La vremea copilăriei, i-am spus Pubi. Toți îl știam așa. Nu voi ști niciodată de unde i s-a tras. „Pubi” nu apare în onomastica „cu acte” a nici unui popor din partea aceasta de lume, tot ce am putut să aflu este că ar putea fi vorba de o poreclă afectuoasă, un alint rezervat copiilor. Și dacă mă gândesc bine, chiar că i se potrivea: era un copil cu fața deschisă, mereu zâmbitor – un zâmbet conturat ușor de gânduri pe care nu i le puteai ghici – prietenos, dar cu măsură, unii ar fi spus timid și poate că…

Am ajuns să pot deschide, la propriu, cea mai recentă carte a lui Eugen Blaj la capătul unei mini-epopei care nu face altceva decât să-mi întărească, din păcate, temerile legate de evoluția pieței cărții în România. Dar asta e o altă poveste pe care, poate, am s-o spun cândva. Acum, că tot mi-am propus să scriu despre această experiență de lectură, aș încerca să demonstrez, mai întâi, de ce merită să faci efortul de a ajunge în posesia cărții și, mai mult, de a o citi. Cartea lui Eugen Blaj conține în ea germenii unui bestseller - vreau să spun,…

În lipsă cronică de idei, politicienii, născuți sau doar aciuați pe malurile Dâmboviței, flutură prin fața ochilor noștri, de ani mulți, tot felul de idei năstrușnice în care nici măcar ei nu (mai) cred. Le-a venit mănușă nebunia alegerilor pentru președinție. A fost o gură de aer pe care, în mod nemeritat, poporul le-a oferit-o și de care, cum era de așteptat, ei s-au folosit doar pentru a pune la cale alte proiecte nebunești. Unul dintre acestea, vânturat deja de mai multă vreme, este cel care ar urma să conducă la o așa zisă reorganizare administrativă a țării. Sub pretext…

S-a terminat nebunia prilejuită de alegerile pentru președinția României. Ai zice că a venit vremea să trecem la lucruri serioase. Nu de alta dar, chiar așa, am avea ce să facem. S-au adunat atâtea neștiute și nefăcute, dar noi, se pare, am intrat într-un soi de carusel care ne-a amețit atât de mult că nu ne mai vrem întorși cu picioarele pe pământ. Continuăm cu spectacolul ieftin și ce e mai rău, am găsit, surprinzător de repede, un alt „falit” pe care să-l scoatem în față, să-l măscărim, să-l arătăm cu degetul și, iarăși, să râdem între noi. Mă rog,…

Cu niște luni urmă am găsit pe Facebook o notiță ce conținea un palmares excelent al elevilor români, obținut la diverse olimpiade școlare internaționale și, fără ezitare, mi se umplea inima de bucurie. Așa cum sunt (încă) convins – și cum am fost mereu – se nasc valori în România. Generații după generații, inteligența românească se reînnoiește, cu încăpățânare și cu har. Notița de care pomeneam se vrea și un elogiu la adresa celor care, anonimi și modești, au contribuit la acele rezultate: părinți, profesori… Da, este mai mult decât adevărat, în plină nebunie „reformistă” în domeniul învățământului autohton și…

Nu știu ce o fi lucrat la viața lui. Dacă o fi lucrat ceva, cine știe. Nu știu nici măcar cum îl cheamă. Căci un nume sunt sigur că are. Așa cum are un chipiu aidoma celor pe care le vezi în porturile pline stup de superiahturi, aparținând, firește, unor oameni super bogați. Ce mai știu despre el este că s-a aciuat într-o coșmelie ridicată pe malul Mureșului. O baracă încropită din deșeuri care, însă, este conectată la curent – ar fi interesant de știut cum – și care are legătură și la rețeaua de canalizare. Ciudat, dar nu imposibil…

„Descult prin iarbã” - sau o plimbare prin parc Mai am puțin și plecăm din Chicago. Ne așteaptă California și, printre picături, Montana – statul unde poți experimenta într-un mod deosebit valoarea reală a nemărginirii. Dar cât mai stau în Windy City – după cum am spus, porecla cu care americanii alintă acest oraș cu adevărat bătut de vânturi de tot felul – aș mai vrea să-ți povestesc despre o zi minunată pe care am petrecut-o pe malul lacului Michigan. A fost o sâmbătă deosebită, de Labour Day – sărbătoarea muncii, pe care americanii „și-o pun deoparte” în august, vremea…

Nu știu de unde, dar m-a năpădit o amintire de pe vremea când bătătoream (?!) băncile liceului. Se știe, la vremea aceea, limba rusă era obiect obligatoriu de studiu, începând din clasa a V-a. Mie mi-a plăcut să studiez limbi străine, prin urmare nu m-am dat în lături nici de la limba lui Pușkin. Dar nu despre asta doream să scriu în cele ce urmează, ci despre o întâmplare petrecută prin clasa a X-a și care are legătură cu orele de limba rusă. La Liceul „Ioan Slavici” titularul catedrei era Anton Bica, un personaj controversat, dar care a rămas în amintirea…

„La belle americaine” Pentru americani mașina nu mai e de mult un lux. Cam de pe vremea când un tip simpatic care răspundea la numele de Ford a decis că fiecare american va trebui să aibă o mașină. Măcar una, a zis domnul Ford și s-a pus pe treabă. În cel mai scurt timp avea să se nască prima intreprindere care a folosit sistemul de montaj pe bandă rulantă - Doamne când îmi aduc aminte ce trăznăi ni s-au vârât în cap la lecțiile de economie politică despre chestia asta și cum îi mai înfieram pe capitaliștii ăia sângeroși…!?- ,…