Ziarul electronic al arădenilor

Ceremonii organizate la Arad cu prilejul Zilei Naționale a României

Ziua Națională a României, 1 Decembrie, va fi marcată în municipiul Arad printr-o serie de ceremonii militare și religioase ce se vor desfășura în locuri de mare însemnătate pentru istoricul evenimentelor petrecute acum 101 ani, urmând să fie evocate marile personalități arădene care au avut o contribuție extraordinară în realizarea marelui ideal național al unirii tuturor provinciilor românești.

Astfel, în organizarea Instituției Prefectului – Județul Arad și a Garnizoanei Arad împreună cu Batalionul 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu”, cu sprijinul Arhiepiscopiei Aradului și structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne,  duminică, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, va avea loc o ceremonie militar-religioasă la Crucea Martirilor din Parcul Mihai Eminescu.

Se va prezenta Onorul persoanei oficiale, se va intona imnul național, iar după oficierea unui ceremonial religios în memoria eroilor care s-au sacrificat pentru idealul unirii, vor fi depuse coroane de flori la monument.

De la ora 9.00 se va desfășura o ceremonie militară în fața Palatului Administrativ care va cuprinde prezentarea Onorului, intonarea imnului național, citirea mesajului Primului Ministru al României cu ocazia Zilei Naționale a României, iar în final defilarea efectivelor și a tehnicii de luptă și intervenție aparținând Sistemului Național de Apărare și Ordine Publică.

Începând cu ora 10.30, corifeii arădeni ai Marii Uniri vor fi comemorați în cadrul unei ceremonii ce se va desfășura în cimitirul Eternitatea. La finalul ceremoniei, după serviciul religios, se vor depune coroane de flori la monumentele celor trei corifei care-și dorm somnul de veci în cimitirul Eternitatea: Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și dr. Ioan Suciu.

Ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Naționale a României se vor încheia la ora 18.00, tot în fața Palatului Administrativ,  prin retragerea cu torțe a militarilor Batalionului 191 de Infanterie „Colonel Radu Golescu” spre Cetatea Aradului pe traseul Bulevardul Revoluției – Piața Avram Iancu – Podul Decebal.

„Instituția Prefectului împreună cu instituțiile partenere asigură și în acest an organizarea ceremoniilor omagiale cu prilejul Zilei Naționale a României, 1 Decembrie, în semn de apreciere a marelui act istoric al unirii tuturor românilor într-o singură țară, dar și al contribuției celor trei corifei arădeni ai unirii în realizarea dezideratului unificator al poporului român. Ne îndeplinim astfel datoria de a evoca marile personalități istorice, faptele lor, precum și sacrificiile săvârșite de eroii care au pierit în luptele pentru îndeplinirea idealului unirii tuturor românilor.

Îi invit pe toți arădenii să participe de Ziua Națională a României la aceste ceremonii solemne, care ne aduc aminte de marii noștri înaintași dar și de evenimentele petrecute acum 101 ani chiar aici, la Arad. La mulți ani tuturor românilor, la mulți ani arădeni!”, a declarat prefectul județului Arad, Florentina Horgea.

(actualitati-arad.ro vă oferă integral comunicatul transmis de Instituția Prefectului – Județul Arad. actualitati-arad.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.