Ziarul electronic al arădenilor

Punct și de la capăt. Din greşeală în greşeală

silviu-ratiu1-150x15011111Pe vremuri – când simţul umorului de calitate mai era o notă definitorie a românului – circula în târg o „lozincă” ce voia să rezume şansele comunismului în ţara noastră.

Zicea lozinca ceva de genul „Din greşeală în greşeală, până la victoria finală!”.

Şi, uite că, până la urmă, cei de raportau, înainte de 1989, victorii după victorii, au comis-o şi, în adevăr, au ajuns la linia de sosire. Care pe propriile-i picioare, care cu picioarele înainte…

Iar noi, poporul, am sperat că gata, se va fi terminat cu gafele, cu paşii greşiţi, cu oalele sparte, mereu şi mereu, în capul nostru, al celor mulţi şi mult prea tăcuţi.

O vreme a şi funcţionat mecanismul şi părea că speranţele ne sunt, în sfîrşit, îndreptăţite.

Dar nu, se pare că n-avem norocul ăsta!

Nu avem norocul să ne găsim şi noi, măcar o dată, nişte conducători care să ne scoată la liman, să ne ajute să învăţăm şi noi ce-i aia muncă cinstită şi bine plătită, ce-i aia respectul şi aprecierea omului de lângă tine, indiferent de „echipament” şi de rang, să ne înveţe, cu alte cuvinte, cum e să trăieşti o viaţa onestă şi împlinită, chiar dacă te cheamă Ion sau Gheorghe şi mergi toată ziulica pe propriile picioare de ici-colea, dar îţi vezi de treaba ta şi-i laşi şi pe alţii s-o facă.

Ne-am pricopsit, în ultimii douăzeci şi ceva de ani, cu tot felul de inşi. Ba „săraci şi cinstiţi”, ba scărpinându-se în ţăcălie şi recunoscându-se incapabili să se lupte cu „serviciile”, ba confundând ditamai ţara cu puntea unei corăbii cu pânze smulse de vînt.

Iar în umbra lor, armate de neica nimeni cu ştaif, coloraţi în fel şi fel de amestecuri, când galben căcănii, când oranje suferind sau roz cu trandafiri ciupeliţi de spini.

Ce doare cel mai tare e că, toţi cei care şi-au pus posterioarele în fotoliile din Dealul Parlamentului – şi cel vechi şi ăsta, din Casa care numai a poporului nu-i – s-au întrecut să calce în picioare, cu  o voioşie uneori demenţială, tot ce  ar trebui să însemne lege, ordine şi moralitate.

O constituţie croită după chipul şi asemănarea celui „sărac şi cinstit” urmată de un adevărat tsunami de legi strâmbe, aiuritoare, dar şi aiurite, şi mai ales nefuncţionale. Paralizante chiar!

Ce era bun ieri, azi sigur trebuia dat la întors, iar mâine, în mod sigur, venea schimbarea-schimbării. Te şi miri că mai funcţionează ceva în ţara asta!

Iată numai ce, recent, Curtea Constituţională a mai declarat ca nefiind neconstituţională – adică, mai simplu, în afara legii, proiectul privind descentralizarea. O chichiţă pe care alde PSD şi nişte băieţi deştepţi nevoie mare ar fi vrut să ne-o vâre pe sub uşă, ca prefaţă la măreţul plan al reorganizării administrative – o tentativă prin care, în realitate, s-ar fi ajuns la o învrăjbire aproape ireconciliabilă a românilor şi la un blocaj de lungă durată a tot şi toate câte sunt interesate în viaţa de zi cu zi a românului.

În motivarea deciziei pe care a luat-o, CCR susţine că  Guvernul – citiţi Guvernul USL, dar nu-s numai ei de vină ! – a încercat să impună, prin intermediul acestei legi, o grămadă de prevederi neclare şi insuficient argumentate printr-o logică juridică elementară. (Trebuie să fim de acord că domnii în robe vişinii au învăţat, încet-încet, să îmbrace bomboana amară în staniol lucitor, deşi nu sunt sigur că asta e bine pentru noi).

Cu alte cuvinte, fituica pe care alde (încă) vicepremierul Liviu Dragnea a fircălit un proiect ce putea avea consecinţe monstruoase, făcea dovada analfabetismului celor care au ţinut creionul în mânuţa stângă.

Şi dacă ar fi numai atât. Dar, să ne aducem aminte, n-a trecut nici luna că aceeaşi Curte Constituţională le-a trântit băieţilor lui Ponta, Antonescu and co. şi propunerile de “modificare” a Constituţiei. La pachet şi tot pentru grave greşeli de concepţie şi de structură.

Iar mai în urmă, dandanaua cu modificarea – modificării Codului penal ce nici nu apucase să intre în vigoare!

Am mai scris şi am s-o fac în continuare: este timpul ca românii să îşi ridice glasul şi să îşi spună cuvântul răspicat: Ajunge! Nu ne mai aburiţi cu cifre trase din condei – cică plutim în valuri de bunăstare şi răsfăţ – şi nu ne mai trataţi ca pe proştii satului.

Are şi răbdarea limitele ei, iar de la o vreme, nu ştiu cum simţiţi dumneavoastră, dar parcă răbdarea românilor a cam început să intre la apă.

Cu toţii suntem datori, la răstimpuri, cu un vot.

De ce să-l irosim şi pe cel ce urmează? Cu urna i-am pus în fruntea bucatelor, cu urna îi putem trimite acolo unde le este locul: la reciclare.

Silviu Rațiu

Februarie, 2014

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.