Site-ul nostru web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți și personaliza experiența și pentru a afișa reclame (dacă există). Site-ul nostru web poate include, de asemenea, cookie-uri de la terți precum Google Adsense, Google Analytics, Youtube. Prin utilizarea site-ului, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Ne-am actualizat Politica de confidențialitate. Vă rugăm să faceți clic pe butonul pentru a verifica Politica noastră de confidențialitate.

America – felii de tort (IV)

O scrisoare a șefului tribului Seatlle, trimisă în 1854 lui Franklin Pierce, președintele de atunci al Statelor Unite

Înainte de a merge mai departe și pentru a vedea ce înseamnă America și din perspectivă istorică, m-am gândit să-ți ofer acest document pe care, la rândul meu,  l-am „pescuit” cu ani în urmă dintr-o carte de călătorii, atunci când îmi făceam „temele” sârguincios – uneori la lumina lumânării, din pricina programului de „raționalizare” a consumului, impus de regimul pe care mai sunt destui și astăzi care-l plâng – cu gândul că, poate, odată, voi ajunge să pun și eu piciorul în țara lui Winnetou și pe care, mai apoi, aveam să o găsesc în locuri ușor accesibile oricui, doar un strop de curiozitate și dorință de a vedea și cealaltă față a monedei.

După cum o să vezi, e vorba de un document tulburător, care scoate în evidență cel puțin un lucru. În curgerea ei impenetrabilă, uneori istoria este nedreaptă cu sentimentele posterității.

Fără să vrei, te oprești și te întrebi, oare cum ar fi arătat America lui Winnetou sau Pană de Șoim sau a lui Old Shuterhand, dacă n-ar fi fost epoca Goanei după aur? Sau dacă, în această goană câteodată irațională, predecesorii celor care au transformat continentul în „țara tuturor fîgăduințelor” n-ar fi exterminat pur și simplu cu o „trăsătură de condei” – citește ceva butoiașe cu „apă de foc”, iar unde n-a mers, câteva focuri bine țintite de carabină – civilizații ce le erau, în multe privințe, superioare. Sau dacă această goană n-ar fi avut doar un singur câștigător.

În perspectiva scrisorii ce urmează, nu se poate să nu cazi pe gânduri.

Și apoi, mai înainte de a ne urca în avion, cred că e bine să-ți dau ceva de citit. În felul acesta, timpul trece mai ușor și nici emoțiile de dinaintea zborului nu-ți mai zgâlțâie stomacul.

„Oare cum puteți voi cumpăra sau vinde cerul, căldura pământului? Ideea ni se pare stranie. Dacă noi nu suntem proprietarii prospețimii aerului și ai susurului izvoarelor, cum să le puteți cumpăra de la noi? Fiecare palmă din acest pământ este pentru poporul meu sacră. Luciul cetinei de pin, râurile nisipoase, fiecare pală de ceață din desișul pădurilor, fiecare poeniță și fiecare zumzet de gâză sunt sfinte în amintirile și în experiența poporului meu. Seva care urcă prin arbori duce cu ea memoria omului roșu. Morții oamenilor albi își uită locurile unde s-au născut atunci când se duc să se plimbe printre stele. Morții noștri nu uită niciodată această glie minunată, deoarece ea este mama omului roșu. Așa că, atunci când Marele Șef de la Washington ne trimite veste că vrea să ne cumpere pământurile, cere de la noi mult prea mult. Marele Șef ne trimite veste că ne va rezerva un colțișor unde să putem trăi între noi cum ne place. Că el va fi tatăl nostru, iar noi fiii lui. Dar pământul acesta este sfânt pentru noi. Apa aceasta scânteietoare care curge în pâraie și râuri nu este numai apă, ci sângele strãmoșilor noștri… Murmurul ei este vocea tatălui – tatălui meu…

Noi știm că omul alb nu ne poate înțelege datinile. Pentru el, o bucată de pământ seamănă cu oricare alta, deoarece el este un străin care vine noaptea și smulge pământului cele ce-i sunt de trebuință. Pământul nu este pentru el fratele, ci dușmanul său, și după ce l-a cucerit, se duce. El părăsește mormântul străbunilor săi fără nici o mustrare de cuget. El socoate că mama sa – glia, și fratele său – cerul, sunt lucruri ca oricare altele, de cumpărat, de jefuit, de vândut ca niște oi sau ca niște perle scânteietoare. Poftele lui vor devora pământul și nu vor lăsa în urmă decât pustiul.

