România prinde tot mai mult teren ca destinaţie de vacanţă, fapt datorat şi introducerii sistemului de vouchere care le-a permis românilor să călătorească mai mult în 2018.
Peste 84% dintre salariaţi s-au declarat foarte mulţumiţi şi mulţumiţi de acestă iniţiativă menită să dea un suflu proaspăt turismului intern. Cel puţin aşa arată un studiu privind impactul macroeconomic al voucherelor de vacanţă realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România.
Peste 1.2 milioane de bugetari au beneficiat în 2018 de tichete de vacanţă în valoare nominală de 1.450 lei, suma totală plătită pentru aceştia fiind de aproximativ 370 milioane de euro. Nu este deloc puţin dacă luăm în considerare faptul că beneficiile financiare directe şi indirecte ale statului s-au ridicat la un nivel de 45-50% din valoarea voucherelor emise.
Cu alte cuvinte, prin acest program statul şi-a putut recupera aproape jumătate din bani, iar salariaţii s-au putut bucura de o vacanţă în care să îşi reîncarce bateriile.
Aproximativ 83% dintre angajatori declară că ar dori să acorde vouchere de vacanţă salariaţilor şi anul acesta. Dacă te afli printre norocoşii care vor beneficia de ele, poate că nu este târziu să te gândeşti deja cum va arăta vacanţa ta în 2019, spre destinatia favorita. Noi avem câteva sugestii care te vor face să îţi aminteşti cât de frumoasă este România!
1. Vulcanii Noroioşi
Sunt unele dintre cele mai interesante obiective turistice din ţară care merită vizitate măcar o dată în viaţă. Rezervaţie protejată încă din 1924, zona Vulcanilor Noroioşi se află în apropiere de Berca, judeţul Buzău, la nici 150 de kilometri de Capitală.
Ei sunt rezultatul proceselor chimice de mare adâncime care aduc la suprafaţă, prin erupţii care au loc din când în când, depozitele de gaze amestecate cu noroi, fenomen extrem de rar în întreaga lume. Se recomandă vizitarea vulcanilor pe timpul verii, atunci când căldura crapă straturile succesive de nămol, iar peisajul devine similar celui selenar. Şi ce poate fi mai frumos decât să crezi că ai făcut o călătorie pe Lună?
România se poate mândri cu faptul că mofetele de la Covasna sunt unice în ţară şi în lume. Dar oare ce sunt mofetele şi care sunt beneficiile lor pentru sănătate?
Sunt emanaţii de gaze vulcanice, în special de bioxid de carbon, izvorâte din măruntaiele pământului ale căror efecte benefice se văd din plin în tratamentul bolilor cardiovasculare, dermatologice, ginecologice şi endocrine.
Însă nu trebuie neapărat să fii suferind pentru a beneficia de mofetoterapie, efectul său revigorant simţindu-se şi în creşterea performanţei sportive, dar şi recuperarea tonusului de zi cu zi.
Şi-atunci de ce nu ai petrece câteva zile de relaxare şi de tratament la Covasna bucurându-te de aerul curat şi de apele minerale care există din belşug?
3. Sibiu
Poate nu ştiai, dar Sibiul este singurul oraş turistic care deţine 3 stele Michelin (Green Guide Stars), cotaţia maximă şi cea mai înaltă de care beneficiază o localitate din România.
Fostă capitală culturală europeană în 2007, Sibiul a continuat să se dezvolte ca infrastructură, ca legăn al nenumăratelor evenimente culturale care au loc pe tot parcursul anului, ca spirit. Pe lângă aerul medieval care îl plaseză printre “cele mai fermecătoare oraşe din Europa”, conform unui top realizat de Huffington Post sau “printre cele mai idilice locuri de vizitat” conform unui clasament al celebrei reviste Forbes, Sibiul se mândreşte cu o mulţime de premiere despre care, din păcate, nu ştiu prea mulţi români.
Pe lângă primul muzeu din România, celebrul Brukenthal inaugurat în 1787, în Sibiu au fost ridicate: primul spital, prima bibliotecă, prima farmacie, prima moară de hârtie, prima librărie, prima clădire de teatru, prima grădină zoologică, prima staţiune montană. Şi o mulţime de alte lucruri care abia aşteaptă să fie decoperite, dacă alegeţi să vă petreceţi vacanţa la Sibiu sau prin împrejurimi.
Dacă v-am mai spune că Sibiul va concura pentru un loc în Top 20 destinaţii turistice europene 2020, o competiţie în care a fost deja preselectat, conform Agerpres, parcă nu aţi mai sta prea mult pe gânduri, nu-i aşa?
Pentru cei îndrăgostiţi de apă, natură şi peisaje mirifice, atunci Delta Dunării reprezintă cea mai potrivită destinaţie de vacanţă. Deşi în aparenţă, mai greu accesibilă, Delta este acel colţ de rai în care ar trebui să ajungi dacă îţi doreşti să te simţi cu adevărat liber.
Fie că alegi Crişan, Mila 23, Sulina sau Sfântul Gheorghe, fiecare colţ de Deltă are farmecul său. Te poţi caza la nenumăratele pensiuni din zonă sau poţi alege la fel de bine un hotel plutitor unde te vei bucura de acelaşi confort. Printre obiectivele de neratat în Deltă se numără Pădurea Letea şi ai săi cai sălbatici, Insula Sahalin şi bineînţeles, gura de vărsare a Dunării în mare.
Şi cu siguranţă, nu trebuie să lipsească storceagul! Acea ciorbă tradiţională de peşte pe care trebuie neapărat s-o încerci în Deltă. Pe lângă plachie şi chifteluţe delicioase de peşte, pregătite cu mult meşteşug de localnici!
Dacă nu ai auzit încă de ea, ar trebui să ştii că ocupă primul loc în topul “8 cascade unice în lume” realizat de publicaţia The World Geography. Dacă totuşi ţi-am trezit pofta să o vezi, cascada te aşteaptă în judeţul Caraş Severin, între localităţile Anina şi Bozovici, exact acolo unde se află şi imaginara Paralelă 45. Tot în apropiere merită să vizitezi şi Cascada Văioaga, Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița, toate de o frumuseţe sălbatică şi misterioasă.
Şi pentru că vorbim de vacanţă, de ce nu ai alege să ţi-o petreci în apropiere de Cheile Nerei, o zonă virgină din punct de vedere turistic, dar cu atâta potenţial? Nu, nu te vei plictisi, ci doar vei face o adevărată baie de natură!
Poate nu atât de promovate pe cât ar merita, toate aceste locuri, împreună cu multe altele la fel de frumoase, transformă România în acea gură de rai pe care ar trebui să o apreciem la justa ei valoare. Inestimabilă.
Surse foto:
https://pemeleaguri.blogspot.com/2018/06/atractii-turistice-in–buzau-vulcanii.html
http://aquiahora.ro/hotel-mercur-locatia–balneo-de-patru-stele-din-statiunea-inimii-covasna-galerie-foto/
https://www.mediafax.ro/cultura-media/politist-adjectiv-prezentat-si–in-cadrul-tiff–sibiu-4524095
https://www.wall–street.ro/articol/Turism/214317/anaf-scote-la-vanzare-doua-complexuri-hoteliere-din-delta-dunarii.html
https://www.digi24.ro/stiri/sci–tech/natura-si-mediu/cascada-bigar–in-pericol-din-cauza-defrisarilor-60-din-suprafata-parcului-national-cheile-nerei-afectata-1018426