Ne facem de râs cu mâna noastră și nici nu ne roșește obrazul

În urmă cu ceva vreme, presa din lumea întreagă a publicat reportaje consistente despre vizita unei înalte oficialități religioase iraniene în Europa.

Printre țările vizitate, Italia. Iar dacă e Italia, atunci e, desigur, leagănul Renașterii. E Artă, cu „A” mare!

Și uite-așa, l-au dus pe importantul musafir să viziteze unul din celebrele muzee ale Italiei.

(Vreau să precizez că nu insist deliberat asupra numelor și locurilor, pentru simplul motiv că, în context, aceste aspecte mi se par nerelevante: oamenii vin, pleacă, titlurile se acordă, se revocă, muzeele strălucesc o vreme dar se și-nchid…).

Cohorte de jurnaliști, foto și telereporteri din toată lumea bună. Subiect suculent: un lider musulman vizitează o galerie de artă occidentală, ce mostră de ecumenism, ce risipă de lumini multicolore de spiritualitate! Adepții „societății deschise” exultau: uite că se poate, multiculturalismul merge strună!

Dar ce să vezi, surpriză?!

Trecând dintr-o sală într-alta, armata de vizitatori a fost nevoită să constate că lucrările ce conțineau nudități – explicitte ori chiar și numai sugerate – fuseseră acoperite. La modul propriu. Fie, statuile, învelite în ambalaje ce n-au putut fi, oricât s-a încercat, decât hidoase. Tablourile,mascate pur și simplu cu perdele în culori cât mai terne, să nu izbească nici măcar așa prea casta privire a invitatului de onoare.

Pe moment, știrea a trezit câteva reacții, a fost mai multă vâlvă de tip „breaking news” care, ca orice breaking news, a fost luată jos repede de pe promptere ori scoasă din tiparnițe și aruncată la gunoi.

Numai că…

Numai că mi se pare că lucrurile nu stau chiar așa de simplu. Din mai multe puncte de vedere.

Întâi, dacă am înțeles bine, oaspetele invitat la acea galerie de artă era o personalitate recunoscută a lumii musulmane, un om care, având o poziție înaltă în ierarhia religioasă a țării sale, trebuie că a apucat să acumuleze o zestre importantă de cunoaștere.

Sunt sigur că domnia sa este la curent cu tot ceea ce înseamnă Civilizația Occidentului. Stau mărturie pleiade oameni de cultură, artiști, filozofi musulmani care au cunoscut și apreciat profund ceea ce Occidentul a adus – de-a lungul unor milenii îmbelșugate din punct de vedere material și spiritual – la masa comună a Civilizației Universale. Și mai știu că, de vreme ce a acceptat să viziteze Europa, acest personaj nu putea fi, în nici un caz, un ignorant. Dimpotrivă.

Iar dacă acceptăm această premisă trebuie să fim de acord și cu aceea că personajul are cunoștințe temeinice inclusiv despre arta occidentală. Că este familiar cu ceea ce o definește: cultul omului, în toată splendoarea lui ca și coroană a Creației.

Apoi, este cel puțin curios cum de nu au știut „experții” în PR italieni să rezolve o problemă de o simplitate copleșitoare: avem un musafir, știm că el vine dintr-o cultură deosebită decât cea în care trăim, ar fi bine să ne documentăm mai înainte de a-i propune un anume program sau nu.

Ca să nu spun că, un adevărat expert în PR ar fi trebuit să meargă până acolo cu documentarea încât să știe, cu un ceas mai devreme, care sunt rigorile și gusturile cele mai ascunse ale musafirului. Tocmai pentru a evita orice fel de risc de a greși.

De a greși într-un sens dar și în altul.

Pentru că, încercând să nu jignească niște rigori presupuse ale oaspetelui, organizatorii vizitei au reușit numai bine să jignească milioane și milioane de europeni care nu păcătuiesc prin nimic altceva decât prin aceea că aparțin culturii pe care au moștenit-o și că, atenție, sunt mândri de ea. Sunt mândri inclusiv de nudurile pe care ni le-au lăsat, începând cu anticii greci, titani ai sculpturii universale.

Sau cu nudurile pictate de cei mai mari pictori ai Renașterii – avându-l pe Papa în „casa” de peste drum!!! – dar și cei care le-au urmat, ilustrând cum nu se poate mai grăitor frumusețea perfectă a trupului omenesc.

Se putea și altfel?

Oho, și încă în câte feluri?!

Dar, cel mai simplu, se putea ca vizita să nu treacă, pur și simplu, prin acea galerie!

Se putea ca pașii musafirului să fi fost purtați, cu grație și bună cuviință, pe aleile vreunuia din parcurile istorice care fac faima orașelor italiene, sau să-l fi condus într-una din minunatele săli de concert unde să-i fi oferit un concert susținut de muzicieni adunați din întreaga Europă. Și câte nu s-ar fi putut face?!

Refuz să cred că imamul iranian nu știa ce comori de artă se ascund în galeria de artă cu pricina. Iar dacă a bifat și acest punct din programul propus de organizatori, este clar că a fost de acord inclusiv cu perspectiva de a vedea toate lucrările expuse acolo, inclusiv nudurile!

Dar nu, orbiți de cretinismului unei corectitudini politice aberante, în numele căreia unii se simt obligați să citească chiar și gândurile negândite ale semenilor, acei „experți” – și de ar fi numai ei! – au ales, cu bună știință, să se facă de râs. Doar că, în felul acesta, au făcut de râs o civilizație pentru a cărei ridicare ei nu au mișcat nici un deget și în fața măreției căreia, singurul gest pe care l-ar putea face cu temei ar fi să-ngenuncheze în tăcere.

Cu, sau fără oaspetele iranian!

Silviu Rațiu

comentarii