Ziarul electronic al arădenilor

Tag: dintre

Buna Vestire, una dintre marile sărbători creștine închinate Maicii Domnului

Buna Vestire, una dintre marile sărbători creștine închinate Maicii Domnului

Religie
Credincioşii ortodocşi prăznuiesc, în fiecare an, în 25 martie, Buna Vestire, una din sărbătorile mari închinate Fecioarei Maria. În popor, sărbătoarea se mai numeşte Blagoveştenie sau Ziua Cucului. Aceasta este una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului în cursul anului bisericesc. De Buna Vestire, creştinii sărbătoresc momentul în care Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va naşte pe Mântuitorul Hristos. Îngerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, îi spune cuvintele „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema”. În aceste cuvinte există o dovadă lămuritoare a Sfintei Treimi pentru că Tatăl cu puterea Sa cea dumnezeiască o adumbreşte pe Fecioara Maria, Fiul lui
Anul Nou în jurul lumii: Cele mai ciudate obiceiuri în noaptea dintre ani

Anul Nou în jurul lumii: Cele mai ciudate obiceiuri în noaptea dintre ani

Life
De Revelion, oamenii sunt parcă mai superstiţioşi ca niciodată, drept urmare oricât de ciudate ar părea anumite obiceiuri, acestea încă se păstrează, fiind ţinute de mulţi cu sfinţenie. Pentru ca ghinionul să fie alungat, iar norocul înmulţit, în diferite colţuri ale lumii se aruncă pe ferestre cu lucruri sau apă, fotografii sau păpuşi de cârpă sunt incendiate, ori se sparg farfurii pe la uşi în semn de prietenie. Dacă pentru unele popoare alimentele mâncate la miezul nopţii fac diferenţa între un an nou bun şi unul mai puţin bun, în alte locuri de pe mapamond ce se aruncă obiecte din casă, atunci când se schimbă anul, pentru a se aduce prosperitatea. Lucruri aruncate pe geam În Italia, deşi obiceiul aruncării obiectelor vechi, pe fereastră, de Revelion, nu mai este la fel de spectacul
Ovidiu Haţegan va arbitra semifinala de Liga Europa dintre Chelsea şi Eintracht

Ovidiu Haţegan va arbitra semifinala de Liga Europa dintre Chelsea şi Eintracht

Sport
UEFA a anunţat brigăzile de arbitri de la meciurile Chelsea Londra – Eintracht Frankfurt şi Valencia – Arsenal Londra, contând pentru manşa secundă a semifinalelor Ligii Europa. La partida de la Londra, brigada este din România, cu arădeanul Ovidiu Haţegan la centru. Haţegan va fi ajutat de Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe (asistenţi), Radu Petrescu şi Sebastian Colţescu (asistenţi adiţionali). Arbitru de rezervă va fi cehul Pavel Kralovec. Meciul se va disputa joi, de la ora 22.00. În tur, scorul a fost 1-1. În acest sezon, Haţegan a condus patru meciuri din grupele Ligii Campionilor, iar în Europa League a oficiat la centru în două meciuri din şaisprezecimi, unul din optimi şi unul din sferturi. Ovidiu Haţegan (38 ani) este arbitru FIFA din anul 2008. A doua semifinală, Valencia
Doar jumătate dintre locurile de cazare au fost ocupate în Moneasa, în mini-vacanţă

Doar jumătate dintre locurile de cazare au fost ocupate în Moneasa, în mini-vacanţă

Actualitati
Staţiunea montană Moneasa a avut cei mai puţini turişti din ultimii ani în perioada sărbătorilor pascale şi de 1 Mai, din cauza vremii ploioase, doar jumătate dintre locurile de cazare fiind ocupate. Reprezentanţii Primăriei Moneasa au declarat, vineri, că prezenţa turiştilor în staţiune în mini-vacanţă a fost cea mai slabă din ultimii ani. „Estimăm că au fost ocupate 50% din locurile de cazare, ceea ce înseamnă foarte puţin. În anii anteriori, în perioada sărbătorilor pascale sau de 1 Mai erau ocupate 80% dintre locurile de cazare din hoteluri şi pensiuni. Am avut puţini turişti din cauza vremii nefavorabile, pentru că în zona noastră a plouat aproape în fiecare zi“, a declarat viceprimarul comunei Moneasa, Raul Groza. Conform sursei citate, din cauza vremii nu au mai avut loc unele ac
Interviu cu psihoterapeutul Doina Inklovits despre unul dintre principalele necazuri ale arădenilor: stresul la locul de muncă.

Interviu cu psihoterapeutul Doina Inklovits despre unul dintre principalele necazuri ale arădenilor: stresul la locul de muncă.

