Un transport de aproximativ patru milioane de ţigări netimbrate a fost descoperit de poliţiştii arădeni, în noaptea de miercuri spre joi, după ce au oprit în trafic un TIR şi au verificat remorca.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean, la volan se afla un bărbat de 40 de ani, din judeţul Suceava.
„La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu cei ai Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, au organizat o acțiune de prindere în flagrant. În jurul orei 22.00, a fost oprit un ansamblu rutier, condus de un bărbat de 40 de ani, din județul Suceava. În urma controlului, în remorcă au fost găsite ţigări de contrabandă, în baxuri, fiind estimată o cantitate de 4.000.000 de ţigarete, netimbrate. Bărbatul va fi condus la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale”, arată IPJ.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

