Ziarul electronic al arădenilor

Monografii: Meşteşugurile din Moneasa

monografiiOcupaţiile tradiţionale legate de agricultură, minerit, exploatarea forestieră, etc., au fost completate la Moneasa cu alte îndeletniciri, încă din veacul al XIX-lea fiind amintiţi meşteşugarii.

Potrivit conscripţiei din 1828, în localitatea Moneasa au fost semnalaţi doi meşteşugari breslaşi. Activităţile cu profil comercial au fost completate de locuitorii care au prestat servicii la Băi.

A existat şi o categorie socială de mici proprietari. Afacerile lor s-au orientat spre necesităţile locului.

Spre exemplu, Drăghici Pavel s-a ocupat de producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice, deschizându-şi un birt.

Consiliul comunal Moneasa a aprobat cererea lui Kaufman Iuliu de a obţine „brevet de băuturi” spirtoase.

Zoller Iuliu a fost cizmarul localităţii, Dokoli Petru – croitor, Măriş Petru şi Veselie Şodinca – fierari, Ilarie Şodinca, Schmidt Nicolae–frizeri, Kaufman Béla –măcelar, Kolozsvári Gavril–morar, Gedeon Gáspár–rotar.

Ulterior, Kaufman Iuliu, din Moneasa, a cerut, din nou, un brevet de comercializare a băuturilor spirtoase. Cererea a fost respinsă de Consiliul local Moneasa, pentru că „… mai există o cârciumă care este îndestulătoare”.

Tot în cursul anului 1929, Consiliul Local Moneasa a hotărât acordarea unui brevet de vânzare a aceluiaşi produs, în restaurantul băilor Moneasa, Societăţii arădene de „Industrii de lemn şi Mine Sebiş”, pentru ca vizitatorii să beneficieze de servicii diversificate.

În anul 1972, comuna Moneasa dispunea de un magazin alimentar, 4 magazine mixte, un restaurant, 5 bufete, două cofetării şi un han pescăresc.

Graţie avântului turistic, forţa de muncă a fost absorbită mare parte de oferta de lucru a staţiunii Moneasa. Restul activităţilor au cunoscut o oarecare afirmare în funcţie de cerinţele pieţei, a localnicilor şi turiştilor.

În ceea ce priveşte meşteşugul casnic acesta a fost puţin dezvoltat, limitându-se la necesităţile gospodăreşti, pentru că marea majoritatea femeilor lucrau la „fabrica baronului”.

Cu toate acestea putem semnala, la începutul secolului XX, că mica industrie ţărănească a ţesutului şi torsului s-a practicat în fiecare familie în funcţie de tradiţionalitatea meşteşugului.

Bătrânele satului mai păstrează obieceiul scărmănatului lânii. Din ea, spre toamna târzie ce dădea spre serile reci de iarnă, la gura sobei, torceau şi ţeseau lâna, croşetau ciorapi pentru copii şi nepoţi. Acum, după 1990, muncesc în linişte, netrebuind să dea cotele comuniste.

Din păcate, odată cu îmbătrânirea sătenilor, tradiţiile se pierd.

sursa: Felicia Aneta Oarcea, Spiridon Groza, Moneasa – monografie istorică, Editura Guttenberg Univers, 2007

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.