Ziarul electronic al arădenilor

Tag: la

Monografii: „Zilierul“ învățătorului Iosif Țiucra de la Bârsa

Monografii: „Zilierul“ învățătorului Iosif Țiucra de la Bârsa

Actualitati
Pus în circulaţie de urmaşii familiei Ţiucra, în forma sa prescurtată, abia în urmă cu un deceniu, „Diariul”, cum îi plăcea învăţătorului român din Bârsa să-l numească, reprezintă unul dintre cele mai vechi jurnale ale unui dascăl român de la sat, cunoscute în zona Aradului. Întins pe o durată de 29 de ani, în care însemnările zilnice trec cu uşurinţă de la probleme personale şi de la cronica de familie la „întâmplările” din sat şi la consemnarea unor date istorice, economice, şcolare şi culturale locale, jurnalul se transformă, pe durată lungă, într-o adevărată cronică locală, povestită, aşa cum a fost văzută şi trăită din interior, de una din intelighenţiile satului. Cu rădăcinile adânc înfipte în „tina” locului în care s-a născut, după cum ne dovedesc preocupările sale gospodăreşti, d
Monografii: Costumul popular la Miniş

Monografii: Costumul popular la Miniş

Actualitati
Costumul popular femeiesc Ţinuta de zi a femeii în sezonul cald era compusă din: cot de stambă pe cap, cămaşă cu toledo la decolteu, poale cu jură în cruciuliţă şi rochie. Peste rochie se purta cătrânţă de stambă, iar în picioare şlarfi din piele sau sandale. În sezonul rece, ţinuta de zi se completa cu un cot de diftin, cămeşă de flăner, zobon (vestă), sfetăr (pulover) şi rochie groasă de diftin sau barchet. În picioare se purtau bocanci din piele şi ghete din piele cu tureacul sus, cu ţinte şi copcii. Ţinuta de sărbătoare a femeii din primăvară şi până în toamnă era mult mai bogată şi mai diversă, după starea materială a fiecărei familii. Pe cap se purta cotul de mătase cu pană de pliş, cot din cârtiţă cu fir pe margine, cot de mătase cu fir auriu sau cotul peşcănesc. La gât se pur
Monografii: Obiceiuri și tradiții la Petriș

Monografii: Obiceiuri și tradiții la Petriș

Actualitati
Ca mai în toate satele românești și în satele de pe Valea Petrișului obiceiurile au ocupat un loc important în viața locuitorilor. Băbăruța Este un obicei prin care se invocă ploaia în anotimpurile secetoase, fiind atestat în toate ținuturile țãrii. În Moldova este cunoscut sub numele de „păpălugă”, „păpărugă”, „băbăludă”, „băbăruță”, în Transilvania și Banat „dodoloaie”, în Crișana „dodolițã”. Pe Valea Petrișului, în satul Corbești, termenul folosit este acela de „Băbăruță”. Se alege un fecior înfășurat peste cămașă cu ghirlande de frunze (iederă). Acesta va fi complet înfășurat în iederă și va primi numele de Băbăruță. Selecția are la bază criteriul purității, al nevinovăției, singura garanție deplină a eficienței ritualului. „Băbăruța“ este înconjurată de feciori și fete, toți purt
Monografii: Jocuri și sporturi la Nadăș

Monografii: Jocuri și sporturi la Nadăș

Actualitati
Fără îndoială, în viaţa tradiţională a satelor, munca fizică era destul de grea şi aproape cotidiană. În aceste condiţii, când tinerii se aflau angrenaţi de timpuriu în multiple activităţi, de la arat la cosit, la tăiat şi transport lemne, la sapă şi alte munci din gospodărie, nu era nevoie de sport sistematic. Condiţia fizică a copiilor, tinerilor şi adulţilor din satul tradiţional era asigurată de munca zilnică. Ceea ce nu însemna că unele jocuri sportive sau distractive lipseau cu desăvârşire. Tinerii simţeau, ca peste tot, nevoia de întrecere, de competiţie. Iată de ce, la fel ca în multe alte locuri, la Nadăş copiii şi feciorii se întreceau adesea în jocuri de trântă, cei mai mici învâţând de la cei mai mari. Aceste întreceri se produceau nu de puţine ori ad-hoc, la şcoală între e
Monografii: Jocul de duminică pe Valea Petrişului

Monografii: Jocul de duminică pe Valea Petrişului

Actualitati
Jocul era una din cele mai îndrăgite activităţi la care participa întreaga suflare a satului. În horă se prindeau toţi tinerii, iar oamenii mai în vârstă asistau de pe margini lăudând fiecare modul în care odrasla lui juca. În horă nu aveau voie să participe tinerii care aveau mai puţin de 14 ani. La Corbeşti, jocul începea duminică după-masa şi se desfăşura în intervalul orar 14.00-19.00. De fapt, în toate localităţile Văii Petriş acest interval orar era respectat de toată lumea. Feciorii ar mai fi stat, dar mamele îşi urmăreau cu străşnicie fetele şi la orele 19.00 plecau cu ele acasă. Pe valea Petrişului contează foarte mult „părerea satului” şi de aceea nicio mamă nu dorea să-i fie vorbită fata de rău şi să-i rămână nemăritată. Feciorii ar mai fi stat, dar dimineaţa devreme se trez
Monografii: Obiceiuri din viața comunității de la Nadăș