Poate că eu sunt cel ce nu înțelege. Obiceiurile noastre sunt diferite de ale voastre. Imaginea orașelor voastre face rău ochiului omului roșu. Dar asta se datorește, poate, faptului că omul roșu este sălbatic și nu pricepe… Aerul îi este scump omului roșu, deoarece toate ființele împart aceeași suflare. Omul alb se pare că nu ia în seamă aerul pe care îl respiră… Am văzut o mie de bizoni putrezind în preerii, lăsați de omul alb care-i împușcase dintr-un tren în mers. Eu sunt sălbatic, și nu înțeleg cum un fumegător cal de fier poate fi mai prețios decât bizonul, pe care noi nu îl ucidem decât ca să trăim. Ce-ar însemna omul fără animale?

Dacă toate animalele ar dispărea, omul ar muri de o nemărginită însingurare a spiritului. Deoarece tot ce li se întâmplă animalelor i se va întâmpla curând omului. Toate lucrurile se leagă. Tot ce i se face pãmântului se face fiilor pământului. Când oamenii scuipă pământul, pe ei înșiși se scuipă. Noi știm cel puțin un lucru: pământul nu aparține omului, ci omul pământului. Toate lucrurile se leagă, ca sângele care unește o familie. Toate lucrurile se leagă. Ceea ce i se face pământului, fiilor pãmântului li se va face. Nu omul a țesut pânza vieții. El nu este decât un fir. Tot ce el face acestei pânze, lui însuși își face…

Omul alb, al cărui Dumnezeu vorbește cu el și se plimbă alături de el ca doi prieteni, nu poate fi scutit de soarta comună. Cu toate acestea, poate că noi suntem frați. O vom vedea. Căci și omul alb va dispărea odată. Poate mai curând ca alte triburi. Molipsiți-vã patul și într-o noapte, vă veți sufoca în propriile voastre gunoaie. Dar murind, veți străluci ca fulgerul… Sfârșitul vieții este începutul supraviețuirii…”.

Fără să vreau, gândul îmi este năpădit de o imagine care ți s-ar putea cunoscută de prin westernurile care ți-au populat adolescența sau de prin site-urile cu care-ți petreci, acum, nopțile.

O zi splendidă de toamnă, undeva în imensitatea preeriei bântuită de liniștea necuprinsului, o așezare pașnică de indieni. O „vară indiană“ cum nu se poate mai idilică. Corturi risipite aparent fără noimă prin iarba grasă, roboteala femeilor, jocul zglobiu al copiilor ale căror voci inocente recheamă amintiri de o seninătate ce nu se poate cuprinde, câțiva tineri întorcându-se de la pescuit sau tocmai de la vânătoare, fețe arse de soare dar cu pielea întinsă a celui care este obișnuit să stea mult în bătaia vântului, icoanã cu iz patriarhal în care nici zborul avântat al unor vulturi nu tulbură curgerea tihnită a timpului. În mijlocul așezării, un sfat al bătrânilor fumând în tihnă o pipă frumos împodobită în vreme ce vorbesc pe-ndelete de lucruri desprinse din legendă.

Și undeva, în depărtare, un tren alunecând anevoie într-o gară și oameni, o grămadă de oameni îmbrăcați în uniforme proaspăt scoase din magazia de efecte, coborând tăcuți și disciplinați. Disciplina crispată a celui care se pregătește de o fărădelege. În urma lor, cai înșeuați, tunuri și lăzi cu muniție cât pentru un ditamai războiul, iar în fruntea lor un domn respectabil purtând cu mândrie galoane de rang înalt.

După ce trenul s-a golit și tot harnașamentul a fost așezat în ordine de marș, trupa se pune în mișcare. Aceeași tăcere, aceeași disciplină. În fruntea lor, călare pe un pur sânge focos, omul trimis de președinte – nu are nici o importanță care din ei – să ducă răspuns celor ce au avut îndrăzneala să creadă că ar putea ca omul alb să fie frate cu „omul roșu”.

Și azi, când ai prilejul să treci printr-unul din acele spații care au fost puse la dispoziția indienilor americani și care încă se mai numesc „rezervații”, vei simți că cei ce-și mai duc veacul pe acolo, în general oameni mult prea bătrâni ca s-o mai ia de la început, te vor privi cu acel amestec inexplicabil de curiozitate naivă și teamă, cu care, pesemne, trebuie că au fost primiți atunci, oamenii Președintelui.

E și asta o felie de tort. Mai cu seamã dacă vei adăsta o clipă și vei încerca să înțelegi de ce n-o fi chiar atât de dulce.

Silviu RAȚIU

  • Publicat în săptămânalul Occident, din 1 noiembrie 2002.

America – felii de tort (III)

By Actualități Arad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Știri similare

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.