În afară de hora ţărănească, care se ţinea de obicei duminica după masă, în Sânicolaul Mic se mai organizau o mulţime de baluri, de regulă, în serile de sâmbătă.
Printre acestea erau Balul căsătoriţilor, Balul vânătorilor şi pescarilor, Balul strugurilor, Balul pompierilor, Balul Mărţişorului, Balul Kirchweih (Kirvai, la germani), Balul mascat, Balul tineretului, Balul recruţilor, Balul Farşingului (lăsarea postului la catolici).
Balul recruţilor
Balul recruţilor era organizat de mai mulţi tineri din acelaşi contingent, care, prin tradiţie, nu se despărţeau, rămâneau prieteni, şi îndeosebi de fete, fără ca înainte de plecarea în armată să facă o petrecere cu invitaţi.
Mulţi băieţi şi fete abia aşteptau acest moment, pentru că se considera că cei care urmau să plece la cătănie intră în rândul bărbaţilor adevăraţi.
În preajma acestui eveniment, a cărui veste se răspândea în tot satul, era şi un sentiment de mândrie pentru că un număr de tineri pleacă în slujba patriei, dar erau şi sentimente de întristare pentru părinţi, mai ales în preajma şi în timpul celor două războaie mondiale. (…)
Balul vânătorilor şi pescarilor
O frumoasă petrecere care se ţinea în fiecare an era balul vânătorilor şi pescarilor. Se ştia că multă vreme sufletul organizării acestor baluri era un iscusit vânător, Finster Ferdianand, căruia prietenii şi cunoscuţii îi spuneau Nandi. Pe strada Frumoasă erau multe prăvălii, erau măcelării, căfane, ba chiar şi două cinematografe.
Casa lui Nandi era aproape de dolmă (la margine), era pe colţ, şi avea prăvălie cu de toate. Balul vânătorilor se organiza la căfana lui Nandi de pe aceeaşi stradă, care avea o sală spaţioasă, unde funcţiona şi cinematograful. Balul vânătorilor era mult frecventat şi de vânătorii din zonă, prieteni ai lui Nandi.
Organizarea acestui bal era obişnuită, numai că aproape de regulă invitaţilor li se serveau preparate din carne de vânat, iar atmosfera era deosebită prin faptul că aproape toţi participanţii veneau la petrecere cu o bogată tolbă de glume şi bancuri, unele întâmplări adevărate, petrecute la partidele de vânătoare la care participau frecvent împreună. Nu lipseau nici mascatele minciuni şi lăudăroşenii privind izbânzile şi succesele la vânătoare, aşa cum se lăudau.
Vioara întâia la toate acestea era Nandi, care devenise un personaj legendar nu numai datorită iscusinţei lui ca vânător, dar era şi un om simpatic, foarte vesel şi mereu pus pe glume. Despre acest vânător se dusese vestea şi în satele din jurul Sânicolaului. Aproape zilnic putea fi văzut în uniforma de vânător, având mereu în preajmă un superb câine de vânătoare, Linda, care era nedespărţit de stăpânul său. (…)
Balul sportivilor
Balul balurilor era socotit, mai ales de către tineri, balul sportivilor. Acest bal al tinereţii era de regulă precedat de o întrecere, un meci pe teren propriu, unde se lupta ca meciul să fie câştigat de sportivii locali din echipa „Banatul” sau „Recolta”, aşa erau denumite multă vreme echipele de fotbal din Sânicolaul-Mic. Petrecerile care se organizau în urma întrecerilor sportive erau subvenţionate de mulţi cetăţeni particulari care iubeau sportul, printre care familia Schmidt, familia Celedeş şi alte familii cu stare din comună.
Balul sportivilor era frecventat an de an de toţi iubitorii sportului. De remarcat că în echipele de fotbal jucau un număr însemnat de sportivi din rândul populaţiei germane. (…)
Balul strugurilor
O petrecere de o îndelungată tradiţie a fost cea care se organiza an de an pe la sfârşitul lunii octombrie şi care era balul strugurilor. După ce majoritatea lucrărilor în câmp şi prin gospodării se apropiau de sfârşit, la casa culturală din comună, apoi la căminul cultural, se organiza, cu mare fast, balul strugurilor. Pregătirea minuţioasă a acestuia se făcea cu multă vreme înainte.
Gospodarii ştiau că cei mai frumoşi ciorchini de struguri care se obţineau fie în viile de la hotar, fie în gospodărie, se păstrau cu multă grijă pentru acest bal, care avea multiple semnificaţii. În primul rând, se etalau prin concurs cele mai frumoase exemplare de ciorchini care, spre mândria şi lauda gospodarilor, erau apreciaţi aşa cum se cuvine şi uneori premiaţi după posibilităţi.
O altă semnificaţie era că îndeosebi la acest bal se adunau sume apreciabile de bani atât de necesare pentru buna gospodărire a activităţii culturale, pentru deplasările care se făceau cu echipele culturale în diferitele localităţi, şi în alte scopuri.
La balul strugurilor era formată, prin tradiţie, din rândul celor mai buni gospodari, oameni înstăriţi ai satului, o comisie de judecată şi amendare a celor ce îndrăzneau să fure din strugurii care erau expuşi ca la o adevărată epoziţie.
A fost o vreme când oamenii bogaţi ai comunei se întreceau pentru a plăti sume importante de bani în urma furturilor care se făceau, uneori puse la cale chiar de ei, în felul acesta se mândreau că i-au ajutat pe organizatori la adunarea unor sume importante de bani. Distracţia era a întregii asistenţe, care aprecia gestul de bună-voinţă pentru scopuri culturale.
Sursa: Sânicolaul Mic – aşezarea cu 5 cimitire, Vasile Motocea, Editura Mirador, 2012