Actualitati
Nu este un lucru puțin știut că stresul este unul dintre principalii factori care afectează starea de bine a oamenilor, la nivel global, desi mulți oameni acceptă cu greu că acesta este motivul care stă la baza, de pildă, a numeroaselor migrene, problemele gastrointestinale, respiratorii sau cardiace pe care le resimt. Situația este la fel de gravă și când vine vorba de viața arădenilor, multe dintre problemele lor având la bază stresul, iar acesta, așa cum este de părere Doina Inklovits, psihoterapeut în Psihoterapie Adleriană, provine de cele mai multe ori din cauza locului de muncă. - Care e motivul din spatele stresului persoanelor care vin la dumneavoastră la cabinet? - O mare problemă a zilelor noastre este frica de a pierde un loc de muncă, care provoacă extrem mult stres. În une
Studiu: peste jumătate dintre români afirmă că au redescoperit România ca destinaţie turistică în 2018. Iată ce ar trebui să vizitezi anul acesta dacă beneficiezi de vouchere de vacanţă

Studiu: peste jumătate dintre români afirmă că au redescoperit România ca destinaţie turistică în 2018. Iată ce ar trebui să vizitezi anul acesta dacă beneficiezi de vouchere de vacanţă

Life
România prinde tot mai mult teren ca destinaţie de vacanţă, fapt datorat şi introducerii sistemului de vouchere care le-a permis românilor să călătorească mai mult în 2018. Peste 84% dintre salariaţi s-au declarat foarte mulţumiţi şi mulţumiţi de acestă iniţiativă menită să dea un suflu proaspăt turismului intern. Cel puţin aşa arată un studiu privind impactul macroeconomic al voucherelor de vacanţă realizat de Consiliul Naţional al  Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România. Peste 1.2 milioane de bugetari au beneficiat în 2018 de tichete de vacanţă în valoare nominală de 1.450 lei, suma totală plătită pentru aceştia fiind de aproximativ 370 milioane de euro. Nu este deloc puţin dacă luăm în considerare faptul că beneficiile financiare directe şi indirecte ale statului s-au ridicat l
Noua structură a anului şcolar. Dispare una dintre vacanţe

Noua structură a anului şcolar. Dispare una dintre vacanţe

Actualitati
Elevii nu vor mai avea parte de vacanţa intersemestrială din luna februarie, potrivit unui anunţ al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Astfel, vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială. Potrivit structurii anului şcolar 2019-2020, semestrul I va avea 15 săptămâni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019-20 decembrie 2019. În perioada 26 octombrie-3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa de iarnă va dura între 21 decembrie 2019 şi 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămâni, fiind şi vacanţă intersemestrială, evitându-se astfel, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, fragmentarea accentuat
Falcă explică de ce Aradul are unul dintre cele mai mari excedente bugetare din ţară

Falcă explică de ce Aradul are unul dintre cele mai mari excedente bugetare din ţară

Actualitati
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, explică motivele pentru care oraşul are unul dintre cele mai mari excedente bugetare din ţară, de peste 168 milioane de lei, edilul susţinând că este vorba de bani alocaţi unor proiecte de infrastructură care se derulează pe mai mulţi ani, astfel că sumele sunt transferate de la un an la altul în buget. Primarul Gheorghe Falcă a declarat, marţi, pentru Agerpres, că banii care nu au fost cheltuiţi în 2018 şi se vor regăsi şi în bugetul pe anul în curs sunt destinaţi unor proiecte de mare infrastructură. „Criticile cu privire la excedentul bugetar al Aradului vin de la persoane care nu sunt în temă cu subiectul sau ascund intenţionat anumite informaţii. În Arad există mai multe proiecte mari de infrastructură care sunt în derulare pe mai mulţi ani, iar bu
23% dintre copiii români au fost agresaţi online în 2018

23% dintre copiii români au fost agresaţi online în 2018

Din tara
Circa 23% dintre copiii din România au fost agresaţi online în 2018, procent care se află în creştere, relevă Raportul EU Kids Online 2018 „Acces, utilizări, riscuri şi oportunităţi ale internetului pentru copiii din România“, prezentat la Cluj-Napoca. „Am vorbit despre fenomenul de cyberbullying - agresivitatea online, cu care copiii români se confruntă, şi am constatat un trend ascendent, de la 12% în 2013 la 23% în 2018, astfel că expunerea la cyberbullying s-a dublat. De asemenea, am constatat scăderea acestei agresivităţi în mediul offline, în şcoli, în paralel cu o creştere a cyberbullying-ului. Dintre cei care au raportat că au fost victime ale bullying-ului, unul din patru este victimă a cyberbullying-ului cel puţin o dată pe lună, cea mai comună formă fiind trimiterea de mesaje
Peste 50% dintre candidaţii examinaţi pentru permisul de conducere, respinşi

Peste 50% dintre candidaţii examinaţi pentru permisul de conducere, respinşi

Actualitati
Mai mult de jumătate dintre candidaţii din Arad care susţin examenul pentru obţinerea permisului de conducere sunt respinşi, conform datelor centralizate de autorităţi, care arată că promovabilitatea a scăzut în 2018 faţă de 2017. Potrivit informaţiilor puse la dispoziţia Agerpres de către reprezentanţii Prefecturii Arad, care au preluat date de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule, numărul celor care au susţinut probele în cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere a crescut în 2018, faţă de anul anterior, cu peste 3.000, însă promovabilitatea a scăzut. Dacă în 2017 promovabilitatea a fost de 48,06%, anul trecut a fost de 41,92%. În 2018, au dat examenul 16.189 de arădeni, însă numai 6.787 au obţinut permisul de conducere, î