Ţesutul în război este cel mai vechi şi mai răspândit meşteşug în Şicula. Se mai întâlneşte şi azi, în mai puţine case, practicat mai ales de femeile în vârstă.
Acest meşteşug este prin excelenţă feminin. Firul de cânepă, principalul material de lucru, pentru a putea deveni „pânză”, trecea prin mai ulte faze: răşchiatul, înălbitul, depănatul, vopsitul firelor, urzitul firelor, învetitul, îneveditul, umplutul ţevilor.
Astfel, răşchiatul consta în trecerea firului tors de pe fus pe răşchitar, pentru obţinerea „jirebiei”.
Înălbitul firelor de tors consta într-o serie de fierberi şi opăriri succesive, cu apă şi cenuşă. Urmează apoi depănatul firelor, fază în care jirebiile erau puse pe vârtelniţă sau într-un depănător şi făcute ghem.
Vopsitul fibrelor era executat în scopul obţinerii unor fibre de anumite culori, cu ajutorul coloranţilor naturali.
Următoarea fază era urzitul firelor, adică întinderea fibrelor pe cuiele urzoiului. Astfel, se stabilea atât lungimea cât şi lăţimea pânzei.
Învelitul era operaţiunea prin care firele de urzeală se înfăşurau pe sulul din spate al războiului. În timpul înfăşurării se introduc nuiele de alun sau scândurele ce aveau menirea de a ţine întinse aceste fire şi a nu le lăsa să se încurce sau să se înoade.
Penultima etapă era neveditul, în care firele erau trecute practic prin iţe şi spată, ca în final, să fie legate de sulul pe care se va înfăşura pânza.
În funcţie de modelul dorit şi de calitatea pânzei, erau două tipuri de nevedit: prin iţe şi prin spată.
Acest proces al firelor de cânepă se încheie cu umplutul ţevilor, când firele erau înfăşurate cu ajutorul socalei pe ţevi.
Ţesutul era lucrul propriu-zis la război şi începea abia după ce toate fazele prezentate mai sus s-au încheiat.
Modelele ţesute la război puteau fi simple, şi practic aceasta se numea pânză ţesută, dar şi mai complicate, când necesita numărarea firelor „alesătură”.
La Şicula, modelele de alesături erau în vrâste, în degete şi cu suveica. Pânza, după ce a fost ţesută, indiferent de tehnică şi alesătură, trecea şi ea prin mai multe faze.
Una dintre aceste faze era înălbitul, când pânzei i se făcea acelaşi tratament ca şi firelor. Croitul pânzei consta în tăierea „valurilor de pânză”, în funcţie de necesităţi.
Ultima fază, a acestui proces lung de obţinere a ţesăturilor, ca produs finit, era cusutul pânzei.
Din pânză se făceau costumul popular, fie „măsăriţe” (faţă de masă), fie ponevi, în funcţie de dorinţa ţesătoarei.
Pânza era ornamentată cu motive geometrice (cercuri, linii), motive simbolice (crucea, prescura), sau motive skeumorfe (perina).
sursa: Şicula – Monografie Etnografică, Morariu M. Radu Ioan, Oradea 2005