Costumul popular femeiesc
Ţinuta de zi a femeii în sezonul cald era compusă din: cot de stambă pe cap, cămaşă cu toledo la decolteu, poale cu jură în cruciuliţă şi rochie.
Peste rochie se purta cătrânţă de stambă, iar în picioare şlarfi din piele sau sandale. În sezonul rece, ţinuta de zi se completa cu un cot de diftin, cămeşă de flăner, zobon (vestă), sfetăr (pulover) şi rochie groasă de diftin sau barchet.
În picioare se purtau bocanci din piele şi ghete din piele cu tureacul sus, cu ţinte şi copcii.
Ţinuta de sărbătoare a femeii din primăvară şi până în toamnă era mult mai bogată şi mai diversă, după starea materială a fiecărei familii.
Pe cap se purta cotul de mătase cu pană de pliş, cot din cârtiţă cu fir pe margine, cot de mătase cu fir auriu sau cotul peşcănesc.
La gât se purta salba de galbeni sau de taleri şi mărgele.
În partea superioară a corpului se îmbrăca o cămeşe de Toledo sau bluză din pânză de casă ţesută cu broderie sau cipcă, peste care se lua zobonul cu fir auriu şi cu copcii din argint.
La mijloc femeia se încingea cu latul cu islogi, cu fir cu opt măsuţe, cu latul guverit sau cu o cătrânţă.
În partea de jos a corpului se foloseau poalele din bumbac alb ţesute în casă, peste care erau luate după caz, rochie de mătase, rochie cu holuri sau rochie guverită.
Pe picioare se purtau ciorapi albi până la genunchi, legaţi cu ştroplande (jartiere) iar ca încălţăminte se foloseau sandalele cu baretă sau şlarfii din catifea cu volănaşe.
Ţinuta de sărbătoare din timpul rece se compunea din: cot de pliş gros pe cap, cot de bircă cu ciucuri după gât şi legat la mijloc, cămaşă din flăner, duşancă din mătase sau sfeter. Femeile care proveneau din familiile cu stare materialămai bună, purtau pe timpul iernii bundă de astrakhan.
Costumul popular bărbătesc
Ţinuta de lucru a bărbaţilor se compunea pe timpul sezonului cald din următoarele piese: pălăria din paie, cămaşa cu pumnari, izmene din pânză de casă strânse cu brăcinar din cânepă iar în picioare şlarfi sau opinci din piele.
În timpul iernii, bărbaţii purtau căciulă de miel, cămaşă cu pumnari, pieptar din blană de miel, brodat manual cu mici flori multicolore, cioareci şi o şubă de port.
Ca încălţăminte foloseau bocanci, opinci şi cizme din piele ce erau cumpărate de la meşteri pantofari, de la magazine sau din târguri.
În zilele de duminică şi de sărbători, bărbaţii îmbrăcau o ţinută de gală compusă din: pălăria din fetru sau paie împodobită cu muşcată, cămeşă cu pumnari din pânză cu cinari, laibăr cu fir aurit sau simplu din mătase, izmene cu cinari sau din pânză subţire cu sălbănaşi şi dantelă.
În picioare se încălţau atât vara cât şi iarna cu cizme din lac sau din piele. Pe perioada sezonului rece, ţinuta de sărbătoare bărbătească se completa cu căciula de astrahan, cămeşa de bumbac, sfeter şi cioareci.
Familiile Petca Vasile şi Ardelean Matei din Miniş au deprins meşteşugul confecţionării şubelor şi a cioarecilor din lână îndesată la piuă.
Şubele minişenilor se distingeau de cele din satele vecine prin culoarea habei (bentiţei) din care se făceau modelele pe material, care era o combinaţie de albastru şi negru.
Până la începutul anilor ’40, atât femeile, cât şi bărbaţii, n-au folosit lenjerie intimă. Din acea perioadă se constată abandonarea treptată a portului popular şi la Miniş, luând naştere astfel costumele hibride cu elemente din îmbrăcămintea de fabrică.
sursa: Virigil Valea, Miniş – Istorie şi cultură, Editura Concordia, 2011
