurul prietenului.
Procesiunea se continua la cimitir, unde se făcea slujba pentru morți și se sfințeau mormintele, iar familiile celor decedați dădeau de pomană băutură, cozonac și ouă.
La Secusigiu
În urmă cu o sută de ani, a doua zi de Paşti, feciorii mergeau pe la casele cu fete mari, să le ude. În trecut, feciorul întreba în versuri, dacă are voie să stropească:
„Mikor en kiskertész vóltam, az utfélen egy ibolyát elhervadni láttam, az ibolya el akart hervadni,Szabad a lányt lelocsolni”/Când am fost un mic grădinar am văzut pe marginea drumului o viorea care se ofilea, vioreaua voia să se ofilească, E voie să ud fata?
Plata pentru stropit era în trecut, obligatoriu, oul roşu.
Tot lunea, după Paşti, la maghiari era obiceiul legării de către feciori între ei sau de către fete între ele a unor frăţii cunoscute sub numele de komalás sau mátkálás.
La Șimand
În ziua de Paşti, toată lumea merge la biserică. Cei care au postit şi s-au spovedit primeau de la preot păştiţe. De acum şi până la Ispas oamenii se salută cu Cristos a înviat! Şi se răspunea cu Adevărat că a înviat!
Când se termina slujba, copiii şi feciorii ciocneau în trecut ouă, în faţa bisericii. Cel a cărui ou nu se spărgea îl câştiga pe celălalt.
A doua zi de Paşti, după masa se făcea joc.
În Micălaca
Noaptea Învierii și cea dintâi zi de Paști au și azi un pregnant caracter religios. La ora 12.00 noaptea, credincioșii merg la slujba de Înviere.
A doua zi de Paști, în Micălaca se ieșea în procesiune cu litia, la Crucea lui Pănădan. Odinioară în acestă zi se ținea și Paștele morților. Micălăcenii mergeau cu coșul cu colac și ouă sfințite la cimitir.
În perioada comunistă, fiindcă oamenii lucrau lunea, au început să iasă la cimitir prima duminică după Paști. Tot a doua zi de Paști, după masa, se ținea în trecut și jocul.
La Sânicolaul Mic
Aşteptată cu nerăbdare, Învierea Domnului se face la 12 noaptea, în prezenţa unui mare număr de credincioşi.
În noaptea Învierii nimeni nu doarme, cu mic, cu mare, tânăr sau bătrân, toţi cei în putere sunt prezenţi la slujba Invierii.
În ultimii ani, la sărbătoarea Învierii era adunată atâta lume, încât cu două ore mai devreme interiorul bisericii şi curtea deveniseră neîncăpătoare. Toaca se auzea din toate uliţele satului, de unde rânduri-rânduri de oameni se îndreptau spre biserică.
După o rânduială bine stabilită, din biserică se scoteau prapori, îndeosebi de culoare deschisă, o mulţime de clopoţei purtaţi de tineri vesteau şi ei apropiatul moment al Învierii Domnului.
A fost o tradiţie îndepărtată, când, la sărbătoarea Învierii, înainte de intrarea în biserică, se observa că tineri îmbrăcaţi în frumoase costume populare specifice locului făceau de strajă în faţa monumentului eroilor. Tinerii erau de obicei înarmaţi, iar la o anumită comandă dată în momentul potrivit se trăgeau cu armele câteva salve de foc.
Sărbătorile Paştilor erau mult aşteptate şi pentru că a doua zi îndeosebi fetele îşi etalau o adevărată găteală de îmbrăcăminte care de care mai frumoasă. De regulă, în a doua zi de Paşti la sala cultural începea mult aşteptata horă ţărănească.
În Gai
În noaptea Învierii, toaca se bătea jos, în curtea bisericii, de către un adult, concomitent, cu tragerea clopotelor, trosnetul teascurilor şi a cutiilor cu acetilenă.
În prima zi de Paşti, oamenii se salutau cu „Hristos a înviat“ și ciocneau ouă vopsite. În curtea bisericii, băieţii, făceau rămăşaguri, pe seama ouălor care nu se spărgeau, încercându-şi îndemânarea şi la lovitul ouălor cu banul, de la distanţa de 3-4 paşi.
În aceste întreceri, se mai strecurau ouă din lemn, sau de bibilică, mai mici, dar cu coaja mult mai rezistentă, spre hazul sau dezamăgirea participanţilor la joc.
surse:
Monografia comunei Covăsânț, Rodica Colta, Doru Sinaci, Natalia Tomi, Editura Mirador 2012
Șicula – monografie etnografică, Morariu M.Radu Ioan, Oradea, 2005
Monografia comunei Șepreuș, Rodica Colta, Doru Sinaci, Editura Mirador 2010
Căprioara. Monografie, Rodica Colta, Doru Sinaci, Ioan Traia, Editura Mirador 2011
Miniș – istorie și cultură, Virgil Valea, Editura Concordian, Arad 2011
Monografia comunei Păuliș, Petru Nicoară, Tatiana Tudur, Cornelia Foster, Editura Mirador 2010
Doru Sinaci, Rodica Colta, Monografie Secusigiu
Doru Sinaci, Rodica Colta, Dimitrie Otavă, Monografia Comunei Şimand
Micălaca. Monografie, Augustin Mureșan, Doru Sinaci, Rodica Colta, Felicia Oarcea, Editura Mirador 2010
Sânicolaul Mic, așezarea cu cinci cimitire, Vasile Motocea, Editura Mirador 2012
Monografiile orașului Arad – Gai, vol I, prof Horia Truță
