Marginalii la o ceremonie (III)

Promiteam în intervențiile anterioare să abordez cât mai multe aspecte legate de ceremonia de inaugurare a J.O. de la Paris.

Astăzi, despre ceea ce aș numi spectacolul în sine. Despre show-ul pe care l-au oferit francezii sub semnul celor cinci cercuri olimpice.

Primul lucru pe care îl voi spune este că realizatorii spectacolului au reușit să îndeplinească cu brio cerința diversității, cum ar veni, a „sortimentației”.

Dacă ceva a fost, diversitate, a fost și încă din (prea mare) abudență.

Au fost de toate: muzică de toate soiurile, dans, acrobații, demonstrații de break dance, skate-borduri și patine pe role, biciclete – inclusiv năstrușnicele BMX – pantomime și câte și mai câte.

A fost și belșug de parade ale modei – nu uităm, Parisul se revendică a fi capitala mondială a modei. De fapt, au fost adevărate cavalcade dezlănțuite din care țâșnea, în ritm amețitor, imaginația debordantă a, de acum, legendarilor creatori de modă aciuați pe malurile Senei.

Da, a fost o gală năvalnică a modei, iar pentru noi, cei așezați în fața televizoarelor, a fost pe… gratis, ceea ce, să fim de acord, e, deja, un câștig.

Doar că…

Doar că, una peste alta, transmisia televizată a reușit contraperformanța de a ciunti, aș zice de a toca mărunt deopotrivă „parada modei”, dar și, în general, show-ul în care au fost înghesuiți dansatori, acrobați și alții asemeni și, atenție, tot în aceeași oală, și defilarea sportivilor.

La masa de montaj a transmisiunii, totul a fost expediat la înghesuială de unde a rezultat un ghiveci de imagini luate când dintr-un loc, când din altul, în așa fel încât, până la urmă, din ceea ce s-a dorit a fi spectacolul – după unele păreri… „banchetul” serii -, spectatorul n-a rămas cu mai nimic sau, cu prea puțin.

Spun asta gândindu-mă la telespectatori, că despre cei ce s-au aflat la fața locului nici nu e cazul să mai discutăm: a fost o seară ploioasă, scenele pe care s-a derulat „spectacolul” au fost înșirate pe malurile Senei, iar măsurile de siguranță draconice au limitat la extrem libertatea lor de mișcare; puteai alege un anume loc, de unde vedeai doar un fragment din show și gata.

Asta în condițiile în care, ne aducem aminte, la edițiile anterioare, desfășurarea de forțe artistice era concentrată în același loc unde ne era prezentată parada sportivilor – arena sportive. Ceea ce, să fim de acord, avea nu numai logică, dar oferea publicului – atât cel din fața televizoarelor, cât și cei aflați acolo, în tribune – prilejul să se bucure nestânjenit de toată frumusețea festivității. Acolo chiar că puteam vorbi de un „banchet”.

Până la urmă, la Paris nu ne-am ales cu cine știe ce: nici paradă a modei în toată regula, nici momente artistice, acrobatice.

Iar dacă la asta mai adăugăm și ce spuneam în intervenția anterioară legat de bătaia de joc a „paradei” sportivilor, obținem un rezultat pe care – dincolo de orice alte considerente – pe care nici ei, realizatorii francezi nu cred că și l-au dorit.

De ce?

Pentru că Franța se bucură, încă, de faima unei țări unde bunul gust face legea.

Totul – sau aproape totul – a fost prezentat pe o succesiune de clișee derulate pe repede înainte care, uneori, a reușit chiar să dea o senzație de amețeală. De ca și cum realizatorii s-ar fi grăbit să nu piardă un tren către nu se știe unde.

Au sărit de la o locație la alta, ne-au împroșcat cu prim-planuri agresive, uneori la limita grotescului – aici s-a putut, cum de la defilarea sportivilor, nu?! – au stăruit, fără sens, pe scene, personaje dubioase, exhibând gesturi, atitudini la limita decenței și toate astea, încă o dată, în ritmul unei sarabande al cărei înțeles chiar nu se potrivea nici cu locul, nici cu atmosfera, în general.

Mă opresc pentru un moment, ca să menționez că nota dominantă a celor întâmplate s-a dorit a fi un soi de „Made in France” exclusiv, un mesaj pe care Franța a dorit să-l transmită omenirii despre cât sunt ei de rasați, de deschiși, de toleranți, de receptivi la tot felul de ideologii care bântuie lumea occidentală. Nu le-a păsat că printre „musafiri” s-au aflat oameni de pe toate meridianele lumii, provenind din culturi dintre cele mai variate, promovând, acolo, la ei acasă, o ideologie în respectul căreia își ordonează viața cotidiană.

N-a contat că, spre o pildă, printre sportivi – dar și printre spectatori – au fost persoane care manifestă reticență – cel puțin – față de woke culture, față de ideologia intruziunii și a diversității, de exemplu.

N-a contat că, de la bun început, Olimpiada a fost despre buna înțelegere între oameni, despre toleranța care, nu-i așa, înseamnă respectul reciproc pe care și-l datorează indivizi provenind din culturi diferite, răspândiți pe toată întinderea Pământului. Ei, realizatorii, au adoptat formula: ăștia suntem noi, suntem francezi, astea sunt valorile pe care noi – subliniez, noi! – le împărtășim și chiar că sunteți musafiri în casa noastră, ar fi bine să luați act de ele și să vă abțineți de la orice comentariu. „Sentința” e fără drept de recurs!

Iar dacă la toate astea mai adaug observațiile deja consemnate anterior, cu privire la situația sportivilor prezenți la ceremonie, vom putea spune, cu mâna pe inimă: da, ceva s-a întâmplat la Paris în seara de 26 iulie 2024, dar ceea ce am fost lăsați să vedem a avut foarte puțin în comun – până aproape de momentul final – cu ceea ce au revendicat, la nivel declarativ, realizatorii – o sărbătoare, un „banchet” cu se apăra unul din responsabilii principali ai producției.

A fost un spectacol, dar a fost unul aproape exclusiv pentru ei și „ai lui”. În rest, Dumnezeu cu mila!

Cam asta ar fi marca pe care aș putea s-o aplic pe partea de show a ceremoniei de la Paris: nebunia unei abundențe de dragul abundenței, ambalată în tot felul de sclipiciuri care să-ți ia fața, umilirea acelora care ar fi trebuit să fie eroii principali ai serii, prea multe mesaje frizând trivialul, grotescul și multă, multă gălăgie.

A fost un ceva „Made in France” și aproape exclusiv pentru francezi.

Să fie asta ce-și dorește lumea de astăzi – așa cum este ea de polarizată, de supusă unor presiuni până mai ieri necunoscute -, să fie aceaasta direcția în care ne vom îndrepta atunci când vom vrea să ne bucurăm la un spectacol de un, hai să fim de acord, banchet al celor ce ne dorim, sau nu, suntem binecuvântați cu onoarea de a fi coroane ale Creației?!

Silviu RAȚIU

Marginalii la o ceremonie (II)

comentarii