Monografii: Obiceiuri din viața comunității de la Nadăș

Actualitati
Pe lângă tradiţiile legate în principal de sărbătorile religioase de peste an, la Nadăş găsim şi obiceiuri care au legătură cu anumite situaţii sau evenimente din viaţa comunităţii sau a locuitorilor. Paparudele În trecut, în verile secetoase, se apela uneori la paparude. De regulă, femeile ţigănci din sat îşi puneau peste haine frunze de căptălan (brustur) şi porneau din casă-n casă, iar gazdele aruncau apă din fântână pe ele, în timp ce paparudele cântau: „Dădăloaie, loaie Doamne dă să ploaie Ploiţă curată De la Domnul dată Prin nori strecurată“. Gospodarii le răsplăteau cu alimente, pâine şi slănină. Culesul țarinii și plata cioșilor Un obicei interesant era legat de „culesul ţarinii” şi plata cioşilor (paznicilor) de câmp. Nădăşenii (care aveau pământ în ţarină) alegeau doi
Monografii. Meşteşugari şi comercianţi la Miniş

Monografii. Meşteşugari şi comercianţi la Miniş

Actualitati
Se poate spune că Minişul a avut o tradiţie în domeniul serviciilor, aşa cum reiese din documente, încă din secolul al XVIII-lea, când au fost menţionaţi primii meşteşugari şi comercianţi. Pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale cetăţenilor au existat mai multe magazine, toate amplasate în vadurile comerciale de pe şoseaua ce străbătea satul de la un capăt la altul. Mai răzbat şi astăzi, pe ici pe colo, numele vechilor firme: „La Schreiber”, „La Megyeşu”, „La Terezia”, „La Pintăriţa”, „La Fischer”. Alături de acestea a funcţionat ceva mai târziu cooperativa sătenilor „Minişana”, care avea şi regim de birt. Un alt birt funcţiona la Brad Todor, dar în general ele nu aveau trecere la Miniş, unde ţuica şi vinul se puteau procura la tot pasul. Cele două măcelării din sat, ale familiilor Ma
Monografii: Meşteşugurile tradiţionale la Şepreuş

Monografii: Meşteşugurile tradiţionale la Şepreuş

Actualitati
Meşteşugurile tradiţionale au cunoscut un avânt în localitate mai ales după 1820. În secolul al XIX-lea, în Sepreuş sunt menţionate rotăritul, dogăritul şi împletitul de nuiele. Dogăritul Dogăritul este menţionat de Fábián Gábor la Şepreuş în monografia sa din 1835. Autorul aminteşte despre comerţul cu “sarsamuri din lemn” lucrate în Şepreuş. Înflorirea acestui meşteşug trebuie pusă în legătură cu culturile de pruni şi cu tradiţia producerii rachiului de către toate satele din zonă. Dogarii produceau şi reparau căzi şi butoaie, de diferite mărimi, la care se adăuga confecţionarea de „măsuri” de cereale. Dogăritul ca meserie şi-a pierdut rentabilitatea odată cu apariţia produselor de fabrică (butoaie din plastic, baloane de sticlă, damigeane), care erau mult mai uşoare şi mai practice. U
Monografii: Medicina magică la Căprioara

Monografii: Medicina magică la Căprioara

Actualitati
Vindecare prin descântec Ca în toate satele româneşti şi în Căprioara au existat, în trecut, şi mai există şi azi, femei care ştiu să descânte la oameni şi la animale, de deochi. O asemenea descântătoare a fost, între cele două războaie, Veta lu' Adogatu. „Or fost descântătoare în sat. Descântau la vaci. Că tata când s-o dus odată, când o făcut casă, s-a dus după lemne cu vacile, da s-o dus sus în partea aia di deal, şi s-o dus prin sat cu carul şi s-a dus până într-on loc... şi vacile or fost frumoasă şi ujeru o fost frumos, şi dântr-un loc vacile n-or mai putut mere, atâta s-o umflat ujeru la iele dă n-or mai putut mere, o trăbuit să–ntoarcă caru napoi şi le-o băgat în grajd, da n-or făcut nimica numa nici n-or putut apropia picioarele di olaltă cât s-o umflat ujeru la vaci. Şi atunci
24 februarie – Ziua iubirii la români. Superstiții și tradiții legate de Dragobete

24 februarie – Ziua iubirii la români. Superstiții și tradiții legate de Dragobete

Life
În fiecare an, în data de 24 februarie, românii sărbătoresc ziua iubirii, Dragobetele. Lucrurile nu au fost mereu așa, iar pe vremea când Dragobete era numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, era un zeu tânăr al dacilor, sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în fiecare an. Data varia de la o zonă la alta, între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie. Dragobete era considerat patronul dragostei şi al bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti. În unele tradiţii este considerat Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al Baba Dochia şi cumnat al eroului vegetaţional Lăzărică. Dragobtele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele cap de primăvară era divinitatea