Majorarea taxelor şi impozitelor locale din Arad, cu până la 80%, a dus la o creştere nesemnificativă a numărului de restanţieri, care a ajuns la 27.941, cu aproximativ 1.000 mai mulţi faţă de anul trecut la termenul de achitare, psihologii afirmând că datoriile rămân prima grijă a românilor şi în perioadele dificile economic.
Potrivit datelor transmise, marţi, de Primăria Arad, la solicitarea Agerpres, la 30 septembrie erau înregistraţi 27.941 de restanţieri persoane fizice, faţă de 26.929 la final de septembrie 2025. Sumele restante ale acestora depăşesc 80 de milioane de lei, cu circa cinci milioane în plus faţă de anul trecut.
„Deşi taxele şi impozitele au fost majorate prin măsuri adoptate la nivel guvernamental, până în prezent nu se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de arădeni care au restanţe la plata obligaţiilor fiscale locale. Acest lucru demonstrează responsabilitatea contribuabililor şi capacitatea acestora de a-şi respecta obligaţiile, în pofida unui context economic mai dificil”, a transmis Primăria.
Psihologul clinician Ramona Pantea spune că, pentru români, plata facturilor şi a taxelor la stat rămâne o prioritate şi în perioadele dificile din punct de vedere economic. Facturile sunt plătite la timp mai mult de teama penalităţilor.
„Din perspectiva psihologiei cognitiv-comportamentale, achitarea obligaţiilor fiscale, chiar şi în condiţii de dificultate economică, poate fi explicată prin anticiparea consecinţelor negative ale neplăţii şi prin nevoia de reducere a anxietăţii şi incertitudinii, oamenii alegând uneori să suporte privaţiuni materiale şi suferinţă psihologică în prezent pentru a evita penalităţi, datorii suplimentare şi o suferinţă anticipată ca fiind mai mare în viitor, fără ca acest comportament să reflecte neapărat stabilitate financiară. Achitarea unei datorii nu înseamnă întotdeauna bunăstare financiară, ci poate reprezenta alegerea unei suferinţe prezente pentru evitarea unei suferinţe viitoare, anticipată ca fiind mai mare”, a declarat, pentru Agerpres, Ramona Pantea, psihoterapeut cognitiv-comportamental.
Ea recomandă ca „fiecare persoană să îşi evalueze realist resursele financiare, să îşi prioritizeze obligaţiile fără a neglija nevoile fundamentale şi să nu transforme responsabilitatea plăţii datoriilor într-o sursă de suferinţă psihologică, deoarece siguranţa financiară nu ar trebui obţinută cu preţul compromiterii sănătăţii fizice şi emoţionale”.
Taxele şi impozitele locale din municipiul Arad au fost majorate cu până la 80%, din acest an. De exemplu, pentru un apartament cu două camere de 60 de metri pătraţi, situat în Zona A a oraşului Arad, pentru care în 2025 s-a achitat un impozit de 322 de lei, anul acesta se plăteşte 578 de lei. Pentru un apartament cu aceeaşi dimensiune, dar în Zona D, se achită 506 lei, faţă de 282 de lei în 2025.
Majorarea taxelor a condus la creşterea veniturilor la buget. Astfel, în primele nouă luni ale anului au fost încasaţi aproximativ 111 milioane de lei de la persoanele fizice, faţă de 77,6 milioane de lei anul trecut. În cazul persoanelor juridice, s-au încasat 151 de milioane de lei, faţă de 135 de milioane, iar numărul restanţierilor a scăzut cu aproximativ 400, de la 2.618 entităţi restante la 2.229.
sursa: Agerpres
