O scrisoare a șefului tribului Seatlle, trimisă în 1854 lui Franklin Pierce, președintele de atunci al Statelor Unite Înainte de a merge mai departe și pentru a vedea ce înseamnă America și din perspectivă istorică, m-am gândit să-ți ofer acest document pe care, la rândul meu,  l-am „pescuit” cu ani în urmă dintr-o carte de călătorii, atunci când îmi făceam „temele” sârguincios – uneori la lumina lumânării, din pricina programului de „raționalizare” a consumului, impus de regimul pe care mai sunt destui și astăzi care-l plâng – cu gândul că, poate, odată, voi ajunge să pun și eu piciorul în…

Să zbori spre America, ce aventură! O grămadă de ore suspendat între cer și pământ, apoi o plutire ireală deasupra unui ocean în care zborul tău se oglindește ca o alunecare de vis pentru ca să revii, din nou, între cer si pământul mult visat. Și ca lucrurile să-ți fie cât mai clare, ultimele modele de Boeing au fost dotate cu monitoare montate în spătarul scaunului din fața ta, ecrane pe care se derulează, dacă tocmai asta îți face plăcere, un program proiectat pe calculator, care-ți arată cu precizie de minute unde te afli și cum aleargă sub tine, mai întâi…

Cu Miron Bodnar nu ne-a fost greu să ne agreăm chiar de la început, aproape instantaneu: am descoperit repede că aveam o pasiune comună (cel puțin): baschetul. El, procuror șef adjunct, eu – adus, spre bucuria mea pe repede înainte, de la Ineu la Arad, după nici o jumătate de an – stagiar plin de bâlbe, întrebări și speranțe. (Adevărul e că nu mi-am închipuit niciodată că voi ajunge să lucrez în sistemul „organelor” de justiție. Chiar și repartiția în procuratură am luat-o dintr-un considerent foarte... pământean: exista un post la Ineu, despre care – să nu râdeți - știam…

Despre vize și alte amănunte mai mult sau mai puțin importante Neîndoios, o călătorie în Statele Unite este un motiv special de satisfacție și bucurie. Mai întâi, e satisfacția și bucuria omului care se vede cu atât de mult dorita viză în pașaport. Ei da, de-acum proverbiala problemă a vizei pe care o visează atâția români. Viza de America! Mult mai prețioasă decât orice altă viză, iar în condițiile în care Shengenul e devenit amintire, singura piedică reală în calea pornirilor „turistice” ale românilor. O viză ca un coșmar - ce titlu bun de roman de aventuri! În condițiile în…

Răsfoind printre hârtiile pe care le-am pus, cu grijă, sus pe un dulap din bibliotecă, am dat peste aceste pagini pe care le-am încredințat tiparului în anul 2002, sub titlul de „America – felii de tort”, în săptămânalul arădean „Occident”, păstorit, în principal de Paula Bulzan și Florin Tomuța, cu entuziasm și cu egală pricepere. Cred că ele și-au păstrat, cumva, actualitatea. Mai mult, dacă e adevărat, în curând ceea ce atunci era, încă, doar o dorință, va deveni realitate, situație în care, cine știe, gândurile, amintirile mele vor deveni, într-un fel, folositoare. Lectură plăcută! Un Cuvânt înainte America e…

Iată o știre care merită toată atenția: la Congresul PSD de zilele trecute, (încă) prim- ministrul Marcel Ciolacu a declarat cuprins de entuziasm: „Reînnoirea României va începe cu reindustrializarea ţării. România trebuie să devină în 10 ani unul dintre principalele hub-uri tehnologice şi industriale din Europa. Acesta trebuie să fie planul nostru de ţară: industrie - producţie – export“. Nu știu dacă au fost aplauze, dacă au fost și furtunoase și dacă au fost urmate și de urale, dar mie mi-au revenit în memorie imagini vechi, din alte vremuri, despre care mi-am închipuit că vor fi apus pentru totdeauna. Dar,…

Domnul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu-mi este – nici domnia sa – în mod desoebit simpatic. Chiar dacă pare să fie unul dintre cei care sunt „cu lecțiile la zi”, nici pe vremea cât a fost premier, nici acum, nu ne lasă să înțelegem că ar fi pregătit pentru excelența de care ar (cam) trebui să dea dovadă un ministru al unui sector atât de important al economiei unei țări, și mă refer acum la partea de infrastructură. Iar la asta ar mai fi de adăugat atitudinea lui vizibil arogantă, lipsită în mod clar de empatie, ceea ce, așa…

Tot încercând să-mi ordonez gândurile sub asediul războiului mediatic provocat de o anumită întâmplare petrecută în seara inaugurării J.O. de la Paris, iată că ele numai ce s-au încheiat, iar eu risc să rămân dator măcar cu încă două sau trei opinii pe care le-aș împărtăși în acest spațiu. Aș începe cu Serena Williams, Carl Lewis, Rafael Nadal și Nadia Comăneci – „Zeița de la Montreal”. Fără nici o îndoială, a fost o idee excelentă din partea celor care au realizat scenariul ceremoniei: o trecere în revistă cum nu se poate mai inspirată a unor pagini memorabile din istoria recentă…

De când cu trăgătorul turc care, vorba aia, a venit, a văzut și a câștigat, devenind peste noapte o stea a internetului, au început să apară tot felul de băgători de seamă și sunetele lor, bruind buna recepție a celor care văd în toată această poveste doar o nouă „revoluție” a normalului într-o lume prea avidă de scandal. Nu spun nici o noutate atunci când scot în evidență faptul că internetul a declanșat energii altminteri necunoscute până acum și, ca atare, nebănuite de nici unul dintre noi. Printre alte lucruri, ne-am trezit și noi, „useri”-i că avem posibilitatea să ne…

Promiteam în intervențiile anterioare să abordez cât mai multe aspecte legate de ceremonia de inaugurare a J.O. de la Paris. Astăzi, despre ceea ce aș numi spectacolul în sine. Despre show-ul pe care l-au oferit francezii sub semnul celor cinci cercuri olimpice. Primul lucru pe care îl voi spune este că realizatorii spectacolului au reușit să îndeplinească cu brio cerința diversității, cum ar veni, a „sortimentației”. Dacă ceva a fost, diversitate, a fost și încă din (prea mare) abudență. Au fost de toate: muzică de toate soiurile, dans, acrobații, demonstrații de break dance, skate-borduri și patine pe role, biciclete –…