Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Şcoala de Viticultură din Miniş

arad-300x17011Viaţa economico-socială a comunei promontoriale Miniş, bazată în mod tradiţional pe viticultură, a cunoscut o schimbare substanţială o dată cu înfiinţarea, în anul 1881, a Şcolii de Vinţăleri.

Iniţiativa a aparţinut sătenilor speriaţi de perspectiva extinderii filoxerei în întreaga podgorie, cu efectele ei catastrofale; se mai avea în vedere ca pe lângă funcţia de combatere a filoxerei şcoala să formeze specialişti (vinţăleri) în viticultură, în prepararea vinurilor, tot mai prezente pe pieţele naţională şi internaţională.

În Miniş exista încă din anul 1835 o vie model pe lângă pivniţa castelului, unde localnicii, dar şi alţi viticultori din podgorie, şi-au însuşit cunoştinţe utile de vinificaţie. Această oportunitate a stat la originea demersurilor făcute în presa arădeană de către viticultori, între anii 1870 – 1874, pentru înfiinţarea şcolii.

Reacţia forurilor administrative nu a fost cea mai promptă, trebuind să treacă zece ani până la primirea aprobării de înfiinţare a instituţiei. Un aport decisiv la această rezoluţie a fost adus de către intervenţiile succesive către autorităţi ale marilor proprietari de vii şi comercianţi de vinuri grupaţi în Asociaţia Economică din Arad; ei urmăreau la rândul lor mărirea profiturilor prin practicarea unei viticulturi cu oameni şcoliţi: vinţălerii.

Ca urmare a presiunilor constante ale sătenilor şi ale marilor proprietari de vii, statul a renunţat în anul 1880 la ideea vânzării castelului şi a viei de la Miniş. El le-a cedat Ministerului Agriculturii cu destinaţie specială pentru deschiderea de urgenţă a Şcolii Viticole.

La 1 octombrie 1881 au început în mod oficial cursurile cu 24 de elevi recrutaţi din rândurile sătenilor şi dintre fiii podgorenilor din zonă.

Pentru a atrage elevii spre şcoală au fost acordate burse de către comunele promontoriale ale podgoriei, Asociaţia Economică din Arad, de către corporaţii, cât şi de către marii proprietari. În acest context, încă din primul an, 14 elevi erau bursieri, ei beneficiind de masă şi cazare gratuită.

În statutul de funcţionare se preciza încă din primele paragrafe că procesul instructiv-educativ avea un pronunţat caracter practic, cu profilare pe viticultură dar se arăta că elevii îşi vor însuşi şi noţiuni practice de pomicultură, grădinărit şi apicultură. Limba de predare era maghiara, dat fiind faptul că era o şcoală de stat iar durata cursurilor era de trei ani.

În primii doi ani, elevii primeau instruire teoretică şi practică, iar în ultimul an instruirea se făcea Localul vechii Şcoli Viticole din Miniş exclusiv practic, pe lotul didactic al şcolii. Anul şcolar debuta la 1 octombrie şi se încheia festiv la 31 iulie cu un examen ce dura trei zile; examenul se susţinea în faţa comisiei de examinare şi a comitetului de supraveghere.

Vârsta minimă de admitere a elevilor la şcoală a fost iniţial de 16 ani, ei trebuind să aibă o constituţie fizică robustă pentru a putea face faţă programei şcolare ce punea accent deosebit pe instruirea practică.

Ca pregătire teoretică anterioară se cerea ca elevii să fie absolvenţi a cel puţin patru clase primare. În afara elevilor de la cursurile de zi se şcolarizau „elevii extraordinari” care-şi asigurau pe cont propriu hrana şi cazarea. Exista şi o a treia categorie de elevi, „elevii musafiri”, indivizi majori care îşi asigurau la rândul lor întreţinerea pentru a se putea califica în viticultură, ei neavând obligaţia de a frecventa regulat cursurile.

