Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

Monografii: Salutul la Miniş

monografiiLumea satului reprezintă ceva cu totul deosebit, un mediu autarhic, dar prietenos, în care oamenii se cunosc şi se respectă între ei.

Cel mai elocvent mijloc de exprimare a respectului îl reprezintă salutul, care are forme şi nuanţe diferite în funcţie de momentul zilei, de cei care se adresează şi cei cărora li se adresează, de raporturile dintre generaţii şi, în special, în strânsă legătură cu calendarul şi sărbătorile religioase.

Pe lângă elementele şi formele de salut unanim cunoscute şi folosite există şi particularităţi de la o regiune la alta şi chiar de la o localitate la alta.

Localitatea Miniş a cunoscut de-a lungul vremurilor o diversificare şi schimbare semnificativă a formulelor de salut şi de răspuns la salut, care se poate explica şi justifica prin modificarea mentalului colectiv în procesul modernizării şi al succesiunii generaţiilor.

Până la miezul zilei, formulele tradiţionale de salut erau cele cunoscute: “Neaţa” şi “Neaţa bună!”.

De la ora 12.00, atunci când bătea clopotul bisericii, se folosea formula de salut “Bună vremea!”, până la ora 18.00, când, odată cu venirea serii, se folosea formula consacrată “Bună sara!”, la care se răspundea cu “Sara bună!”.

Astăzi, “Bună vremea!” a rămas o formulă de salut doar în memoria oamenilor în vârstă, ea nu mai este uzuală şi a fost înlocuită cu “Bună ziua!”.

Intelectualii satului, preotul şi dascălul erau salutaţi atât de către tineri, cât şi de către adulţi, cu “Sărut mâna!”, în semn de deosebit respect şi preţuire.

Aceeaşi formulă a salutului s-a putut regăsi adesea de la cei tineri către părinţi, rude şi oameni în vârstă.

Tinerii intelectuali şi liceenii foloseau adeseori în perioada interbelică saluturile latinizate “Salve” şi “Servus”, care, deşi aveau o vechime considerabilă, se doreau a fi semnale ale emancipării în raport cu saluturile clasice, uzuale.

La toate formele de salut amintite şi adresate de către tineri adulţilor, aceştia puteau primi răspunsul “Să fii sănătos!”.

Semnificaţia acestei formule universale constă în preţuirea pe care sănătatea trebuia să o ocupe în viaţa omului chiar de la vârstele cele mai fragede; experienţa şi constatările vârstnicilor erau o garanţie indubitabilă a celui mai preţios bun al omului, pe care cei tineri, în elanul şi exuberanţa vârstei, îl neglijau adeseori.

Relaţia caldă, familiară, stabilită între cel care saluta şi cel care răspundea, putea fi dezvoltată şi cu urări de felul “Noroc să ai!”, “Să-ţi meargă bine!”, “Numa bine!”, “Să creşti mare!” etc.

Mai există de asemenea şi întrebarea uzuală “Unde meri?”, care era de fapt un amestec de curtoazie şi curiozitate. Întrebarea aceasta nu era însă de bun augur, dacă li se adresa pescarilor şi vânătorilor, existând în acest sens superstiţia ghinionului şi, ca atare, trebuia evitată.

Cu toate acestea, unele persoane hâtre şi răuvoitoare foloseau în mod intenţionat această interpelare spre iritarea şi ciuda celor în cauză, surprinşi în drum spre “locul faptei”.

A dispărut, de asemenea, un clişeu prezentat ca răspuns la salut, care se folosea în mod exclusiv între femeile în vârstă: “Ţam nitale!, ceea ce în traducere ar însemna: “Mulţumescu-ţi-dumneatale!”.

Valorile religioase şi morala aferentă lor au fost dintotdeauna determinante în formele şi uzualitatea salutului în lumea rurală.

În funcţie de calendarul bisericesc, formulele de salut laice erau înlocuite pentru o perioadă determinată, cu salutul religios al momentului. În prima zi a Crăciunului, oamenii se salutau cu “Cristos s-a născut!”, după Anul Nou, la Botez, se folosea formula “Cristos s-a botezat!”, iar timp de 40 de zile, de la Paşti şi până la Înălţare, minişenii foloseau cu rigurozitate şi consecvenţă salutul: “Cristos A Înviat!”. La sărbătoarea Înălţării Dommnului se folosea pentru o zi ca formulă de respect cotidian “Cristos s-A Înălţat!”.

Toate aceste forme ale salutului religios aveau un răspuns şablon, o formulă de repetare şi întărire a afirmaţiei-salut prin particulele “Adevărat că…”.

Răspunsul şi salutul creau o conexiune spirituală specială între oameni, care depăşea cu mult nivelul respectului transmis prin salutul cotidian laic.

Pe tot parcursul anului se mai foloseau, în trecut, la Miniş, şi alte saluturi de sorginte religioasă care au dispărut total din limbajul uzual, cele mai cunoscute fiind “Doamne, ajută!” şi “Doamne, fii cu noi!”.

Saluturile creştineşti s-au dovedit a fi extrem de importante în viaţa comunităţii, prin marcarea marilor praznice creştine ele au contribuit la păstrarea şi consolidarea sentimentului religios, a credinţei creştine, care a fost dintotdeauna balsamul sufletului omenesc în momente de mare cumpănă ale vieţii pământeşti.

Familia şi şcoala au fost dintotdeauna alături de biserică în promovarea politeţei şi a ordinii sociale prin salut.

A trece, ca tânăr, pe lângă un matur şi a nu-l salute reprezenta un delict care era pedepsit cu mare asprime de către părinţi.

Deşi nu aveau o educaţie şcolară deosebită, majoritatea părinţilor aveau o ţinută moral-civică ireproşabilă, pe care doreau cu tărie s-o transmită copiilor. Datorită faptului că familia, adulţii, erau prinşi la muncile dealului şi ale câmpului, cea mai mare parte a responsabilităţilor legate de educaţie era delegată şcolii, dascălului.

Atunci când un tânăr “sărea”, din varii motive, peste salutul cotidian, era cel mai adesea apostrofat cu expresia devenită clasică: “Aşa te-au învăţat la şcoală?”.

Responsabilitatea dascălului în educaţie, respectiv la salut, era compensată de o credibilitate totală din partea familiei, de un respect nemărginit.

Varietatea formulelor de salut amintite la Miniş ne dezvăluie existenţa în timp a unei comunităţi extrem de preocupată de politeţe, de cele Sfinte, de relaţia amicală între membrii ei.

Salutul s-a consacrat astfel, de generaţii, ca o măsură a respectului de sine.

sursa: Virgil Valea, Miniş, oameni, fapt, întâmplări, Editura Concordia, 2011

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.