Ziarul electronic al arădenilor

Tag: construit

Zid de apărare de sticlă împotriva inundaţiilor, construit în municipiul Arad

Zid de apărare de sticlă împotriva inundaţiilor, construit în municipiul Arad

Actualitati
Un zid de apărare împotriva inundațiilor va fi realizat pe malul Mureșului, în municipiul Arad, acesta urmând să fie construit din panouri din sticlă transparentă. Anunțul a fost făcut de ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, care a fost prezent, miercuri, în județul Arad. Ioan Deneş a declarat, în cadrul unei întâlniri avute la Prefectura din Arad cu autorităţi locale, că în anul 2019, Ministerul Apelor şi Pădurilor are la dispoziţie cea mai mare sumă pentru investiţii din ultimii zece ani, respectiv 700 milioane de lei, alocată pentru lucrări hidrotehnice şi în sectorul silvic. „Din cei 700 de milioane, avem aproximativ 500 de milioane lei sumă alocată pe investiţii în lucrări hidrotehnice. Este, dacă doriţi, cea mai mare sumă pe care o are Ministerul Apelor şi Pădurilor alocată
Apartament intr-un bloc nou construit? Vezi care sunt AVANTAJELE si DEZAVANTAJELE

Apartament intr-un bloc nou construit? Vezi care sunt AVANTAJELE si DEZAVANTAJELE

Life
Apartamentele in blocurile noi sunt din ce in ce mai cautate, iar aceste blocuri se construiesc din ce in ce mai mult in special in Bucuresti. Amplasate atat la periferia orasului, cat si in zone centrale, ele au un aspect modern si vin la pachet cu locuri de parcare si deseori paza 24 din 7. Iata care sunt avantajele si dezavantajele pe care le au apartamentele din aceste blocuri: Avantaje * Risc seismic scazut. Atunci cand sunt construite din materiale de calitate si de catre echipe de profesionisti, dar si proiectate cu profesionalism, aceste blocuri sunt mult mai rezistente decat cele construite inainte de anii 2000, nu mai vorbim comparativ cu cele construite inainte de cutremurul din 1977. Avand in vedere ca, in Bucuresti exista foarte multe cladiri ce necesita reabilitare si re...
Un nou supermarket Lidl va fi construit în municipiul Arad

Un nou supermarket Lidl va fi construit în municipiul Arad

Actualitati
Un nou supermarket Lidl va fi construit în municipiul Arad, iar documentația pentru realizarea acestei investiții a fost afișată la transparență decizională, la sediul Primăriei Municipiului. Conform documentației, noul supermarket va fi construit în cartierul Grădiște pe strada Petru Rareș nr. 118. În zona noului supermarket vor fi amenajate 118 locuri de parcare, se arată în documentația afișată la transparență decizională. În documentație se mai menționează că „evoluția zonei proxime este marcată de lipsa de dezvoltare a unor platforme comerciale și, în special, de lipsa supermarket-urilor într-o zonă preponderent rezidențială. În prezent, funcțiunea dominantă a zonei este de locuire, dar se admit funcțiuni complementare pentru spații comerciale și pentru prestări servicii“. Proiectu
Un robot construit de câţiva elevi arădeni, în competiţia First Tech Challenge Romania

Un robot construit de câţiva elevi arădeni, în competiţia First Tech Challenge Romania

Comunicate de presa
O echipă de elevi de liceu din Arad luptă pentru câştiga First Tech Challenge Romania. Echipa, denumită „Delta Force”, este formată din elevi de la Liceul Naţional de Informatică din Arad şi îşi propune să câştige competiţia cu un robot proiectat, programat şi construit în regim propriu. „Delta Force” va participa, în perioada 22 – 24 februarie la campionatul regional de la Timişoara, unde are şansa de a se califica la campionatul naţional de la Bucureşti (22 – 24 martie). De remarcat, că dacă va câştiga competiţia naţională, echipa arădeană va ajunge în competiţia mondială care va avea loc în Statele Unite ale Americii, la Detroit. Membrii echipei Delta Force sunt: Team leader-ul Dragoș Octavian Botoșan (Divizia de Programare), Fabian Voinea, Robert Vlășan, Raul Muntean, Laurențiu Săl
Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș va fi construit în doi ani

