Ziarul electronic al arădenilor

Un cuvânt despre Evanghelie

Creștinii din lumea întreagă trăiesc în această perioadă emoțiile apropierii Sărbătorii Paștelui. Indiferent de denominațiune, fiorul este același.

Că unii vor sărbători Paștele în această săptămână, ori că o vor face săptămâna ce vine, bucuria, sunt sigur, este la fel de mare. Pentru că toți vom fi realizând semnificația uriașă a Jertfei Mântuitoare a Domnului Isus și a Nașterii Sale pentru a ne confirma că El, Fiu de Dumnezeu și Dumnezeu Întrupat, murind pe Cruce, a spălat, prin sângele Său, păcatele lumii!

Fiecare creștin – oriunde ar călători el, vremelnic, pe Pământ – este chemat să mărturisească Evanghelia Lui. Cu tot ce ține de viața noastră: inimă, minte, suflet. Este constanta definitorie a fiecărui om ce se revendică a fi urmaș al lui Christos.

Și, în cele mai multe locuri din lume, lucrul acesta se și petrece. Cotidian, fără emfază, în modul cel mai natural posibil. Pentru că asta este – sau ar trebui să fie – chintesența mărturiei cu care orice creștin este dator: față de Domnul și față de semenul său.

Din nefericire însă, sunt tot mai multe semnalele care parvin din diverse și, unele, neașteptate locuri ale lumii, despre manifestări ostile, fățiș agresive chiar, menite să împiedice, sub varii forme, o atari mărturisire. Sunt tot mai dese, mai periculoase și mai dure, piedicile ce sunt puse în calea celor ce nu vor altceva decât să-și desăvârșească legământul cu Domnul și Mântuitorul lor, vestind Evanghelia „la orice făptură”, cum stă scris în Scriptură.

În rândul acestor manifestări menite să restrângă sau, chiar să anihileze dreptul unui creștin de a se manifesta ca un împlinitor al Marii trimiteri, cel mai recent exemplu: a apărut în mass-media internațională, cazul pastorului american Andrew Brunson, confruntat cu o situație extrem de gravă în Turcia – țară ce-și clama, până nu de mult, intenția de a se alătura unei Uniuni Europene eminamnete creștine – cel puțin la nivel de practică cotidiană a majorității covârșitoare a locuitorilor ei.

Pastorul Andrew Brunson se află într-un imens pericol. Autoritățile din Turcia tocmai ce l-au acuzat, pe baza unui rechizitoriu de 62 de pagini, că ar fi comis, cică, acte de terorism.

Situația este cu atât mai ieșită din comun cu cât Andrew Brunson trăiește în Turcia de 23 de ani și, în tot acest timp nu a făcut altceva decât a vestit Evanghelia Domnului Christos! Prin exemplul vieții lui, a familiei sale și acelor care, auzind Cuvântul lui Dumnezeu, l-au primit și s-au decis să-l urmeze!

Iar acum, rechizitorul – plin cu diatribe împotriva creștinismului – cere nici mai mult, nici mai puțin decât ca omul acesta să fie condamnat ca „terorist”, pedeapsa pe care ar urma să o primească putând ajunge până la 35 de ani de închisoare!

Cazul lui, o știm, nu este, din nefericire, unic. Istoria ultimilor ani este ilustrată și de altele asemeni, în care preoți, pastori, misionari ori simpli creștini anonimi, s-au confruntat cu situații „de  viață și de moarte” și chiar au plătit prețul suprem pentru credința lor în Fiul lui Dumnezeu. Copiii uciși în timp ce se întorceau de la un serviciu de închinare, creștini aruncați în oale cu acid pe motiv că nu s-au dezis de la credință. Sunt de acum celebre scandalurile provocate de îndepărtarea crucilor de pe imaginile luate cu biserici din Grecia – fără consimțamăntul celor ce se închină acolo!!! -, în reclamele unor produse vândute în rețeaua „Lidl”.

Sau cu „indicațiile” ce se dau în diverse țări din Europa privind sărbătorirea – mai cu „reținere” – a Crăciunului ca celebrare a Nașterii Mântuitorului. Sau cu interdicția rugăciunii în școlile din multe țări ale Europei de vest. Sau cu indicația, stupefiantă pe care a primit-o o elevă din Germania, căreia părinții i-au dat un nume cu rezonanță iudee, de a încerca să se abțină la a-l și revendica în timpul orelor și, pentru că este blondă, de a-și pune un batic pe cap, să nu-i irite pe colegii ei de altă religie. Și lista ar putea continua.

Trist este mai ales faptul că astfel de drame proliferează într-o Europă despre care Petre Țuțea spunea la un moment dat: „(…) dacă scoți Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeț tragic. Fără Biblie, europenii, chiar și laureații Premiului Nobel, dormeau în crăci”.

De aceea, este cu atât mai trist că, în numele corectitudinii politice, o parte semnificativă a liderilor Uniunii Europene au refuzat să însereze în Preambulul Constituției Europeană o declarație care să consacre atașamentul popoarelor Uniunii la valorile iudeo-creștine, motiv pentru care, nici la această oră Europa nu are o Constituție iar efectele se pot vedea la fiecare pas!

Da, mărturisirea Evangheliei Domnului Isus (re)devine, încetul cu încetul, o problemă. Chiar și în România se găsesc destui care să atace, în fel și chip, credința creștină și pe credincioșii creștini. Ba că nu are ce căuta educația religioasă în școli, ba că nu ar mai trebui să ascultăm de preoți, de pastori, ba că nu ne-ar mai fi destul că avem o familie după chipul celei statornicite de Dumnezeu, ba că nu ne-ar trebui icoane și nici (prea multe) locuri de rugăciune.

Sunt tot atâtea atacuri la ceea ce constituie fundamentul națiunii, coloana vertebrală a devenirii istorice a poporului român.

Acum, că tot ne pregătim să ridicăm glas de bucurie la auzul Veștii Învierii Mielului de jertfă al lui Dumnezeu, găsesc că e un prilej numai bun pentru a ne reconfirma atașamentul și angajamentul față de Evanghelie, fie că mărturia noastră va întâlni porți deschise în cale, fie că ni se vor mai și trânti uși în față. Sau că vom fi plesniți peste față de unii care se vor fi simți „deranjați” de credința noastră.

Nu-mi pot imagina un moment mai potrivit pentru a transmite, de aici, din România, către toate zările, un mesaj puternic și foarte clar: Isus Christos este Domnul iar Evanghelia lui este Vestea Minunată care trebuie să răzbată peste tot, „în toate colțurile Pământului”, ca să ajungă la inimile tuturor.

Și dacă tot privim către dimineața Învierii, ce bine ar fi să lăsăm pentru o vreme ca pacea rugăciunii să ne învăluie inimile și mintea și, în felul acesta, să lăsăm loc, deopotrivă, bucuriei dar și nădejdii că Lumina care este Christos ne va da putere și ne va călăuzi în continuare, în călătoria pe care, fiecare din noi, este dator să o facă, vestind – cu îndrăzneală și cu folos – Vestea cea Bună oricui are nevoie de ea!

Silviu Rațiu

Martie, 2018, înainte de Duminica Floriilor

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.