Pe cele mai aglomerate artere din Centrul Washingtonului, biciclişti cu sutele la orice oră din zi, circulă nestingheriţi şi se vede că o fac fără nici o teamă.
Mai mult, când un autoturism ajunge din urmă un biciclist, observi fără efort cum încetineşte şi ia o distanţă laterală cu câţiva centimetri mai largă.
Există, este adevărat, piste pentru biciclişti (nu sunt vopsite în albastru, dar asta e o altă poveste) – ele sunt efectiv semnalizate pe partea carosabilă, într-un mod care le face cu adevărat funcţionale! – dar chiar şi acolo unde ele nu au fost (încă) amenajate, circulaţia se desfăşoară în aceeaşi ambianţă cordială. Şi dacă te gândeşti la cât de aglomerată poate fi circulaţia într-un oraş ca Washington, îţi dai seama ce poate să însemne asta!
O să-mi ziceţi „Lasă, că sunt o grămadă de poliţişti pe străzi, că aşa e în America, şi de frica lor fac ceea ce fac şoferii!”
Parţial adevărat.
Sunt, nimic de zis, destui poliţişti care patrulează pe străzile înţesate de oameni, bicilete şi maşini.
Dar, dacă ne gândm ce suprafaţă au de acoperit numai în zona ultracentrală denumită Mall (locul unde sunt amplasate cele mai importante clădiri administrative, un parc imens şi o sumedenie de muzee, ba chiar şi Grădina Botanică a Congresului ), atunci ne putem da seama că, oricâţi ar fi, nu de teama lor a ajuns circulaţia atât de fluentă şi de sigură pentru toată lumea.
E ceva mai mult de atât – o chimie care, din nefericire, la noi nu funcţionează deşi, după cum ştim, se tot laudă unii şi alţii cu piste pentru biciclişti – desenate deja, dar mai ales proiectate pentru un viitor absolut nesigur.
Îmi aduc aminte că a funcţionat pe vremuri – Aradul era supranumit „Capitala bicicliştilor din România”, dar de câţiva ani buni, lucrurile nu se mai leagă.
Lipseşte ceva ca reacţiile să repună chimia asta dintre oameni aflaţi în ipostaze dintre cele mai diverse raportat la circulaţia pe drumul public, în funcţiune.
Te uiţi la cum se derulează circulaţia în oraş şi îţi dai seama că ceea ce lipseşte este respectul, faptul de a-l considera pe „celălalt”, fie el şofer, biciclist sau pieton, cel puţin la fel de luat în seamă, cel puţin la fel de important ca şi tine, cel aflat la volan.
Şi ce dacă eşti la volanul unei maşini de fiţe sau a unui bolid plesnind de energie?!
Viaţa, dar chiar un simplu zâmbet prietenesc al semenului tău, valorează mult mai mult decât orice maşină, cât o fi ea de BMW, Audi, Bentley sau mai ştiu eu care, iar lucrul acesta, pe cât de simplu, pare să fi dispărut din comportamentul cotidian al foarte multora dintre semenii noştri.
În timp ce mă pregăteam să-mi închei scrisoarea, observ cum în spatele unei bicicliste ce poartă un portbagaj pentru copii pe aripa din spate a bicicletei sale şi care semnalizează intenţia de a vira la dreapta, s-a format o mică coloană de autoturisme care aşteaptă, rulând la pas, ca biciclista să-şi poată termina manevra în deplină siguranţă.
Mă aflu în New Jersey Avenue, la ora amiezii, când circulaţia atinge valori pe care acasă le-am cataloga ca infernale. În scăunelul montat pe portbagajul bicicletei, un copil vesel împarte zâmbete în toate părţile.
E vară la Washington şi e bine.
Silviu Rațiu
Iulie, 2018
