RO – vigneta

O vorbă umblă-n târg, de nici nu ştii cum s-o iei: „Ce faci?” „Bine, mergem înainte...” „Înainte zici?!” „Păi da, că înainte era mai bine”. Silviu Rațiu Tăcerea grea care se lasă după ce vorbele îşi iau zborul nici nu ştii cum să o iei. Îţi muşti buza şi mergi mai departe. Nu pare să aibă importanţă dacă mergi înainte. De fapt, unde o fi, pentru noi, înainte?! „Lasă-mă, să te las” Falsa toleranţă, în numele lipsei cronice de chef. De orice. Aşa am ajuns: lipsiţi de chef pur şi simplu. Dar mai ales, lipsiţi de cheful de mai face ceva. Cu noi, cu viaţa noastră. ”Hai să cădem la pace şi să păstrăm un status quo despre care putem presupune că nu ne va face rău. Bine, e sigur că nu va face, că alminteri nu am fi ajuns în impas. Şi-apoi, binele să nu aştepţi să ţi-l facă

Definiţiile sunt date pentru a ne uşura înţelegerea lucrurilor, lumii înconjurătoare, într-un sens mai larg. De pildă, definiţia românilor ca fiind un neam de oameni care s-au născut poeţi. Silviu Rațiu Aşa ne place să ne descoperim în oglinda pe care lumea ne-o pune în faţă. Şi mai că ne şi înduioşăm gândind că, ei bine, din cauza asta ne merge aşa cum simţim şi vedem în fiecare zi. Adică prost. Că doar, aşa e soarta poeţilor. Curios e că lumea ne pune oglinda asta în faţă fără prejudecăţi. Noi suntem cei ce ne încărcăm cu unele - altele, inventate tot de noi. Nici nu ştiu de ce. Cel mai probabil în încercarea de a ne scuza pentru slăbiciuni, păcate, neîmpliniri sau, uneori, gafe. Pe cât suntem de „importanţi” în peisajul global - 19 milioane şi continuăm să scădem -, chiar că nu ar tr

Citim în ziare că nici nu mai ştiu câţi oameni ai străzii au fost culeşi de pe unde rătăceau fără noimă şi duşi în adăposturi. Ca să nu moară din pricina gerului. Silviu Raţiu Minunat! Omenie curată, pură şi simplă. Şi totuşi, aceleaşi ziare ne spun că aici, în Arad, undeva pe unde, poate, trecem în fiecare zi, un om a murit din pricina gerului. A murit singur!  Cât de mare să fi fost singurătatea în inima acestui om de nu a reuşit – sau nu a vrut! - să găsească drumul spre cel mai apropiat adăpost. Sau,măcar în umbra unui gang ori a unei scări de bloc neluminată?! Dar, şi mai rău, cât de mare să fi fost pustiul din inima celui - sau celor - care trebuie ca au trecut pe lângă omul acesta chircit în solitudinea sa inexplicabilă, fără să le fi tresărit şi cea mai mică fibră de sufle

Se ştie, cuvântul diaspora vine de la grecescul „a împrăştia” şi a intrat în limbajul curent de când cu împrăştierea evreilor, după cel de-al treilea război împotriva Romei. Silviu Raţiu Cu timpul, diaspora a ajuns să desemneze orice grup etnic care nu trăieşte între graniţele statului de origine. Aşa ne-am trezit că auzim inclusiv de „diaspora românească” de ici – de colo, adică de români risipiţi pe toate meridianele globului. Mulţi, puţini, cine să mai ştie, destul şi bine că au ales să plece şi să trăiască „printre străini”. Max I. Dimont, un scriitor francez care s-a ocupat de istoria evreilor, spune că, observând experienţa acestora, în realitate, „diaspora” ar trebui să însemne mult mai mult. În opinia lui, diaspora ar fi un mod de viaţă, o stare de spirit, un catalizator al e

Inaugurez o nouă rubrică. Nu că nu mi-aş mai încăpea în piele, ci, pur şi simplu, pentru ca să încerc un alt ton al dialogului. Un alt canal de comunicare. Silviu Raţiu Am să încerc să mă opresc, din când în când, din alergare şi să vă propun un minut de reflexie. Fără nici o altă pretenţie. Iar dacă, uneori, o să pot genera polemici, luări de poziţie, cu atât mai bine. Pentru că, după cum se poate vedea, „vigneta” pe care o propun are destinatari cunoscuţi: românii. De aici şi de pretutindeni. Ca să ne facem auziţi şi să arătăm că ne pasă. Uite, spre o pildă, în urmă cu ceva ani am citit într-o carte despre istoria devenirii evreilor, că oamenii ăia, chiar de au fost risipiţi în toate cele patru vânturi, au făcut (cel puţin) un lucru extraordinar. În urmă cu vreo câteva milenii d