Albinăritul are vechi tradiţii în cartierul Gai, în 1888 existând aici chiar o Asociaţie a Apicultorilor, condusă de preşedintele Milig Joszef din care mai făceau parte: Preisinger Joszef, Somogyi Agoston, Csik Janos, Zaray Odon, Szilagyi Gyorgy, Schrodt Gyorgy, Wlacsil Karoly.
Este cunoscut faptul că în Gai exista multă miere, aproape că nu era sălaş fără stupi de albine. De aceea, limita gospodăriei, care cu prindea locuinţa şi acareturile, era înconjurată de câteva rânduri de salcâmi.
Mierea se mai scotea din florile de trifoi, floarea soarelui sau din cele de câmp.
În perioada 20 – 30 iulie 1892, la invitaţia episcopului Ioan Meţianu, preotul Nicolae Martinovici din Topolovăţ a susţinut în Arad prelegeri despre foloasele creşterii albinelor la care au participat preotul Nicolae Olariu şi învăţătorul Nicolae Zabbu, din Gai.
Scopul acţiunii era înfiinţarea de cât mai multe stupine în cadrul Şcolii Confesionale şi la gospodăriile unor enoriaşi români.
Este cunoscut, de asemenea, interesul protopopului Moise Bocşan, care, în repetate rânduri, atrăgea atenţia ca în toate parohiile să existe preocupări privind mătăsăritul şi creşterea albinelor.
Aceste preocupări erau în consens cu politica oficială a statului maghiar privitor la dezvoltarea albinăritului şi creşterea viermilor de mătase.
În Regulamentul pentru arendarea şi exploatarea loturilor constituite în 1925 ca Rezerve de Stat, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor atrăgea atenţia primăriilor ca pe aceste suprafeţe să se organizeze cu prioritate exploatări agricole care să promoveze cultura viermilor de mătase şi a albinelor.
Suprafeţele acestor loturi vor fi de până la 5 ha, iar arendaşii trebuia să aibă de la început cel puţin 15 – 25 stupi sistematici de tip Dadant, număr care trebuia sporit an de an. Aceştia erau obligaţi să cultive plante melifere şi pomi roditori, iar după 2 ani să posede întreg inventarul apicol.
La 2 martie 1928, 11 crescători de albine din cartier, printre care au fost: preotul Nicolae Ionescu, Elemer Bartha –profesor de stat pensionar, Negrescu Teodor, Ştefan Fazekaş, Marton Iştvan, Petru Mladin, Szekereş Ştefan, Costa Florea, Pomlenyi Joszef, Ietvanffy Gabor, au solicitat Primăriei 1.000 puieţi de tei pentru a fi sădiţi pe străzile Gaiului.
Cererea s-a motivat prin faptul că primăvara apicultorii din Gai se bucură de înflorirea rugilor, ce sunt sădiţi pe străzi, vara însă albinele se lipsesc de o astfel de pajişte abundentă de nectar.
Această lacună ar suplini-o teiul, care chiar vara înfloreşte. Sădirea lui, prin comuna Aradgai, ar ajuta foarte mult la o recoltă medie, care e importantă nu numai din punct de vedere apicultor, ci şi din cea a medicinei, a mirosurilor e foarte folositor.
Primăria a aprobat cumpărarea teilor înalţi de 2 m de la cultivatorul Grada Teodor din Şiria, la preţul de 8 lei bucata, acesta asigurând şi transportul. Localnicii se obligau să execute săparea gropilor, să-i planteze, să-i ude şi să-i întreţină, sub îndrumarea grădinarului şef al Aradului, Ştefan Raskovits.
În 1941, Camera pentru Agricultură a vândut apicultorului Iosif Ciobanu o suprafaţă de 11 jugăre cadastrale în Câmpul Lebedei cu scopul înfiinţării primului lot apicol din judeţul Arad.
Acest lucru a fost stipulat de altfel şi în Contractul comercial încheiat cu prilejul negocierii preţului terenului. Cu toate acestea chiar de la început din cauza împrejurărilor generate de război lotul nu a fost exploatat pentru creşterea albinelor decât parţial deoarece o mare parte din suprafaţă a fost ocupată şi folosită de armatele operative române apoi de cele sovietice.
Totuşi, în 1945, Camera agricolă propunea Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, menţinerea şi încurajarea lotului, care, în viitor, urma să fie cultivat cu plante melifere şi populat cu noi familii de albine, cele vechi fiind în mare parte distruse. De asemenea, se atrăgea atenţia că anul 1945 fiind secetos, stupii erau expuşi pieirii, dacă nu li se administra de urgenţă hrană sub formă de zahăr, nerafinat. Se aprecia că în întregul judeţ existau 7.560 de stupi lipsiţi de hrană.
Stuparii individuali sau în asociaţii au fost încurajaţi prin oficializarea în 1948a stupului sistematic RA 101 129 şi prin HCM 896/1955, prin care se prevedea că cei care contractează cu cu unităţile comerţului de stat cel puţin un kg de miere, sunt scutiţi de impozitul pe stupărit, primesc credite, se pot aproviziona prin unităţile de stat cu materiale: scândură, faguri artificiali, inventar şi material apicol, vor putea transporta stupii pe câmpul statului, se anula taxa de păşunat pentru stupii pastorali.
sursa: Monografiile oraşului Arad – Cartierul Gai, Volumul I, prof. Horia Truţă