Noul Spital de Psihiatrie de la Căpâlnaș va fi construit în doi ani

Comunicate de presa
Consiliul Județean Arad a semnat astăzi un contract pentru construirea unui nou spital de psihiatrie în Căpâlnaș  (comuna Birchiș), în valoare de 4,5 milioane de euro, cu o contribuție a CJA de 120.000 de euro. Proiectul va fi finanțat din Programul Național de Dezvoltare Locală și reprezintă o etapă importantă a strategiei Consiliului Județean de dezvoltare a sistemului de sănătate publică din județul Arad. „Consiliul Județean are o strategie de dezvoltare a sistemului arădean de sănătate publică, prin investiții în clădiri, aparatură și perfecționarea resursei umane. Am depus proiecte în valoare de 51,25 milioane de euro în anul 2017 pentru construirea și modernizarea de noi secții de spital, iar astăzi, discutăm la Arad despre faptul că începem în scurt timp să construim trei spitale

Investiție. Un spital va fi construit în Arad

Actualitati
Conducerea Consiliului Județean a anunțat că face demersuri pentru construirea unui spital în Arad, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență, care va reuni specialităţile Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie. Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, a spus, luni, că, săptămâna viitoare, la ședința Consiliului Judeţean, bugetul de venituri-cheltuieli al judeţului va fi rectificat pentru demararea documentaţiei tehnice. „Investiţia va fi finanţată de Compania Naţională de Investiţii, care l-a cuprins în lista-sinteză a instituţiei. În urma câtorva runde de consultări cu specialiştii din domeniu, medici, administraţie publică, Consiliul Judeţean a găsit o soluţie profesionistă pentru reunirea tuturor specialităţilor de Pediatrie, Obstetrică-Ginecologie şi Neonatologie sub ac

Primul hotel subacvatic din lume a fost construit pe coasta Floridei.

Stiati ca
Hotelul, care a fost iniţial un laborator, se află la 6 metri sub apă şi are, pentru moment, doar două dormitoare. Acestea sunt complet echipate şi oaspeţii au chiar acces la DVD playere şi telefoane. La ora cinei, un scafandru le aduce pizza oaspeţilor cazaţi în hotel. O noapte de cazare sub apă costă 830 de dolari pentru două persoane. sursa: observator.tv

Un clujean a construit imprimante 3D cu care vrea să realizeze o proteză pentru mână.

Stiati ca
Eugen Guţiu are 27 de ani şi este masterand al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), fiind pasionat de mic de tehnică şi inovaţie. El a reuşit să construiască, de la zero, trei imprimante 3D cu care printează diverse obiecte din plastic.Eugen Guțiu vrea să realizeze o proteză din plastic pentru mână, la un preţ cât mai mic. El a făcut deja un prototip, care trebuie îmbunătăţit, iar apoi vrea să vândă protezele atât în România, cât şi în foste sau actuale zone de conflict. Prototipul de proteză are în componenţă plastic alb pentru antebraţ şi palmă, roşu pentru degete şi galben pentru ultima falangă, care conţine şi unghia. citiți mai multe pe mediafax.ro

Monumentul Marii Uniri, „construit“ din ilegalități

Actualitati
Curtea de Conturi a constatat mai multe abateri şi deficienţe la Ministerul Culturii, care privesc înregistrări în evidenţa contabilă şi inventarierea patrimoniului, dar şi plăţi fără documente justificative legal pentru realizarea unui monument al Marii Uniri, ce urma să fie instalat la Arad. Ca urmare a efectuării misiunii de audit financiar la Ministerul Culturii în 2013, Curtea de Conturi a constatat că nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi nu au fost recunoscute, la momentul efecturii lor, cheltuielile cu serviciile prestate de terţi, în sumă totală de 674.000 lei, nefiind respectat principiul contabilităţii pe bază de angajamente. De asemenea, a fost supraevaluată valoarea de intrare a unor bunuri provenite din sponsorizări, cu suma de 71.000 lei, ca urmare a calculării

Turnul Eiffel are un „frate“ construit din scaune roșii.

Stiati ca
Compania Fermob a ales să marcheze aniversarea a 125 de la lansarea modelului Bistro, dar şi de la inaugurarea principalei atracţii turisice pariziene, prin ridicarea unei replici a turnului Eiffel, construită în întregime din mobilier pentru exterior. Turnul a fost amplasat pe Champs-de-Mars, în apropierea originalului. Replica e alcătuită din 324 de scaune roşii, fapt care aminteşte de înălţimea celebrului monument, 324 de metri, şi măsoară aproape 15 metri. Aceasta urmează să fie dezasamblată pe 7 iunie şi mutată în alt loc din capitala franceză. citiți mai mult pe mediafax.ro