Joi, 18 mai 2023, sala Clio a găzduit vernisajul unei noi expoziții de pictură. Autorul, Igor Isac – artist reputat, venit din Basarabia, cu o operă răspândită pe toate meridianele lumii. Cu acest prilej, Igor Isac a rostit un scurt cuvânt introductiv, vorbindu-ne, cu pasiune sinceră, despre două lucruri care-și pun amprenta esențială asupra crezului său artistic: despre amintiri și despre rădăcini. Rădăcinile le întrevezi în fiecare din lucrările expuse, pentru că în fiecare pulsează multă sevă de viață ce duce cu gândul la spiritualitatea locului de unde-și trage obârșiile. E multă vigoare concentrată în fiecare linie, în fiecare pată…

Un poem de spus cu voce joasă. Dacă mă tem de ceva – mă tem de întunericul de afară dar și de întunericul din noi. Că nu te pot vedea – că nu-ți pot vedea lacrima de pe obraz ori începutul unui surâs – fie el și întârziat. Să nu pot vedea pasărea de pradă deschizându-și în tăcere zborul ucigător; să nu pot vedea dușmanul strecurându-și ura tot mai aproape de casa mea cu ușile mereu deschise. Dar să nu pot vedea nici pruncul adormit în leagăn de vise și susur de zâne Dacă mă tem de ceva mă tem…

„Hațeg: un bărbat și-a forțat familia să trăiască fără medicamente, fără școală și pe principii biblice”. Așa sună titlul unui articol apărut recent în media mioritică. Autoarea relatează faptele unui amărît din localitatea hunedoreană și ajunge la concluzia că acesta, aderent al unui „cult religios” neidentificat, a făcut toate grozăviile ce-i sunt atribuite pe bază de „principii biblice” (ghilimele îmi aparțin). Dacă îți iei un pic de timp vei vedea că lucrurile trebuie amendate și încă sever! Mai întâi, ce a făcut „infractorul”? A trăit în sărăcie. A interzis familiei accesul la medicamente. Și-a retras copiii de la școală. Nu…

Avertisment: Nu e din lipsă de inspirație și nici din comoditate. Mai am și tastatură destulă, PC-ul mai funcționează, iar despre inspirație…E de ajuns să scoți capul pe fereastră și subiectele te năpădesc. Dacă am ales să reiau unul din eseurile publicate în 2012, o fac doar din dorința de a vă spune că nu-i nimic nou sub soare și că, totuși… În cazul temei pe marginea căreia am glosat acum mai bine de 10 ani, deși a rămas de actualitate, s-a schimbat, totuși, ceva: contururile s-au îngroșat, culorile au devenit mai violente. Dar de vândut, tot scandalul a rămas…

Azi-mâine de un an de zile, războiul zguduie din rărunchi Europa. Cu toate acestea, nimeni, de nicăieri, nu se învrednicește să facă nici cel mai mic gest în direcția păcii. Dimpotrivă. Atât Uniunea Europeană - dar și unele state exprimându-se în nume propriu: Germania, Franța și altele asemeni – alături de SUA, se dau de ceasul morții cum să mențină – și chiar să întețească dacă se poate – conflictul. Nici un gest, cât de mic care să sugereze posibilitatea încetării lui. Cuvântul PACE pare să fi fost exclus din vocabularul curent. Suntem amăgiți că, aparent, războiul se desfășoară DOAR…

Am găsit recent pe Facebook o notiță ce conține un palmares de excepție al elevilor români, obținut la diverse olimpiade școlare internaționale și, fără ezitare, mi se umple inima de bucurie. Așa cum sunt convins – și cum am fost mereu – se nasc valori în România. Generații după generații, inteligența românească se reînnoiește, cu încăpățânare și cu har. Da, este mai mult decât adevărat, în plină nebunie „reformistă“ în domeniul învățământului autohton și de năvală a diverselor născociri ale „parenting“-ului de sorginte nord-americană, mai sunt încă destui dascăli și, la fel, părinți care să se încăpățâneze să se cramponeze…

Ce început de an, 2023?! Un ianuarie când posac, precum un funcționar de bancă de pe vremuri, încercând să-și ascundă cotierele ponosite, în timp ce ochelarii – pătați de grăsime – îi alunecă mereu pe nas, când ca o adolescentă exuberantă, fluturându-și șuvițele bălaie peste umbra plopilor desfrunziți, colea, în amintirea ruginie a toamnei ce nici măcar nu s-a ostenit să ne spună că tocmai a plecat pe furiș, nici ea nu mai știe unde. Ăst timp, noi,așteptând – ca niște copii, la vremea Crăciunului – prima zăpadă... Închid ochii și iată-mă, într-o altă dimineață, într-un alt ianuarie, cândva în…

Argument: Președintele CNCD cere măsuri dure după ce a mers la meciul FCSB – Rapid. „Sancţiunile sunt prea blânde. Meciurile, fără spectatori, altă soluţie nu există” - preluare din presa sportivă. Galeria – această ființă exuberantă, gălăgioasă, ușor rebelă și plină de culoare! Dar fără manifestări extreme, care să golească de conținut, până la urmă, ideea de „suporter“. Care suporter, după dicționar, ar trebui să fie o persoană care simpatizează și susține cu pasiune o echipă sportivă sau anumiți sportivi, când au loc competiții cu participarea lor. Definiția cuprinde în sine cam tot ceea ce ar trebui să fie un…

Într-o Europă care pare că-și pierde, pe zi ce trece, tot mai tare busola, fac vâlvă acțiunile scandaloase ale unor „activiști”, care s-au apucat să pângărească opere de artă faimoase, expuse în muzee la fel de faimoase. Ei își spun apărători ai mediului și impută – fără nici un fel de discriminare – pretinsa pasivitate față de marile probleme ale mediului ambiant, reclamând adoptarea și aplicarea unor măsuri eficiente pentru reducerea poluării. Dar, ce să vezi, nu au găsit alt mijloc decât să atenteze la creații ale geniului uman, de capodopere create de semeni ai noștri, a căror unică vină…

Dedicație: o scurtă lectură de duminică În sat, oamenii îi spuneau „băiatul grajdarului“. Numele ăsta îi venea de la tatăl său care fusese, ani la rând, grăjdar la conac. Apoi a plecat la război (potrivit obiceiului, stăpânul i-a dat un cal şi i-a spus să-şi servească ţara cu vitejie şi să nu uite cumva să-i aducă înapoi şi animalul) şi nimeni n-a mai ştiut nimic de el. Băiatului îi plăceau, mai mult decât orice pe lume, caii. Şi nu atât pentru că se obişnuise cu ei de pe vremea când lucra alături de taică-su, cât pentru vijelia iscată de trapul lor…