Scrisoare din vacanţă (II)
Într-o dimineaţă m-am trezit că am ajuns prea devreme în zona muzeelor, aşa că m-am decis să iau o cafea şi să mă aşez pe unul dintre scaunele de pe teresa deschisă a unei cafenele „Starbucks”, cum sunt atâtea peste tot în lume. După ce mi-am preparat cafeaua cu un pic de lapte şi nişte scorţişoară, m-am aşezat la una dintre mese, umbrită de nişte platani tineri. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost semnul aplicat pe tăblia mesei: „Fumatul interzis!”. Atenţie masa făcea parte din mobilierul unei terase deschise! Şi nu era singura masă purtând acest semn.…
