Ziarul electronic al arădenilor

Scrisoare din vacanţă (II)

Într-o dimineaţă m-am trezit că am ajuns prea devreme în zona muzeelor, aşa că m-am decis să iau o cafea şi să mă aşez pe unul dintre scaunele de pe teresa deschisă a unei cafenele „Starbucks”, cum sunt atâtea peste tot în lume.

După ce mi-am preparat cafeaua cu un pic de lapte şi nişte scorţişoară, m-am aşezat la una dintre mese, umbrită de nişte platani tineri.

Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost semnul aplicat pe tăblia mesei: „Fumatul interzis!”. Atenţie masa făcea parte din mobilierul unei terase deschise!

Şi nu era singura masă purtând acest semn.

În scuarul din faţa Grădinii Botanice a Congresului, iarăşi, fumatul interzis, iar semnele aşezate în locuri cât mai vizibile pentru toată lumea.  Un spaţiu cam cât o jumătate de teren de fotbal, cu jardiniere pline cu flori, mese şi scaune protejate cu umbrele mari de soare, mici straturi acoperite „numai” cu iarbă. Şi totul în aer liber!

Nici acolo nu este permis fumatul!

Am văzut semnul cu pricina chiar şi la intrarea într-un parc public, pe aleile căruia am întâlnit sumedenie de oameni alergând sau, pur şi simplu, plimbându-se la umbra unor copaci frumoşi, chiar dacă nu părea să fi fost… toaletaţi…

În celălalt capăt al Americii, pe plaja de la Oceanside, am fost nevoit să admit că nu am nici halucinaţii şi că nici ochelarii nu mi s-au dereglat atunci când am observat stâlpii cu indicatoarele „fatidice” răspândiţi pe toată lungimea fâşiei de nisip împresurată de oameni ieşiţi să se bucure de soare, de apă şi, ei da, de aer curat.

De-acum, nu m-au mai mirat deloc spusele unui interlocutor cu care am purtat o discuţie pe tema fumatului. La ei şi la noi.

„Numărul celor care (mai) fumează la noi, în America, a scăzut dramatic în ultimii ani” – mi-a confirmat cunoscutul meu, întărindu-mi concluzia la care ajunsesem după ce n-am prea văzut oameni fumând nicăieri. Nici măcar pe stradă.

Toate astea într-o Americă unde legendele urbane vorbesc despre încăpăţânarea oamenilor când e vorba de tabieturile care le produc micile plăceri, dar care dau şi dependenţe, una mai dăunătoare sănătaţii decât alta.

Sunt sigur că mai există şi la ei zone unde fumătorii sunt mult mai vizibili decât în Washington. Ar fi iluzoriu să cred că problema fumatului e pe cale de eradicare peste tot.

Ceea ce, însă, mi s-a părut important să remarc a fost atitudinea generală a oamenilor cu care m-am întâlnit în diverse ocazii – şi n-au fost puţine – atunci când a venit vorba de fumat. Ba, cel mai mult m-a impresionat felul în care persoane aflate foarte aproape de vârful puterii au reacţionat atunci când am ajuns la acest subiect.

Şi uite-aşa mi-am adus aminte de „terasele” apărute pe Bulevardul Revoluţiei – „invenţii” ale unor oameni care, pesemne, îşi râd în sân cu satisfacţie că au reuşit să dribleze, din nou, legea.

Să driblezi legea – un sport foarte răspândit la noi, pe care-l practicăm cu satisfacţia copilului care sparge geamul vecinului fără să se gândească la faptul că cioburile ar putea răni pe cineva sau, mai rău, să-l rănească şi pe el.

Când scriu aceste rânduri, e seară la Arad şi mi se face dor, dintr-odată, de o plimbare prin Pădurea Ceala. Acolo unde poţi (încă) respira aer curat.

Silviu Rațiu

Iulie, 2018

Share Button

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.