La Macea, pregătirile de nuntă începeau cu îmbrăcarea miresei de mire, cu ce-și dorește ea mai scump. La fel proceda și ea cu mirele.
Tinerii propuneau apoi chemătorii, câte un băiat din fiecare parte. Acestora, fetele le „gată” căciulile sau clopurile cu firuri, panglici colorate, legate la spate, lung atârnate pe spate și pe piept.
Chemătorii se numeau „pălăscași” și, cu câte o săptămână înainte de nuntă, știau pe cine trebuie să poftească. Ei se deplasau cu cai împănați cu prime și cu lipidee de lână, țesute în casă, viu colorate, predominând roșul. Se mai foloseau și bicicletele, la fel de împănate și împodobite atractiv.
Chemătorii plecau de la casa miresei, invitațiile începând cu părinții, socrii, preoții, nănașii, apoi neamurile și prietenii.
La casele invitaților, ei vorbeau pe rând, după al cui invitat era: „junele vă invită cu drag a lua parte la nunta sa cu mireasa Ana, Maria, Elena etc”.
„Dacă o fi vreme bună,
Vă suiți pă o găină.
De o vreme d’i ploaie,
Vă suiți și voi p-o oaie.
De o fi mare noroi,
Vã suiți pă un rățoi”.
Apoi închinau din pălasca gătată ca și căciulile.
Urmau celelalte pregătiri: mirele căpăra muzica, care la Macea era alcătuită din hidiedi, viori, clănet și dobă. Printre hidiedișii de vază, bătrânii își amintesc de Ioan Ciotea, mutat la Iratoș, Ștefan Covaci (Piști), Marin Covaci, clănetușul Petru Sălăjan, zis Husari, dobașul și clănetușul Pavel Covaci.
Tot mirele se ocupa de găsirea stegarului, de obicei cel mai jucăuș ficior.
Prietenele miresei se ocupau cu gătarea căciulilor sau a clopurilor pentru stegari, după modelul chemătorilor, dar și cu împănatul steagului tricolor, cu panglici multicolore.
Cu două-trei zile înainte de nuntă, invitații veneau la casa unde urma să fie aceasta, aducând o găină, un bădic de fărină și 10-20 de ouă, iar în ziua nunții aduceau un ol de vin și o iagă de răchie de casă.
Femeile mai aduceau crogne sau pișcotă, după cum erau de înstărite.
Nunta se pornea duminica la amiază, când, la casa mirelui, sosea muzica, și se juca, un joc, ori două, iar cei prezenți erau cinstiți cu plăcintă și băutură (plăcinta era numa cu mac, prai și nucă).
Apoi, grăitorul, vornicul sau guda, cel care conducea întreg ceremonialul, organiza plecarea după nănași, în frunte cu stegarul, pe ritm de muzică.
„Frunză verde d’i cireașă
Noi merem după nănașă”.
Apoi, la nănași, aceștia erau deosebit de emoționați, serveau cu bucate alese, jucau un joc, două, și, împreună cu părinții mirelui și alți invitați, chiuind, cu sticle de în mână, porneau după mireasă.
La mireasă erau la fel de frumos întâmpinați, iar prietenele ei îi cântau hora miresei:
„Miresuță cu cunună,
Ia-ți acuma zâua bună
D’i la tată, d’i la mumă,
D’i la frați, d’i la surori,
D’i la gredina cu flori”.
Grăitorul ordona mersul la cununie, în față stegarul, apoi un pâlc de jucăuși și chemătorii, jucând fecioreasca. Tot timpul, grăitorul joacă steagul, cinstește și se fălește cu dosoiul împreunat:
„Țucu-i gura la stegari,
Că nu-i dulce, nici acrie,
Numa cum îmi place mie…
Uiu-iu-iu-iu”.
„Ce stați, fete, su flăgari,
Ori vi-i drag di pălăscari…
Pălăscarii nu-s di voi,
Ci di fete ca și noi…
Uiu-iu-iu-iu”.
După cununie urma petrecerea de nuntă, cu dansuri, mâncare și voie bună. În cadrul petrecerii de nuntă are loc cinstea.
„Dragii mnei, junile și mnireasa ș-or fãcut datoria, amu să cuvine să mulțămim și noi păntru ominie”, strigă și azi Simi Anghelina a lu Pătroala, ultimul grăitor (n.r. -azi în anul 2011).
Întâi cinsteau nănașii cu obiecte de bucătărie, lenjerie de pat, haine (stofa cu care erau legați în biserică, le rămânea).
Apoi era cinstit nănașu și omu’ lui cumătru mare, ajutorul nănașului. Cele mai substanțiale daruri erau oferite de părinți ori rude apropiate, frați, surori, verișori, verișene.
Grăitorul anunța darurile și pă cine le aduceau și banda cânta „Mulți ani trăiască”.
După strâgări, la mnezul nopții, urma „dezbrăcatul” mniresei și „învelitul” acesteia, pe care le săvârșeau nănașa și cele două mame. Mnireasa apărea învălită, legată la cap, cu batic tipic nevestelor.
Petrecerea ținea până în zori, se termina cu un marș, cu care era petrecut nănașu și în cinstea căruia muzica nu înceta să cânte.
După caz, se anunța și suma bănească strânsă.
sursa: Florica R. Cândea, Mărturii măcene, Editura Guttenberg, 2011
