Noi (nu mai) vrem pământ
De mare actualitate, problema atitudinii românului față de pământ necesită o abordare atentă și înainte de toate, nuanțată.
Ne este cunoscut modul în care s-a raportat românul la pământ veacuri de-a rândul. Nimic mai clar și mai elocvent decât versul-substanță în care Coșbuc - un poet atât de contradictoriu la urma-urmei - a sintetizat o întreagă filozofie existențială: „Noi vrem pământ!”.
Da, românul își dorea cu tărie – până la a fi în stare să moară, ori chiar să facă moarte de om - să aibă bucata lui de pământ. Dacă se poate, cât mai mare. Dar nu ca să se fălească, neapărat, cu ea.
În înțelepciunea-i funciară, de un bun simț fără cusur, românul știa că pământul nu-i de pus în ramă și nici de îngrămădit în vitrine cu uși din cristal. El știa că doar muncindu-l, de cele mai mult