În privinţa procesului instructiv teoretic, programa şcolară prevedea în esenţă două categorii de obiecte: cultura generală şi specialitatea. La cultura generală o pondere însemnată în pregătirea viitorilor vinţăleri o avea Matematica, Ştiinţele Naturii, Chimia şi Contabilitatea. Dintre disciplinele de specialitate eşalonate pe parcursul a doi ani se evidenţiau: Cunoştinţe despre plante, Pedologia, Metode de înmulţire a viei şi pomilor fructiferi, Soiuri de vii şi pomi, Metode de tratament a bolilor viei şi pomilor, etc..

Cunoştinţele teoretice acumulate în primii doi ani erau puse în practică în ultimul an, când viitorii absolvenţi efectuau lucrările practice pe lotul model, sub supravegherea cadrelor de specialitate. Fiecare lucrare practică care se efectua era precedată de o prelegere teoretică a profesorului, care demonstra mai apoi şi practic modul de executare al lucrării.

La sfârşitul celor trei ani de studiu absolvenţii primeau un certificat ce le asigura statutul socio-profesional de specialist în viticultură şi vinificaţie în principal, iar în secundar în pomicultură şi grădinărit. Timp de zece ani, între 1881- 1891 au absolvit şcoala 61 de elevi la cursurile de zi şi un număr neprecizat de elevi extraordinari şi elevi musafiri.

După 1891, şcoala a fost reorganizată atât în privinţa duratei cursurilor, de la trei ani l la un an, cât şi a programei şcolare axată pe viticultură şi vinificaţie. Concomitent cu demararea cursului pe durata de un an s-a luat iniţiativa organizării cursurilor de iarnă cu durata de 2-3 săptămâni, în limba română, cu participarea localnicilor şi a altor podgoreni din comunele promontoriale de la poalele Munţilor Zărandului.

Şcoala de Viticultură şi Vinificaţie din Miniş a contribuit prin absolvenţii ei la refacerea viticulturii din zonă în epoca postfiloxerică. Lotul didactic a produs material săditor rezistent la boală şi s-au experimentat metode noi de creştere a producţiei viticole ce s-au extins în podgorie şi în regiunile viticole limitrofe.

Pentru combaterea filoxerei s-au deschis primele cursuri pentru altoit la sediul şcolii, în 1884 pentru elevi iar din 1888 primul curs practic de altoit pentru viticultorii locali. În acelaşi scop au fost testate metodele de tratare a solului cu sulfură de carbon şi altoitul în verde.

Împreună cu specialişti veniţi din Franţa, în anul 1892, elevii au altoit în uscat 793.000 de butaşi cu soiuri locale şi străine după metoda Richter.

Metoda dădea rezultate, ea fiind singura care putea duce la refacerea potenţialului viticol, fapt pentru care s-a propus extinderea ei în toate comunele podgoriei.

Soluţiile practice oferite de către şcoală au contribuit din plin la ridicarea prestigiului instituţiei care a pregătit, până în 1911, 538 de absolvenţi pentru toată zona de vest a Transilvaniei. Asistenţa tehnică acordată de profesorii din Miniş a depăşit incinta şcolii, ei făcând demonstraţii de altoire în verde, tăieri, cercuitul coardelor sau chiar stropiri în viile podgorenilor . Directorul Şcolii Viticole Victor Koszinski era în anul 1900 preşedintele Secţiei de viticultură şi vinificaţie din cadrul Asociaţiei Economice din Arad.

Strugurii conservaţi pentru iarnă la şcoala din Miniş erau trimişi direct la Palatul Imperial de la Viena sau la Palatul Gődőlő din Budapesta; soiurile preferate erau Chasselas, Ţâţa Caprii şi Bacator Roz.

Vinurile de Miniş, îndeosebi cele roşii, şi-au făcut loc pe piaţa europeană ca urmare a medaliilor şi diplomelor obţinute la expoziţiile de la Bruxelles (1888), Seghedin (1889), Paris(1900) şi Munchen (1907). (…)

sursa: „Miniș – Istorie și cultură“ – Virgil Valea, Editura Concordia, Arad 2011

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.