Să zbori spre America, ce aventură!
O grămadă de ore suspendat între cer și pământ, apoi o plutire ireală deasupra unui ocean în care zborul tău se oglindește ca o alunecare de vis pentru ca să revii, din nou, între cer si pământul mult visat.
Și ca lucrurile să-ți fie cât mai clare, ultimele modele de Boeing au fost dotate cu monitoare montate în spătarul scaunului din fața ta, ecrane pe care se derulează, dacă tocmai asta îți face plăcere, un program proiectat pe calculator, care-ți arată cu precizie de minute unde te afli și cum aleargă sub tine, mai întâi Europa, apoi Insulele Britanice, cum ciupești nițel din Groenlanda, ca să plonjezi în Oceanul Atlantic și apoi țărmul crestat al Canadei, sus de tot, în Nordul zgribulit de vânturi înghețate, Marile Lacuri și, în sfârșit, ca o izbăvire, luminile ori, după caz, strălucirile diurne ale unui New York niciodată adormit.
Progrămelul acesta, ca un desen animat, este atât de deștept că îți spune și cu ce viteză zboară mașinăria, ce temperatură e în locul unde tocmai te afli, dar și ce temperatură e la sol, acolo unde tocmai urmează să aterizezi, cât ai parcurs de când te-ai înălțat în aer și cât mai ai până la destinație – în kilometri și în mile – ce vreme e pe acolo și cât arată ora locală. Și toate astea ți le spune în grade Celsius, dar și în grade Farenheit, ca să nu se supere nimeni.
Mai e de spus că progrămelul acesta e alternativa la vreo 7-8 programe de televiziune pe care le poți alege doar apăsând pe un butonaș amplasat pe una dintre cotierele scaunului în care stai: progame de filme artistice, documentare, ce vrei să vezi, ca să-ți treacă timpul mai ușor (dar despre asta și altele din avion, puțin mai la vale).
Odată îmbarcat în ceea ce poeții numeau „pasărea de oțel“, un capitol extrem de important al aventurii tale se va fi sfârșit, iar altul, cel puțin la fel de important, abia începe. De sfârșit s-au sfârșit emoțiile cu viza, alergătura sau telefoanele cu agențiile de bilete, scotocitul prin buzunar după mărunțișul pe care ți-l mai cere fata frumoasă de la ghișeu pentru te miri ce taxe neprevăzute, calculele și tevatura pentru un bilet mai ieftin, dar la o companie cât mai serioasă și nu în ultimul rând, iarăși emoții și înfrigurare cu împachetatul, dar asta e deja foarte aproape de clipa când ușa se închide în urma ta și parfumul depărtărilor îți umple plămânii cu o senzație unică, inconfundabilă.
Dintotdeauna când se deșteaptă, călătorul din mine mă face să văd lucrurile într-o lumină despre care știu mereu că îmi va aduce ceva ce n-am mai trăit până atunci, o experiență despre care nimeni nu-mi poate vorbi suficient de convingător ca să mă facă să renunț la ea.
Bagaje, pachete, cadouri, suveniruri! Desigur, contează și ele, mai cu seamă dacă e să mă gândesc cât poate costa chiar și 100 de grame peste greutatea admisă de fiecare companie (e bine să întrebați când cumpărați biletul care e norma companiei, atât pentru bagajele pe care le va înghiți cala imensă a mastodontului, cât și despre cele pe care le veți putea lua la bord; nu de alta, dar am să vă spun câteva istorii hazlii și nu prea pe tema asta). Dar când e să mă gândesc la clipele de dinainte decolării, totul se estompează și rămâne doar un neastâmpăr imposibil de stăpânit. Haide odată flăcăule, deschide aripile păsării tale și-avântă-ne spre înălțimi!
Mi-au mai spus-o și alții înainte, acum o știu și eu: e foarte bine să ai grijă la alegerea datei când vei călători spre America. În primul rând – amănunt deloc de neglijat – din cauză de prețuri. Ale biletelor, firește. Toate companiile aeriene care se respectă, au o politică simplă și extrem de clară în ce privește evoluția de peste an a prețului biletelor. Asta înseamnă foarte sec următoarele: Nu există nimic bătut în cuie. Nu sunt prețuri fixate pentru o veșnicie. Vrei să zbori în acele perioade ale anului care sunt considerate „vârf de sezon”, pregătește-te să scoți din buzunar o mică avere. Vrei să zbori cu bani puțini, dar cu același grad de confort? Atunci faci bine și-ți alegi să zbori în „extrasezon”. Adică în lunile de primăvară sau în cele de toamnă. Nu vei zbura în nici un caz în perioada vacanței de vară sau, Doamne ferește, în perioada Crăciunului.
Întreaga Americă e într-un du-te vino nebunesc în preajma Crăciunului. Bunînteles, cu avionul. Mame și tați la copii, copii și nepoții la părinți sau la bunici, frați la surori sau simplii prieteni, foști colegi de școală sau de armată, studenți bucurându-se de o lungă vacanță de iarnă, aeroporturi ca niște stupi de albine, cârduri nesfârșite de avioane brăzdând cerul și, ei bine, bilete la prețuri pipărate. Ai fi tentat să zici, asta pentru cei ca noi, cu punga subțire. Dar și pentru mulți dintre ei, nu vă temeți.
Doar că la ei, nu știu cum se face că a petrece Crăciunul și Anul Nou alături de cineva drag e mult mai important decât prețul, chiar așa, pipărat, al unui bilet de avion.
Am auzit că anul trecut, după acel septembrie însângerat, Crăciunul a fost un prim prilej pentru ca americanii să demonstreze – dacă mai era nevoie – că au un sentiment al solidarității, cum bine ar fi să-l aibă și alții, cum bine ar fi să-l avem și noi și că, după câteva luni bune, aeroporturile lor au strălucit din nou, fremătând de viață. Și asta chiar dacă biletele au fost, la fel ca și-n alți ani, pipărate.
Ca să nu mai vorbim că pentru a obține un bilet la preț avantajos sunt și alte soluții. Cum ar fi, de pildă, să-ți faci o rezervare cu mult înainte de data zborului sau să stabilești un interval cât mai mare între data când mergi într-acolo și data când te întorci. Nu-i vorbă, asta nu-i greu pentru noi că doar nu ai să stai doar câteva zile dacă tot ai pornit într-acolo. Nemaivorbind că, de regulă, nu te lasă cei la care te duci să pleci într-o grabă.
Acuma mai e de spus că indiferent când vei pleca și cât vei fi plătit pentru bilet, bucuria pe care o resimți atunci când te așezi comod în scaun, îți legi centura de siguranță și-ți potrivești spătarul ca să-ți fie bine nu o egalează nici un alt sentiment. Se cheamă că ai trecut de controlul bagajelor, că fata de la ghișeul companiei ți-a înmânat tichetele de îmbarcare și ți-a urat – în felul ei absolut fantastic, mereu același, dar niciodată la fel, o călătorie plăcută, se cheamă că polițistul de la controlul pașapoartelor ți-a dat și el OK–ul, că ai trecut de security-check-ul riguros, dar executat cu zâmbetul pe buze, în modul cel mai politicos (chiar și atunci când ești poftit să te descalți și ți se verifică amănunțit încălțămintea) și că de acum poți spune liniștit „Hello America, here I come!”
Și vocea plăcută a comandantului aeronavei, dându-ți de știre că în câteva minute veti decola.
Silviu RAȚIU
* Publicat în săptămânalul Occident, din 18 octombrie 2002.
