Ziarul electronic al arădenilor

Municipiul Arad rămâne în „scenariul roșu“ până la începutul anului viitor

Restricțiile aferente „scenariului roșu“ vor rămâne valabile în municipiul Arad cel puțin până la data de 1 ianuarie 2021, în condițiile în care incidența cazurilor a coborât, duminică, sub 3 la 1.000 de locuitori.

Conform datelor prezentate, duminică, de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, incidența la 1.000 de locuitori a fost de 2,96 în municipiul Arad.

Reprezentanții Prefecturii au informat că municipiul Arad va rămâne în scenariul roșu cel puțin până la data de 1 ianuarie 2021, deoarece perioada de restricţii aferente acestui scenariu (incidenţă peste 3) expiră în prima zi a anului viitor (a fost instituită pentru 14 zile în şedinţa CSJU din 18 decembrie).

„În funcţie de incidenţa ce va fi înregistrată la 1 ianuarie se va trece în altă categorie (de a doua zi, din 2.01.2021) sau vor fi continuate restricţiile din prezent, dacă incidenţa va creşte din nou peste 3. Baza legală: HG 1065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19“, se arată într-o informare a Prefecturii Județului Arad.

Municipiul Arad a intrat prima dată în scenariul roşu în data de 23 octombrie, când a fost depăşit pragul de 3 cazuri COVID-19 la 1.000 locuitori (3,08 la 1.000 de locuitori).

Municipiul Arad, în scenariul roşu. VEZI ce a hotărât Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.